psihologic se derulează. Finalul pare că este totuși determinat de ceva ce s-a întâmplat în interiorul personajului.
Tudor Jurgiu
Pentru mine a contat mult și faptul că am perceput că e forțată să simtă de către cineva, în siajul discursului acesta în care trebuie să fii în contact cu emoțiile tale. Pentru mine și scrisoarea primită de la sora din Canada vădește același tip de autoritate: „Trebuie să-ți trăiești viața într-un alt fel”. Fiul, prin discuția pe care o inițiază, îi cere de asemenea să fie mai deschisă, iar ulterior bărbatul din a treia zi îi provoacă un orgasm fără ca ea să și-l dorească. Toți încearcă s-o extragă din mecanismul pe care și l-a construit și pe care noi putem să-l condamnăm, dar cu ce drept? Cine-și permite să-i zică „trebuie să ieși din rutina aceasta și să simți, să trăiești mai autentic”? Și de ce? Iar atunci când e scoasă de client cu forța din rutina ei, îl omoară. Tot filmul e povestea unei forțări, și ea rezistă la acest tip de agresiune, la imperativul de a simți. Filmul are o rezistență la a fi citit, și actrița are o rezistență la tiparul feminin pe care e menită să-l întruchipeze. În total sunt cel puțin trei niveluri de rezistență. Ea nu vrea să iasă din acest sistem pentru că îi oferă controlul asupra pro- priei vieți. Și aici zic eu că e o diferență între Seyrig și Akerman, în sensul în care cea de-a doua e mai degrabă adepta ieșirii din tiparul convențional al feminității în propriul ritm și conform propriilor condiții, decât a ieșirii organizate, odată cu valul doi de feminism. Aș vrea doar să adaug că acum îmi dau seama ce frumoasă e pluralitatea aceasta de opinii despre film. Începând cu dramaturgia, apoi cu eclerajul, cu decorul, cu costumele. Practic există un scenariu pentru fiecare, există un scenariu pentru linia luminii, linia sunetului, linia scenografiei, linia actoriei realiste, linia actoriei nerealiste. Pe parcursul acestor trei ore și jumătate se întâmplă de fapt atât de multe lucruri, la atât de multe niveluri. Poate dacă o să revăd filmul a doua sau a treia oară o să înțeleg cu totul altceva; chiar și după o singură vizionare, tu ai văzut ceva, eu am văzut altceva, tu ai o explicație, eu am altă explicație. Mi se pare remarcabilă această construcție pe care a făcut-o Akerman, inclusiv cea pe care a construit-o gândindu-se la această actriță. Totul se întâmplă la nivel de filigran, de detaliu. CINEMA ȘI TEATRU Aș mai puncta și importanța directoarei de imagine a filmului, Babette Mangolte, la articularea discursului. Dacă ne uităm la filmele lui Akerman pe care nu le-a făcut cu ea observăm că sunt destul de diferite, deci e clar că a avut o contribuție și ea la construcție. Mangolte lucrase înainte ca fotografă pentru performance -urile Trishei Brown și ale lui Yvonne Rainer, fusese directoare de imagine ale unor filme făcute de cea din urmă, realizase deja, la rândul ei, niște filme proprii. Din textele sale autobiografice reiese că a preocupat-o constant relația dintre medii, dintre performativitatea scenică, gândită pentru un anumit tip de spațiu și cu un anumit tip de impact, și
Maria Drăghici
Andreea Vălean
Andrei Rus
51
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online