92
ea și Seyrig, care avea să devină mai târziu una din marile vedete ale cinematografiei franceze din anii 1960-1980, interpretând roluri în filme moderniste importante pre- cum Anul trecut la Marienbad (1961), Muriel, timpul unei întoarceri (1963), ambele regi- zate de Alain Resnais, Mr. Freedom (1969, William Klein), India Song (1975, Marguerite Duras), Farmecul discret al burgheziei (1972, Luis Bunuel) sau Freak Orlando (1981, Ulrike Ottinger). În anii 1970, cele două aveau să se implice activ în mișcarea feministă a epocii, înființând - împreună cu Carole Roussopoulos și Nadja Ringart - o asociație numită inițial Les muses s’amusent ( Muzele se amuză ), devenită ulterior Les Insoumuses (joc de cuvinte traductibil prin Muzele nesupuse ). Acest colectiv avea să conceapă o serie de eseuri video și de documentare feministe, înființând apoi, în 1982, Centrul Audiovizual Simone de Beauvoir care avea (și are în continuare) misiunea de a conserva materiale audiovizuale legate de lupta feme- ilor pentru drepturi egale, dar și de a sprijini producția și distribuția unor filme realizate de femei. În contextul Centrului Simone de Beauvoir s-au întâlnit pentru prima oară Claire Atherton și Chantal Akerman, prin intermediul lui Seyrig, care interpretase rolul principal din Jeanne Dielman, 23 quai du Commerce, 1080 Bruxelles (1975). Am început dialogul online cu Atherton de la rememorarea primelor ei legături cu filmul, în contextul unui stagiu de practică pe care l-a urmat în perioada de început a Centrului, contribuind pe plan tehnic la diverse proiecte. Fiind atrasă din copilărie de limba și de cultura chineze, le-a studiat câțiva ani la Beijing și la Paris înainte de a se reorienta profesional spre arta video și spre cinema. A urmat cursurile unei școli audiovizuale, École nationale supérieure Louis Lumière , din dorința de a-și perfecți- ona cunoștințele tehnice, iar nu pentru a fi învățată cum să se raporteze la cinema din punct de vedere estetic. În toată această perioadă de la mijlocul anilor 1980 a con- tinuat să colaboreze cu Centrul Simone de Beauvoir, din nevoia de a fi independentă
din punct de vedere financiar, implicându-se activ și în alte proiecte. Cultura cinemato- grafică și-a format-o în primul rând partici- pând la proiecțiile și dezbaterile organizate de Cinemateca Franceză, cineclubul organi- zat de criticul Jean Douchet fiind important în formarea ei. Dar începutul colaborării cu Chantal Akerman a fost, de fapt, momentul definitoriu pentru viitorul ei profesional. Au lucrat împreună la majoritatea filmelor regi- zate de cineasta belgiană: la eseurile ei de călătorie Din Est ( D’Est , 1993) , Sud (1999), De cealaltă parte ( De l’autre côté , 2002), la eseu- rile autobiografice Chantal Akerman despre Chantal Akerman (1996), Acolo jos ( Là-bas , 2006), No Home Movie (2015), la lungme- trajele de ficțiune O canapea la New York ( Un divan à New York , 1996), Captiva ( La captive , 2000), Mâine ne mutăm ( Demain on déménage , 2002), Nebunia lui Almayer ( La folie Almayer , 2011), dar și la filme mai puțin cunoscute și mai puțin difuzate, precum cele două documentare despre violoncelista Sonia Wieder-Atherton, sora ei, Cu Sonia Wieder-Atherton (2002) și La est cu Sonia Wieder-Atherton (2009) sau scurtmetrajele Ciocanul ( Le marteau , 1986), Rue Mallet- Stevens (1986), Ziua în care ( Le jour où , 1997) și Căderea nopții deasupra Shanghaiului ( Tombée de nuit sur Shanghai , 2007). De asemenea, au realizat împreună instalațiile din ultimele două decenii de activitate ale lui Akerman, începând cu prima, From the East, Bordering on Fiction, din 1995, și până la ultima, Now, din 2015.
ANDREI RUS
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online