1970. Filmele acestea nu sunt centrate pe evoluția unor personaje sau a unor situații, ci pe juxtapunerea unor povești distincte ce nu converg spre o finalitate comună și omogenă. Sunt mai degrabă un fel de sim- fonii optimiste ale unor contexte particulare, îmbrățișând artificiul și îndepărtându-se fățiș de estetica naturalistă. Eliberarea prin iubirea împărtășită, prin dans, prin muzică ia locul angoasei existențiale ficționalizate până atunci. Personajele lui Akerman devin tonice, își trăiesc plenar și intens exploră- rile, par să își fi găsit un soi de echilibru, de raport armonios cu ceilalți și cu cotidianul lor. Tonul e dat de Toată noaptea ( Tout une nuit , 1982) și de Anii 80 ( Les années 80, 1983), realizate după o pauză de câțiva ani față de anteriorul lungmetraj, Întâlnirile Annei . Ambele pornesc de la premise foarte laxe, de fapt un liant pentru episoade lipsite de legături cauzale și de progresie drama- turgică. Toată noaptea e compus din scurte secvențe în care diverse cupluri dansează, se îmbrățișează, se despart sau se împacă pe parcursul unei singure nopți, în diverse locuri din Bruxelles. Anii 80, un fel de bac- kstage musical modernist, în care zeci de actori dau audiții în fața lui Akerman pentru roluri dintr-un film viitor, prezintă interacți- unile dintre ei și regizoare, repetițiile și, apoi, câteva scene cântate și coregrafiate integral. Muzica și coregrafia sunt identice cu cele din Golden Eighties, realizat trei ani mai târ- ziu, care reprezintă apogeul acestei direcții din filmografia ei. E un muzical retro plasat într-o singură locație închisă, un mic mall, ai cărei angajați iubesc și sunt iubiți (sau nu sunt iubiți), se bucură și suferă (atunci când sunt respinși). Reluând parțial structura frag- mentară din Toată noaptea , în care multe personaje trăiesc povești de iubire într-un același spațiu clar delimitat, Golden Eighties e, din alte puncte de vedere, structurat după principii dramaturgice clasice, fiecare din- tre ele cunoscând o evoluție și dilemele lor având o finalitate. În alte trei filme ulteri- oare, Akerman se joacă cu convențiile cine- matografului popular și cu tema iubirii. În Noapte și zi ( Nuit et jour , 1991), protagonista
e îndrăgostită de doi bărbați cu care își per- mite să trăiască, în paralel, povești intense de iubire. Cu soțul ei își petrece zilele, cu celălalt nopțile, într-un delir de voluptate rareori experimentat de alte personaje din opera cineastei. O canapea la New York (1996), unica încercare a lui Akerman de a lucra într-un sistem mainstream de produc- ție, e o comedie romantică cu o protagonistă tonică, plină de încredere în propriile forțe, un fel de continuare a lui Julie din Noapte și zi . Iar Portretul unei tinere din Bruxelles la finalul anilor ’ 60 ( Portrait d ’ une jeune fille de la fin des années 60 à Bruxelles , 1994) are în prim-plan o adolescentă care chiulește de la școală pentru a gusta plenar bucuria descoperirii propriei sexualități. Mai sunt apoi filmele-eseu în care Akerman însăși performează, unde citește texte sau joacă în fața camerei. Sunt scurt- metraje și li s-a acordat puțină atenție de-a lungul anilor în receptarea critică a operei cineastei. Au o deschidere spre burlesc, o raportare ireverențioasă la actul creației, și îmbină - precum majoritatea filmelor ei plasate în registre mai grave - reprezen- tarea unor acțiuni cotidiene cu idei filo- sofice despre viața de zi cu zi și despre cinema. Scrisoare de la o cineastă ( Lettre d ’ un cinéaste , 1984), Bărbatul cu valiza ( L ’ homme à la valise , 1984), Probleme de familie ( Family Business , 1984) Portretul unei femei leneșe ( Portrait d ’ une paresseuse , 1986), sau Ziua în care… ( Le jour où… , 1997) au în comun o tratare parodică, punctată de tot felul de autoironii, a manierei lui Akerman de a face filme. În primul, pune în scenă, împreună cu actrița Aurore Clement (interpreta Annei din Întâlnirile Annei ), o zi din viața unei cineaste care, pentru a-și face treaba, trebuie mai întâi să se trezească, să se spele, să se îmbrace, iar apoi să se con- frunte cu tot felul de gânduri și de impul- suri contradictorii legate de menirea și de direcția muncii ei. Rând pe rând, jucând în travesti diverse scene convenționale, rea- lizează că experiențele despre care poate cu adevărat să exprime ceva sunt cele pe care le trăiește zilnic, precum trezirea din
83
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online