94
să fii într-o poziție respectuoasă față de el, să nu i te impui. Compar adeseori montajul cu o com- poziție muzicală, pentru că lucrăm pe mai multe planuri, e ca o compoziție cu mai multe instrumente cântând în același timp. Chantal a avut o relație profundă cu muzica încă de la început, de la primul ei scurtme- traj ( Îmi arunc orașul în aer , 1968), și cred că era mișcată de corpuri în actul performării. Chantal era deschisă multor experiențe, avea chiar un proiect de a regiza un spectacol de operă. Fiecare colaborare cu ea era un salt în necunoscut, tot timpul aveam senzația că nu am facut niciun film înainte, că o luăm de la capăt. Într-un fel, există o diferență între proce- sul de lucru la filme pecum Din Est , Sud , De cealaltă parte , Acolo jos , No Home Movie și cele bazate pe scenarii (precum O canapea la New York , Captiva , Mâine ne mutăm sau Nebunia lui Almayer ), deoarece aici pornești de la ceva scris în prealabil, într-o anumită succesiune de scene respectată în timpul filmării. E adevărat că urmezi acea struc- tură prestabilită, dar pe de altă parte nara- țiunea nu e condiționată doar de scenariu și de ordinea secvențelor. Modurile foarte diverse în care imaginile se confruntă unele cu altele sunt parte integrantă din ceea ce face narațiunea să avanseze. De fapt, dacă ne îndepărtăm de suprafață, munca de con- strucție a celor două tipuri de filme e simi- lară, doar că în cazul primelor plonjezi mai mult în necunoscut decât în cazul celorlalte. În filmele de ficțiune ai din start o direcție care te ghidează, dar tocmai din acest motiv uneori e chiar mai dificil procesul, pentru că trebuie să uiți constant scenariul pentru a reîntâlni esența materialului și a te deba- rasa de semnificațiile pe care le poartă. Acest proces de uitare nu e întotdeauna ușor aici, dar la nivel profund vorbim despre aceeași relație cu ritmul, cu contrastele, cu sune- tul, cu materia care le compune. Ce descriu acum e foarte diferit de maniera în care unii cineaști folosesc imaginile ca purtătoare de semnificații și au o idee foarte clară că vor să spună un anumit lucru prin intermediul
oarecare (de tipul A1, A2), să fie totul armo- nios în jurul meu - e, de fapt, o nevoie de feng shui . Apoi, odată ce totul e pregătit și ordonat, pot să mă aventurez și sunt recep- tivă la neprevăzut, la nou. De obicei, prefer să cunosc cât mai puține lucruri despre proiecte înainte de a viziona materialul. Sigur că știam, în general, deta- lii despre filmele la care lucram cu Chantal pentru că ne întâlneam des și îmi povestea despre ele. Scenariile filmelor de ficțiune, de asemenea, le citeam dinainte. Dar în cazul așa-ziselor documentare la care am cola- borat - și ezit să le numesc astfel deoarece eram tot timpul interesate să chestionăm granițele dintre ficțiune și documentar -, nici ea nu știa în ce direcții se vor articula. Diferența majoră dintre cele două tipuri de filme e că pentru primele Chantal trebuia să scrie un scenariu, dar pentru documentare cel mai adesea mergea în locurile unde filma fără să aibă un plan prestabilit și fără să știe precis ce caută, având doar un fel de schiță redactată sub formă de eseu. Chantal nu vor- bea oricum niciodată despre cum va aborda o anumită scenă sau alta, ci mai mult despre sufletul, despre esența întregului. Montajul e despre a învăța să-ți amin- tești, dar și să uiți. Adevărata provocare e de a avea capacitatea să uiți ce ai făcut și să redescoperi în permanență. E posibil să uiți doar dacă parcurgi procesul nelăsând mintea să te ghideze întru totul. Și atunci procesul se transformă într-o experiență foarte organică, ce are legătură cu cor- pul tău, cu emoțiile tale, cu sentimentele tale și ele te împing spre gestul editării și spre descoperiri. Dacă îți lași creierul să-ți dicteze că trebuie să faci asta sau să faci aialaltă, să alegi imaginea asta în locul celei- lalte, filmul nu se mișcă, nu trăiește, e ca un obiect mort. Și oricum, în realitate, nu poți uita cu adevărat, pentru că știi ce ai făcut, creierul menține activă memoria fiecărei acțiuni. Important e să accepți și să respecți că imaginea, cinematograful, arta au ceva misterios. E vital să le respecți opacitatea și să lași filmul să vină la tine, să îți vorbească . Iar pentru ca asta să se întâmple e necesar
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online