dramaturgice, la Akerman e mai curând obținut prin tensiunea creată între diversele instanțe ale realității. Fluiditatea acesteia, transformările ei permanente, scenă după scenă, dintr-o entitate bine determinată într- una imponderabilă - și invers - sunt uneori marcate prin sugestii vizuale și sonore care o abstractizează și o subiectivizează expli- cit. Nebunia lui Almayer, o adaptare liberă a romanului omonim scris de Joseph Conrad, e construit din planuri-secvență elaborate și de multe ori dinamice, în care aproape tot ce e relevant pentru inteligibilitatea nara- tivă - dialoguri, acțiuni - e fie păstrat în afara câmpului vizual, fie obturat prin diverse pro- cedee de mizanscenă. Spațiile și contextele sunt rareori redate în întregime, legăturile dintre ele rămânând la fel de incerte precum raporturile dintre personaje. Din acest motiv, mai pregnantă decât elementele narative e aici natura realității reprezentate, desfășu- rată ca o magmă formată din tot felul de con- tururi, de culori, de lumini, de figuri mobile și imobile din care se desprind din când în când reflecțiile personajelor și unele acțiuni concrete. E, din multe puncte de vedere, o revenire la preocupările formale timpurii ale cineastei, manifestate în primul ei lungme- traj, Hotel Monterey , realizat pe parcursul unei nopți pe holurile și în camerele unui hotel new yorkez, doar că acolo spațiile înseși și transformarea percepției asupra lor prin intermedierea camerei de filmat erau singurele repere narative.
ceea ce contribuie deopotrivă la crearea senzației de esențializare și de limitare artificială a acestuia. De aceea, persona- jele și decorurile par că sunt realizate spe- cial pentru a servi formulării unei anumite convenții, iar nu pentru a recrea universuri complexe și preexistente. Sunt, mai curând, vehicule pentru transferul unor intenții sau intuiții artistice, pierzându-și astfel concre- tețea realistă și spontaneitatea și ajungând să funcționeze fățiș ca elemente abstractizate ale unei construcții premeditate. Filmele ei târzii, Captiva ( La captive , 2000), Acolo jos , Nebunia lui Almayer ( La folie Almayer, 2011) și No Home Movie merg cel mai departe în aceste direcții, realitatea redată în blocuri de cele mai multe ori compacte spațiu/timp având un raport din ce în ce mai ambiguu cu mișcarea fluidă a unei conștiințe care o filtrează. Stilul lui Akerman are afinități cu ale unor cineaști precum Yasujiro Ozu sau Alfred Hitchcock. Cu Ozu, împărtășește predilecția pentru privirea directă și frontală și pentru raportarea animistă la obiecte și la materii organice. Din modul în care sunt filmate și interpretate, personajele cineastului japonez par că se devoalează cu totul în fața spec- tatorilor, în toată rutina vieților lor de zi cu zi. În același timp, obiectele și spațiile joacă la el un rol la fel de important precum în construcțiile lui Akerman, prezența lor în cadrul unor ritualuri cotidiene contribuind la conturarea unui nivel aluziv care îl con- curează pe cel de la suprafață, potențând diverse incongruențe dintre cele două. Cu Hitchcock are în comun preocuparea pentru voyeurism și pentru descrierea unor com- portamente umane obsesionale, teme explo- rate din ce în ce mai programatic în ultimele filme ( Captiva , de pildă, pare în egală măsură o lectură contemporană și modernistă a lui Vertigo și a celui de-al cincilea volum, Prizoniera , din romanul-fluviu În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust, pe care îl adaptează liber). Suspansul e o altă trăsătură importantă a operei cineastei, doar că, spre deosebire de filmele lui Hitchcock, unde e o consecință a evoluției unor elemente
87
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online