ea ca femeie. Importantă e și prima discuție cu fiul, când vorbește despre cum a ajuns să se căsătorească cu tatăl lui. Pare că a fost o căsătorie în care a fost un pic rebelă. În contextul lumii în care a fost crescută, faptul că s-a căsătorit cu cineva care avea greutăți financiare a fost un act semnificativ de rebeliune. În același timp, poți să presupui din discuția respectivă că nu a fost foarte împlinită sexual, erotic, senzual niciodată, nici măcar în raport cu soțul defunct. La acest nivel mi se pare că avem de-a face cu încă un paradox - ea are o problemă cu partea inferioară a corpului, făcând totuși zilnic o muncă sexuală. Pe de altă parte, la nivel metaforic, această muncă se înscrie în prelungirea relației cu soțul, adică o face probabil la fel de mecanic, dintr-un fel de simț al datoriei. Revenind deci la tematica dualității, a scindării conștientului între ceea ce crezi despre tine și ceea ce ești sau ceea ce faci de fapt, nu are cum să nu fie violent momentul în care conștientizezi ceva ce ți-ai reprimat foarte mult timp. Finalul mi se pare o eliberare din acest punct de vedere, e o forțare a conștientizării faptului că ea există cu adevărat și ca trup. Textual replica fiului din acea scenă e următoarea: „Dacă aș fi femeie, eu nu aș putea să fac dragoste dacă n-aș fi îndrăgostit”, și ea îi răspunde: „De ce vorbești? Tu nu ești femeie”. Eu cred că legătura cu sexul există, dar e mai mult vorba de emoție, în general. Ea refuză, sau ar vrea să refuze orgasmul cu ultimul client, și refuză și discuția cu fiul său. Iar această discuție, această confesiune a fiului, vine foarte agresiv, având în vedere că relația dintre ei e rece. Fiul, după ani în care presupunem că nu au discutat nimic dincolo de sfera cotidianului, îi zice aceste lucruri, o forțează să aibă o discuție pe care ea nu o dorește. E tot o agresiune din partea unui bărbat asupra ei și, cu toate că are legătură și cu sexul, este în primul rând o intrare în forță pe plan emoțional. În viața ei, Jeanne și-a construit o fortăreață despre care noi putem spune că o izolează de emoțiile sale, dar poate acesta este și scopul. Mi se pare foarte interesant modul în care e construită imaginea copilului. Noi îl numim copil, dar el e un adolescent, e aproape adult. Mama lui tinde să-l păstreze într-o zonă de infantilizare care reiese clar din gesturile sale față de el. Ca dovadă că nici nu intră în discuția pe care el o inițiază când, ca un adolescent, îi mărturisește niște temeri, niște anxietăți legate de sexualitate. Îi blochează aceste curiozități, iar imaginea copilului e păstrată într-o zonă care, de fapt, tot pe ea o liniștește. Pe de altă parte – iar aceasta este o întrebare pe care aș adresa-o în primul rând regizorilor și scenariștilor de aici – nu vi se pare că există o doză de stranietate la nivelul construcției narative și a scrierii dialogurilor din această secvență? De ce să fie copilul atât de frontal, atât de explicit? În general, copiii care își permit să aibă astfel de discuții frontale despre sex cu părinții lor o fac fiindcă au trăit într-un mediu în care s-a vorbit cu ușurință despre astfel de subiecte. Iar acest lucru ar putea constitui o neconcordanță în caracterizarea ei.
Andreea Vălean
Tudor Jurgiu
Mihaela Michailov
Liri Chapelan
47
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online