Revista Derive - No. 1

52

transferul ei în cinema, într-un cu totul alt tip de mediu, pentru un cu totul alt tip de percepție. Și mai reiese pasiunea lor comună pentru filmele lui Michael Snow și pentru filmul structural. Aș deschide un pic discuția și despre teatra- litatea filmului. Am vorbit mai devreme despre diverse tipuri de rezistență, dar în ce măsură există și o rezistență a mediilor sau o opoziție între cinema și un tip de mediu care e eminamente performativ? Până la urmă, teatrul sau performance -ul lucrează mai mult cu abstractizarea decât cinemaul. Eu pot spune foarte concret unde am identificat aspectul teatral al acestui film. Mi se pare că folosește culisele, așa cum se întâmplă în spectacolele de teatru. Jeanne Dielman are toate aceste trasee bine definite, tot timpul iese cu mâncare, o duce undeva în stânga cadrului, dar nu știi niciodată ce face dincolo de limitele imaginii. Se duce cu bărbații și se închide în cameră, actul sexual propriu-zis are loc în culise. Vorbește cu cineva din afara scenei, din afara spațiului pe care-l vedem. Și construcția filmului nici nu-ți lasă impresia că, dacă se mișcă aparatul la stânga, vei vedea apărând și restul lumii respective. Aceasta nu există, există doar în dreptunghiul ecranului, nu e ca în Noul Cinema Românesc, de exemplu.

Tudor Jurgiu

Andreea Vălean

Mai este ceva care contribuie la senzația de teatralitate: felul întins, decupat, în care se spun replicile.

Radu Apostol

Mai ales la personajele secundare observi acest lucru, când își cedează locul unul altuia să vorbească, pronunță foarte clar, nu se suprapun.

Andreea Vălean

Vorbesc ca în cadrul unui exercițiu de dicție. Cuvintele sunt redate ca și când ar fi citite.

Ilinca Manolache

Textul e redat, nu interpretat, nu jucat. E un pic distant, fără a fi complet detașat.

Andreea Vălean

Noi, la teatru, când facem prima lectură a textului, numim acest procedeu a citi alb . Ceea ce înseamnă că citim ca să înțelegem textul. Practic este important să spui cuvintele într-o topică clară și să le înțelegi. Nu interpre- tăm nimic, nu ne gândim la personaje, nu psihologizăm. Ne interesează ca informația, cuvântul să fie clare.

Ilinca Manolache

Asta e tocmai o deteatralizare.

Mihaela Machailov

Când vorbește cu fiul există și o doză de stranietate în felul cum le rostește care te duce cu gândul la acest citit alb , dar în același timp, te și distanțează.

Ilinca Manolache

Nu aș zice, totuși, că e complet alb, pentru că mai are încă un strat. Mă întorc din nou la interpretarea actriței, căreia îi simți exact și permanent tensiunea, are timbrul, tonalitățile ei particulare.

Andrei Rus

D ar nu credeți că senzația de teatralitate vine și din repetarea acelorași tipuri de cadre? Pentru că cel mai adesea în filme, când ai un spațiu închis

Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online