CLAIRE ATHERTON : Delphine Seyrig juca, împreună cu nepoata ei Coralie, într-un spectacol de teatru intitulat Letters Home , bazat pe scrisorile dintre Sylvia Plath și mama ei. A rugat-o pe Chantal să filmeze o reprezentație pentru a fi difuzată la televiziune, iar eu, colaborând deja cu Centrul Simone de Beauvoir, urma să ajut cu instalarea aparaturii și cu alte aspecte tehnice în timpul filmării. Când am ajuns acolo, Chantal mi-a spus însă că ar vrea să filmez eu, iar ea mă va asista tehnic. A fost o experiență magică pentru că de fiecare dată când mă apropiam instinctiv cu camera de Delphine sau de Coralie în timpul reprezentației, Chantal se pregă- tea să îmi indice fix acea încadratură. Așa ne-am dat seama amândouă că exista o legătură puternică între noi chiar fără a comunica direct una cu cealaltă. Mi se părea incredibil că, datorită încrederii ei în mine, nu simțeam deloc frică și presiune, deși nu aveam experiență ca operatoare. La final, Chantal a întrebat-o pe Delphine: „Cine e această fată? Vreau să lucrez cu ea”. Lui Chantal îi plăcea foarte mult să experimenteze cu aparatura video, era o practică relativ nouă la acel moment, iar eu aveam deja experiență deoarece proiectele Centrului Simone de Beauvoir erau realizate astfel, fiind un mod de producție mult mai accesibil decât cel standard, pe peliculă. Îmi amintesc că într-o zi a vrut să-i fac un tur al camerelor de montaj, să îi arăt cum se lucrează cu aparatura video. Am sfârșit prin a ne juca și a realiza împreună câteva scurtmetraje în format video ( Ciocanul , Rue Mallet-Stevens ). La scurtă vreme, a decis să facă un nou film după Letters Home , de data aceasta unul mai elaborat, și m-a invitat să îl montez. Editarea în formatul video din anii 1980 (U-Matic) era foarte diferită de cea pe peliculă deoarece, din rațiuni tehnice, ne obliga să montăm în continuitate. Practic, dacă voiam să revenim asupra unei scene trebuia să reluăm tot montajul de la capăt, ceea ce însemna, desigur, că avansam știind că nu vom putea niciodată reface nimic din ceea ce lucraserăm deja până la acel moment. Iar acest mod de lucru, fără plasă de siguranță, ne plăcea amândurora foarte tare, pentru că ne obliga să fim tot timpul în prezent și la același nivel cu materialul dinaintea noastră. Am descoperit în acest proces de lucru la Letters Home că montajul mă atrăgea, de fapt, cel mai mult pentru că pre- supune, pe de o parte, o organizare și rigurozitate maxime, respectarea unei anumite logici și, în același timp, necesită cultivarea unei dispoziții, a unei atitudini deschise spre nou, spre receptarea unor revelații neașteptate. E o profesie unde se întâlnesc ambele raportări la lume și la viață. În procesul de lucru, am nevoie inițial ca totul să fie foarte bine organi- zat: masa de montaj să fie primitoare, folderele cu dublele filmate să fie personalizate, să nu aibă denumiri tehnice și
FILMUL NU SE MIȘCĂ, NU TRĂIEȘTE,
E CA UN OBIECT MORT.
93
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online