proceda pe atunci. Deci cutreier librăriile ca să văd imagini. Abia după, reușesc să scriu. Se stabilește o dublă relație: avem imagini, despre care scriem, iar pe care apoi le fil- măm. Pentru Les rendez-vous d’Anna , nu am început să scriu scenariul decât după ce am fost în Germania și am făcut fotografii. În orice caz, e clar că am o relație la fel de puternică cu scriitura precum cu cinemaul, că este o activitate care îmi place. J.-L. G.: Nu credeți că e chiar mai puternică, măcar că ați făcut, ca toată lumea, cincispre- zece ani de școală, în schimb nu ați făcut niciodată cincisprezece ani de școală de film? C. A.: Nu e doar asta. Toată lumea are acasă o coală de hârtie. Și nu-mi place tehnologia video. J.-L. G.: Video este doar numele dat semna- lului. Aveți televizor? C. A.: Da, mă ajută să adorm. J.-L. G.: Nu vă simțiți responsabilă pentru imaginile care sunt difuzate la televizor? C. A.: Suntem tot timpul responsabili pentru tot. J.-L. G.: În filmul dumneavoastră Je tu il elle (Eu tu el ea) - prost sau bun, nu asta con- tează - vă simțeam liberă, în timp ce pentru mine, Les rendez-vous d’Anna este filmul companiei Gaumont. Mă aflu eu însumi în aceeași situație și mi-e teamă că fac multe lucruri crezându-mă liber, când de fapt sunt dominat. Pot să-mi zic cu privire la filmele mele anterioare: „Ah, aici credeam că fac un lucru, în timp ce astăzi realizez…” Mă rog, regretele nu-și au rostul, asta este situ- ația, dar înțeleg că lucrurile s-au întâmplat altfel decât credeam. Mă supuneam unui ritm care-mi era străin. C. A.: Mai important este că am făcut Je tu il elle cu trei oameni și că a trebuit să fac totul
singură. Din momentul în care ai o echipă, ești supus ritmului celorlalți, ritmului lor de lucru. J.-L. G.: Și aici, în acest proiect, credeți că veți fi complet liberă? C. A.: Filmul va fi mult mai scump și, la urma urmelor, a avea foarte mulți bani este aproape echivalent cu a avea foarte puțini. Situația intermediară este cea mai rea, fiindcă acolo chiar ești sclavul banilor. J.-L. G.: În proiectul dumneavoastră, locurile nu sunt văzute, ci numite. Ele există pentru că sunt numite? C. A.: Ele există. Tot începutul cărții se petrece la țară. Ori mie nu-mi place la țară, nu-mi place s-o filmez. Așa că mi-am spus: „Voi situa acțiunea la oraș, din moment ce-mi place să filmez orașele”. Îmi place să le fil- mez fiindcă acolo sunt multe linii. J.-L. G.: Proiectul meu constă tocmai în a filma mediul rural. Nu știu cum aș face-o și sunt întotdeauna atras de ceea ce nu știu. Tot timpul mă cert cu oamenii: mă amestec în lucrurile care nu mă privesc fiindcă nu știu să le fac. (Tăcere.) Cu toate că nu a avut un buget foarte mare, Les rendez-vous d’Anna este un film Gaumont. C. A.: Dacă vă uitați la producțiile Gaumont din ultimii trei ani, veți remarca că filmul meu nu prea seamănă cu celelalte. J.-L. G.: Ba eu cred că seamănă. Și, în definitiv, ce numim „asemănare”? Citroën nu seamănă cu Renault: sistemul este un pic mai brutal la primul față de cel de-al doilea. Dar sunt puncte comune: numărul orelor de muncă, salariul… C. A.: Atunci de ce o alegeți pe Isabelle Huppert care este reprezentanta companiei Gaumont, cu care este asociată automat în mintea oamenilor? Sau atunci veți face un film Artmédia!
71
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online