98
făcea imaginile să vibreze prin modul ei de a privi, de a fi acolo. De pildă, revenind la Acolo jos , Chantal a ajuns să îl iubească foarte tare pe bărbatul cu plante care locuia vizavi de apartamentul ei și care apare des în film. Era mișcată de faptul că avea grijă de soția lui cu dizabilități, că părea atât de tan- dru cu ea și că îngrijea plantele din balcon cu atât de multă afecțiune. La asta mă refeream mai devreme când spuneam că imaginile lui Chantal nu sunt abstracte, pentru că includ astfel de emoții. În alte cazuri, ideile de montaj sunt produsul hazardului. De pildă, scena din Acolo jos când imaginile sunt acce- lerate își are sursa într-un accident: căutam o anumită scenă într-unul din cadre, așa că am pus cursorul să avanseze rapid. Ne-a plăcut foarte mult efectul deoarece recrea ceva ce tocmai simțiserăm privind imaginile și pe care am încercat ulterior să îl reproducem. În montaj e vorba despre provocarea de a îmbrățișa ceva neprevăzut, pe care nu ți-l poți explica în totalitate, până la capăt. Asta nu exclude deloc meșteșugul, doar că e un proces care nu se supune complet rațiunii, ci merge dincolo de planul conștientului. În cazul lui Din Est , Chantal nu a vrut să meargă în această parte a Europei pentru a realiza un film sociologic despre căderea comunismului. Vizitase unele din aceste locuri cu un an în urmă și atmosfera i se păruse foarte familiară: se regăsise în bucă- tăriile oamenilor, în modul de organizare a mesei, în poziția lor corporală. Așa că s-a întors acasă cu senzația că ceva din această lume va dispărea odată cu căderea Zidului Berlinului și a decis să meargă acolo să încerce să surprindă mai mult din acest sentiment familiar, să filmeze fețe, zăpadă, peisaje, stații de tren, tot ceea ce o mișca. Și asta a făcut, nu s-a dus să întrebe nimic pe nimeni, nu era preocupată să pătrundă realitățile respective. De aceea, în film există o distanță între ea și ceea ce privește, dar în același timp atinge puncte mai intime cu oamenii din fața ei. Nefilmând pe cineva într-o anumită situație particulară de viață, explicând de unde vine, ce face familia lui, la ce lucrează, cum e viața lui, ai șanse mai
mari să atingi ceva din esența acelei per- soane. Iar această esență a oamenilor e ceea ce avem în comun cu toții. Am o conexiune foarte puternică cu modul lui Chantal de a filma oamenii și de a le adresa întrebări: întotdeauna îi întreabă lucruri sau îi filmează pentru a împărtăși ceva cu ei. No Home Movie , la fel ca Acolo jos , nu era menit din start să fie un film. În ultimii ani, Chantal o filmase mult pe mama ei, Natalia, dintr-o nevoie de a petrece timp cu ea și de a-i păstra cumva memoria. Când aceasta a murit, în aprilie 2014, lucram împreună la o instalație pentru Muzeul din Ierusalim. Ne-am întâlnit în mai pentru asta și atunci Chantal mi-a dat tot felul de materiale fil- mate de ea și mi-a spus: „Am filmat doi ani cu mama și nu știu ce am făcut, dar mi-ar plăcea să căutăm prin toate imaginile și să facem ceva cu ele”. Nu a zis că ar vrea să facem un film, ci ceva, orice, așa că m-am gândit mai degrabă că putea rezulta o insta- lație sau un alt tip de construcție. Am căutat toate materialele pe care le avea în telefon, în laptop, pe diverse harduri, în aparate de fotografiat, am pus totul la un loc și apoi am început să le vizionăm împreună. Inițial nu montam, ci puneam separat ce ne plăcea din ceea ce vedeam, ca și când o păstram pe mama lui Chantal cu noi. Apoi, treptat, am început să așezăm cadrele unele lângă altele, să vedem cum funcționează și, deși nu știam ce căutam, era un proces emoțio- nant pentru amândouă. În tot acest timp, mai aveam un monitor unde lucram la instalație și la un moment dat am descoperit acea ima- gine a copacului care se bălăngăne în timpul furtunii. Am pus copacul ca prim cadru și, cum aveam nevoie de ceva calm după un început atât de turbulent, i l-am adăugat pe cel cu bărbatul stând pe o bancă cu spatele la noi, înconjurat de verdele grădinii de lângă el. Abia după ce am decis aceste două prime cadre a devenit posibil să intrăm în apartament și să o descoperim pe mama lui Chantal și de acolo filmul s-a construit aproape de la sine. Jeanne Dielman i-a adus lui Chantal repu- tația că e o cineastă care știe exact ce vrea și
Made with FlippingBook - professional solution for displaying marketing and sales documents online