a avut o doză foarte mare de încredere și nu mi se pare că a psihologizat personajul, ci pur și simplu a servit produsului cinematografic într-un mod foarte devotat. Ea spune într-un interviu că a acceptat să joace în filmul acesta pentru că i s-a părut un subiect extraordinar și foarte puțin discutat. Afirmă, de asemenea, că foarte mulți prieteni de-ai ei bărbați nu puteau concepe existența unui asemenea film, trei ore și douăzeci de minute despre o femeie care curăță cartofi. La care Seyrig replica: „Dar ea există, e o lume nereprezentată, dar există”. În altă ordine de idei, mă întreba Maria mai devreme: „Dar cum crezi că a acceptat o asemenea actriță să joace în filmul acesta?” Eu cred că pur și simplu Akerman s-a dus la ea cu filmele pe care le făcuse înainte și i le-a arătat și orice actriță ar vrea să joace la un regizor atât de bun. Mi se pare extraordinar, fiind între ele și o diferență de putere la acel moment, că Seyrig a avut încredere să facă economie de mijloace, să nu psihologizeze. E pur și simplu atât de modern și atât de uimitor că s-a realizat un astfel de film în 1975. D ar ce părere aveți despre felul în care joacă Seyrig? Pe de o parte, există această zonă gri în care nu știm ce gândește personajul, sunt multe momente în care doar intuim o anumită stare a ei. Pe de altă parte, gesturile, felul în care atinge obiectele, în care întinde pătura pe pat, de exemplu, par să indice un raport plin de respect cu obiectele din jur. De multe ori, mă ducea cu gândul la un preot care oficiază un ritual. Parțial acest lucru vine din scenariu, căci personajul trimite la generația pierdută din timpul războiului, care, trăind în sărăcie lucie, nu risipește nimic: strânge oul folosit la șnițele, îl pune în frigider, are grijă la fiecare detaliu, ceea ce ne spune că fie nu are bani, fie a trecut printr-o situație de viață care a făcut-o să-și însușească permanent acest reflex.
Andreea Vălean
Ilinca Manolache
Andrei Rus
Mihaela Michailov
Ea e foarte dependentă de un venit pe care nu știe dacă îl va mai avea a doua zi: știe că nu-și permite să irosească nimic.
Andrei Rus
O să vă citesc două pasaje pe care le-am găsit în diverse locuri și mi s-au părut relevante, o scurtă declarație a lui Delphine Seyrig și una a lui Chantal Akerman, pentru că mă întreb dacă foarte multe din aceste contradicții existente în film și care îi sporesc ambiguitatea nu provin în mare parte din această diferență dintre ele două. Lui Seyrig i se pare foarte important, ca feministă, că există un film care în sfârșit pune în prim-plan viața casnică trăită de multe femei din întreaga lume. Pe de altă parte, tot ea spune: „În acest rol, am experimentat lucrurile de care eu personal am fugit toată viața, lucrurile față de care m-am revoltat. Și cel mai dificil pentru mine a fost să nu exprim nicio revoltă și nicio agresivitate”. Mie îmi pare că ea dorea să fie reprezentat acest tip de feminitate ca să poată fi, în sfârșit, desființat, demolat. Seyrig adaugă: „Când am devenit Jeanne Dielman, am realizat cât de ușor este să devii o femeie ca aceasta”. Felul în care vorbește îmi sugerează pe cineva care a făcut efortul să-și pună problema cum e să respecți tiparul de fapt, un tipar pe care ea îl dezavuase. În ceea ce o privește pe Chantal
49
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online