76
Prezentul și cotidianul sunt preocupări predilecte ale operei lui Chantal Akerman, cele mai cunoscute filme ale sale fiind legate de explorarea lor. De altfel, la această grilă de lectură devenită, în timp, una domi- nantă au contribuit în primul rând o parte a criticilor și istoricilor care i-au acordat mai multă atenție până acum - poate cea mai complexă astfel de analiză e cartea lui Ivone Margulies, Nothing Happens: Chantal Akerman’s Hyperrealist Everyday , publicată în 1996. E adevărat că multe dintre filmele ei mai cunoscute - Hotel Monterey (1970), Eu tu el ea (Je tu il elle, 1974), Jeanne Dielman, 23 quai du Commerce, 1080 Bruxelles (1975), Vești de-acasă (News from Home, 1976) , D’Est (1993) sau De partea cealaltă ( De l’autre côté , 2002) - sunt construite din planuri-secvență de lungimi considerabile, în care timpul ajunge să constituie o mate- rie vie aproape palpabilă. Tendința lor e să reducă acțiunile și tipurile de spații repre- zentate, apelând la recurențe și la laitmo- tive, concentrând astfel atenția asupra unor detalii non-spectaculare care, prin repetiție, prin mizanscenă și prin diverse construcții sonore, funcționează ca un refren, sau ca o mantră. Deși interviurile ei fac trimiteri la filmul structuralist și, mai ales, la Michael Snow și la capodopera acestuia, Regiunea centrală ( La Région centrale , 1971), filmele lui Akerman construite din planuri-secvență nu propun exclusiv experiențe senzoriale noi, nici nu chestionează limitele limbajului cinematografic. Mai curând, integrează dra- maturgic și formal inovațiile structuraliste în construcții mai eclectice și inspirate de tot felul de alte formule, pornind de la premisa că spațiul și timpul sunt doi piloni esențiali ai reprezentării cinematografice a lumii. Cea mai evidentă diferență dintre Akerman și Michael Snow sau alți cineaști structuraliști e că pentru ea, în aceste filme, o imagine nu e niciodată o simplă reprezentare a unui element cotidian, iar montajul vizual și sonor nu funcționează niciodată exclusiv cerebral, nu se adresează în primul rând rați- unii. Un copac solitar surprins pentru câteva minute bune în South ( Sud , 1999), un film
care prezintă diverse perspective asupra linșajului recent al unui tânăr afro-ameri- can, nu e doar un copac oarecare decât la o privire de suprafață. Insistându-se atât de mult asupra unei imagini banale, spectatorul e pus în fața unei alegeri - se poate plictisi, desigur, dar la fel de bine îi poate suprapune tot felul de semnificații și de emoții revelate de asocieri multiple pe care le poate face cu o întreagă iconografie legată de aceasta (de pildă, de copaci erau spânzurați sclavii afri- cani din America). Timpul petrecut în con- tact cu o anumită imagine sau cu un anumit spațiu neînsoțit de informații sau de acți- uni suplimentare abstractizează percepția asupra lor, concentrând-o totodată într-un prezent anume, format dintr-un număr finit de obiecte existente într-un anumit loc și într-un anumit moment, conservate și repre- zentate în integralitatea lor. Practic, percep- ția pendulează constant între „acum”-ul și „aici”-ul ilustrate prin secvența înfățișată și diverse „atunci”-uri și „acolo”-uri deștep- tate de ea. Reprezentarea canonică a lui Jeanne Dielman e un alt exemplu al modu- lui de funcționare a planurilor-secvență la Akerman. Deși protagonista e o femeie casnică și e redată în rutina zilnică similară cu a multor altor femei - făcând curățenie, gătind sau plimbându-se serile împreună cu fiul -, insistența asupra gesturilor și ritualu- rilor cotidiene funcționează similar cu cea asupra copacului rememorată mai devreme. Acțiunile acestea în egală măsură o parti- cularizează și o transformă într-o reprezen- tantă generică a tuturor femeilor, chiar și a celor de condiții sociale diferite. Cu alte cuvinte, aproape fiecare secvență a filmului întruchipează un anumit tablou în care spec- tatorii pot proiecta, în timpul real al desfă- șurării acțiunilor respective, diverse asocieri emoționale din propriile lor experiențe de viață, imaginile păstrându-și în același timp o anumită autonomie. Astfel, o acțiune repetitivă și aparținând planului mundan se îmbogățește și devine deseori impulsul unor epifanii. O imagine epurată, aparent săracă în informații, îmbie spectatorii să acceseze, întocmai precum o icoană, trăiri
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online