84
pat, toaleta de dimineață, micul dejun. În Probleme de familie vizitează America în căutarea unchiului ei bogat, în speranța că îi va finanța un film. Ajunge, însă, din întâm- plare în locuința unei familii cu același nume, Leibel (numele real, dinaintea căsătoriei, al mamei lui Akerman), unde o actriță repetă un text în limba engleză și are nevoie de indicații. E un fragment din scenariul viito- rului Golden Eighties , iar scena repetiției e hilară din cauza incapacității ambelor de a citi corect fonetic replicile. Portretul unei femei leneșe reia unele dintre reflecțiile ante- rioare și prezintă, din nou, o cineastă care se trezește la miezul zilei și se pregătește să facă un film despre lene. Acțiunile ei sunt simple (se scoală din pat, se spală, se îmbracă, mănâncă), iar textele rostite se limitează, de data aceasta, precum în Eu tu el ea , la descrierea unora dintre ele și la adăugarea unor informații biografice minimale. Ziua în care … revine la mișcarea circulară continuă a aparatului din Camera ( La chambre , 1971), poate singurul film cu adevărat structuralist al realizatoarei. Dacă acolo Akerman doar stătea pe pat nemișcată, aici citește la masă din ce în ce mai rapid, în acord cu mișcă- rile tot mai accelerate ale camerei, un text ce repetă de mai multe ori descrierea unei aceleiași zile în care totul, inclusiv mintea, merge prost, deși e tocmai ziua în care ar fi trebuit să se gândească la viitorul cinema- tografului. Construcția discursurilor acestor filme care apelează la comentarii narative - integrate diegetic sau nu și aflate în diverse raporturi cu planul vizual - e foarte similară cu a cărților O familie la Bruxelles ( Une famille à Bruxelles , 1998), Autoportrait en cinéaste (2004) și Mama râde ( Ma mere rit , 2013) publicate de Chantal Akerman în timpul vieții. Scriitura ei reflectă un flux al conștiinței în care idei, gânduri, descrieri de facturi foarte diferite se succedă fără tranziții și fără a urma o structură clară. Propozițiile ei sunt scurte și jonglează între redarea unor episoade autobiografice, exprimarea unor efuziuni sau a unor idei, citarea unor texte filosofice și descrieri detaliate ale unor ritualuri cotidiene. Tonul narării e, de regulă,
cel care omogenizează structuri eterogene și puternic fragmentate. Registrul confesional poate lua, de altfel, forme diverse la Akerman. În Eu tu el ea , protagonista e surprinsă inițial într-un apar- tament sumar mobilat și decorat, mâncând compulsiv zahăr, stând în diverse poziții, mutând diverse obiecte, scriind sau pri- vind ascunsă după perdea la ce se întâmplă afară. În acest timp, din off , o voce feminină comentează la timpul trecut și la persoana I imaginile, punctând în general evenimente anodine deja transparente din acțiuni. Acest procedeu oarecum tautologic, în care infor- mațiile narative se adaugă celor cuprinse în imagini pentru a le dubla, iar nu pentru a le completa cu unele noi, are un efect multi- plu: pe de-o parte, redundanța contribuie la centrarea atenției asupra fiecărei acțiuni în parte, conferindu-le o importanță mar- cantă prin ele însele. Astfel, fiecare gest, fiecare postúră, prin reflecția obstinată și prin insistența pentru un timp îndelungat asupra lor, capătă o pondere considerabilă, devin subiectul principal al filmului, nu doar momente de tranziție într-o construcție cu mize mai spectaculare. Ciocnirea dintre o voce narativă extra- diegetică și imagini cotidiene montate după principii aparent aleatorii e o constantă importantă a filmelor lui Akerman - Vești de-acasă și Acolo jos apelează, de asemenea, la acest procedeu. Natura comentariilor din cele două filme e diferită: în primul, autoa- rea citește scrisorile trimise din Belgia de mama ei în perioada șederii fiicei în America, în timp ce în plan vizual sunt reprezentate diverse locuri din New York lipsite de legă- turi directe cu conținutul textelor; în al doi- lea, rostește diverse reflecții prilejuite de o vizită de câteva săptămâni la Tel Aviv, în timp ce imaginile prezintă vederi cu vecinii din blocul de vizavi surprinse printre jaluze- lele de la ferestrele apartamentului. De data aceasta, comentariile nu mai funcționează tautologic, nici măcar nu fac decât rareori referire la anumite imagini. Însă nici nu le completează direct, ci mai degrabă funcțio- nează disjunctiv, mutând constant percepția
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online