în care se petrece o mare parte din acțiune, tendința cineaștilor este de a o dinamiza, de a apela la unghiuri cât mai variate pentru a nu plictisi și a crea tensiune. Cred că senzația de abstractizare e dată și de faptul că revenirile la aceleași tipuri de cadre lungi, cu mici variațiuni, funcționează ca un fel de refren. E un spațiu care, prin repetitivitate, se transformă pe parcurs într-unul familiar, aproape intim. Mi se pare că există, de altfel, o gradație din perspectiva percepției spațiului. La început, când e nou pentru mine ca spectator, îl percep mai degrabă ca un spațiu posibil, plauzibil. Pe măsură ce avansează filmul - coroborat cu toate celelalte elemente discutate până acum: jocul actriței, repetivitatea dramaturgică, ritualizarea gesturilor - mi se pare că el se butaforizează tot mai mult. Adică își pierde calitatea de spațiu perceput drept real și e interiorizat, devine precum casa mea, pe care n-o mai conștientizez pentru că sunt atât de obișnuit cu ea, încât atunci când sunt acolo fizic, de fapt mental de cele mai multe ori sunt în alte locuri.
Gabriela Filippi
Mie mi se pare că te face atent la spațiu tocmai pentru că Jeanne își schimbă hainele, se asortează mereu cu exteriorul.
Tudor Jurgiu
Tocmai repetitivitatea scoate în evidență toate excepțiile și în felul ăsta nu se mai repetă.
Andrei Rus
Atunci de unde vine senzația de abstractizare aproape teatrală?
Mihaela Michailov
Poate să vină și din dematerializarea gesturilor, adică din tensiunea exis- tentă între embodiment și disembodiment , din gestul întrupat. De pildă, fac o acțiune fizică, frământ carnea sau curăț cartofii și de la un punctul încolo, pe măsură ce acțiunea gestuală continuă, e un tip de dezîntrupare, de abstractizare a gestului, de plan secund al gestului. De exemplu, când stă cu băiatul, și la un moment dat el e pe canapea, ea continuă să fie pe scaun, ridică ușor-ușor mâna și ai senzația că urmează să facă ceva. Și rămâne așa, într-o postură ușor statuară. Parcă se dezîntrupează cumva gestul și devine foarte teatrală într-un fel. E foarte ritualizat. Prima dată iau paharul, după care îmi ia un timp până să-l pun la loc, e un fel de tensiune a gestului.
Radu Apostol
Tu tot aștepți, aștepți să se întâmple ceva, și de la un punct încolo începi să evaluezi ceea ce nu se întâmplă, dar, de fapt, e aceeași acțiune.
Catinca Drăgănescu
Construcția bazată pe unitatea de timp și spațiu e una fundamental teatrală, aristoteliană, a scenei, care se bazează fix pe acest principiu, că odată ce tu ești obișnuit cu o rutină, cu un ritual, începi să vezi semnul care degradează ritualul. Aici este baza construcției, adăugându-i-se apoi tot ce ați spus și voi legat de încadratură. E clar că e o bogăție de mijloace care de fapt nuanțează același tip de valență. Și-atunci acțiunea cea mai banală, precum cea de a face șnițele, prin felul în care se întâmplă capătă o valoare adăugată.
Andreea Vălean
Da r noi nu vedem un documentar despre cum se fac șnițelele, despre asta e vorba.
53
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online