cu fiicele. Această relație e reflectată cel mai nuanțat în ultimul documentar-eseu realizat de Akerman, No Home Movie , ce include fil- mările fiicei cu ultimii ani de viață ai mamei ei reale, primele, de altfel, în care cele două apar împreună și unde transpare direct dina- mica raportului dintre ele și această agățare afectivă reciprocă. Există în opera lui Akerman și câteva mame ieșite din aceste tipare, care tră- iesc iubiri intense de maturitate - Jeanne Schwartz în Golden Eighties 1986, sau Catherine în Mâine ne mutăm ( Demain on déménage , 2004). În Întâlnirile Annei, în Vești de-acasă, mamele vorbesc mult despre ele, despre viețile lor de zi cu zi, dar fără a revela ceva consistent fiicelor. Rareori vor- besc despre trecut, de obicei la cererea copi- ilor. Cel mai departe merge Catherine din Mâine ne mutăm când parcurge împreună cu fiica primele pagini din jurnalul mamei ei moarte în timpul Holocaustului - și sunt
chiar paginile reale ale jurnalului bunicii lui Akerman, pe care le citează și în alte inter- viuri și texte scrise de ea. În unele cazuri, există trimiteri la trecutul lor - Jeanne Dielman îi povestește evaziv fiului despre relația cu soțul decedat și despre perioada războiului, Jeanne Schwartz rememorează cu bărbatul cunoscut în tinerețe și revenit în viața ei episoade din lagăr și de după eli- berare -, însă sunt întotdeauna fragmente, conțin prea puține detalii pentru a-l putea reconstitui cu adevărat. Relațiile dintre mame și fiice se desfășoară, în linii mari, într-un plan al prezentului, al cotidianului, fiind punctate de momente de monotonie, de flecăreală, de glume, de cântece și de tăceri - elemente dramaturgice și formale pregnante în universul ei cinematografic. Recuperarea originilor și a identității evre- iești e un punct-cheie al operei lui Akerman - atât a filmelor și instalațiilor pe care le-a realizat, cât și a cărților pe care le-a scris
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online