Alte filme exemplare ale perioadei unde e ilustrată pendularea între neliniștea interi- oară și o ordine exterioară asurzitoare sunt Eu tu el ea și Întâlnirile Annei. În primul, Akerman interpretează o altă femeie tânără prinsă inițial între pereții unei camere. De data aceasta, după un prim act în care o vedem schimbând diverse poziții și făcând diferite acțiuni cotidiene, protagonista se aventurează într-o călătorie în afara spa- țiului protectiv. Întâlnirile ei cu un șofer de tir care îi povestește vrute și nevrute și, apoi, cu fosta ei iubită se materializează tot într-o serie de explozii , de data aceasta manifestate prin acte de natură sexuală - precum în Jeanne Dielman , filmul imediat ulterior. Scena finală, cu cele două femei prinse într-un act sexual, exprimă, într-o coregrafie a ciocnirilor și a încleștării dintre corpuri, emoții contradictorii, deopotrivă violente și tandre, o disperare existenți- ală ce își găsește astfel un răgaz și o scurtă
intersecție cu planul unei realități concrete. Întâlnirile Annei propune tot o protago- nistă aflată într-o continuă mișcare exteri- oară, o regizoare călătorind cu trenul între diverse locații pentru a-și prezenta filmele și având o serie de întâlniri la care participă mai curând pasivă. De obicei, Anna ascultă lungi monologuri ale celor cu care interac- ționează pe parcurs. Și, cu puține excepții, tace. E aceeași lipsă de reacție precum a fii- cei din Vești de-acasă, care se limitează la a citi lungile scrisori primite de la mamă, ace- eași tăcere cu a protagonistei din Eu tu el ea în contactele cu ceilalți. Pe de altă parte, rarele izbucniri din universul său interior sunt elocvente pentru registrele în care se petrec ele de obicei în filmele lui Akerman: sunt fie confesiuni eliptice și fragmentate, descriind un flux al conștiinței, fie articulări muzicale ale unor emoții și stări de moment, fie descărcări de natură corporală - precum cea din finalul lui Eu tu el ea amintită mai devreme -, unde ieșirile bruște din starea de inerție semnalează scurte implozii. În ziua în care m-am decis să mă gândesc la viitorul cinematografului M-am trezit pe partea greșită a patului. Am turnat suc de grepfrut într-un pahar întors cu susul în jos. Am lăsat apa din cadă să dea pe dinafară. Am vărsat cu un gest larg ceașca plină de cafea. Mi-am tras pe mine invers tricoul. Am uitat restul de la țigări. Am plătit țigările, dar am uitat să le iau de pe tejghea. Mi-am strigat câinele, dar nu a venit. Am primit o carte poștală de ziua mea și am izbucnit în plâns. Am răspuns la telefonul greșit când a sunat. M-am gândit că litera „e” de pe tastatură s-a blocat. M-am gândit la el, dar fără să-mi amintesc numele lui. Apoi mi-am amintit… Îl cheamă Georges Perec. Se gândea și el la viitorul literaturii atunci când scria?
Chantal Akerman în Je tu il elle (1974)
81
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online