și asta și urmează să se întâmple în mintea oamenilor după ce vor vedea imaginile. Și are legătură și cu mine, cu felul în care eu recepționez aceste imagini. J.-L. G.: Ieri m-am întâlnit cu Marguerite Duras. La un moment dat, a zis: „Un text se scrie în vid”. Eram oarecum de acord cu ea. De aceea mi-e și frică, mi-e frică de vid, am amețeliușor, și consider că imaginea - iar acest lucru mă liniștește - imaginea nu se poate înscrie în vid. C. A.: E mult mai ușor să faci imagini decât să faci fraze. Sunteți aici, vă filmez, ceva se va înscrie pe peliculă. În timp ce în cazul scri- sului, fiecare cuvânt trebuie tras cu cleștele. J.-L. G.: O, nu cred. Ceva în capul dumnea- voastră va crede că ați văzut ceva, dar nu va fi fost nimic. Pe peliculă nu este nimic, este doar un moment de trecere. Apare ceva doar dacă filmul este proiectat și cineva îl privește. Dar de ce ne întoarcem atât de departe în trecut? Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește poporul evreu: care este motivul pentru care vor tot timpul să se întoarcă chiar atât de departe în urmă? C. A.: Sau înainte! Mă rog, nu știu, nu cred că evreii au o atitudine anume cu privire la trecut… J.-L. G.: Vă simțiți diferită față de de ceilalți, ca evreică?
violență nu provine cumva și din faptul că evreii se revendică drept fundamental dife- riți față de toți ceilalți? C. A.: Dar acești oameni nu se revendică în niciun fel, ei urmează ritualuri care le sunt dragi și necesare, în care cred. Nu este o revendicare adresată lumii exterioare, ci lor înșile. J.-L. G.: Dar dumneavoastră nu urmați aceste ritualuri? C. A.: Nu, le-am pierdut. J.-L. G.: Vă îngrijorează faptul că le-ați pierdut? C. A.: Nu. Ceea ce este straniu este faptul că le-am pierdut fără să le fi pierdut cu totul. Multe lucruri rămân, legate de cotidian, de viață, iubire… J.-L. G.: Asta veți încerca să… C. A.: Asta voi încerca să regăsesc, da. Ceea ce mă interesează în acest roman este toc- mai existența unei comunități care a urmat aceste ritualuri, care a avut anumite îndo- ieli legate de Dumnezeu, dar îndoieli care se manifestau în cadrul unei credințe: nu puneau cu adevărat sub semnul întrebării existența lui Dumnezeu, așa cum nu puneau nici ritualurile. Dar din momentul în care ceva mic a cedat, tot edificiul s-a prăbușit, și s-au lăsat purtați de pasiunile lor și totul a devenit permis. Noi, în secolul al XX-lea, ne aflăm din punct de vedere moral în acest punct în care totul este permis, în care nu mai știm… J.-L. G.: O, nimic nu este permis, totul este interzis. C. A.: Nu, totul este permis: unii oameni chiar își permit să omoare. J.-L. G.: Da, dar apoi au o sumedenie de probleme. Mesrine… Mă rog, eu cred că
C. A.: Da. J.-L. G.: Ce aveți diferit?
C. A.: Nu știu, dar spre exemplu, când vor- besc cu alți evrei, multe lucruri sunt de la sine înțelese… J.-L. G.: Dar urmați ritualuri sau obiceiuri? Mai devreme ați spus, spre exemplu, că vederea pălăriilor, bărbilor și perciunilor are un efect de o violență extremă. Această
69
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online