DOSAR REMEMBER 2024
de sex-simbol, exploatabil pe viitor. Un plus de interes îl prezintă filmele care au avut copiii drept interpreți principali: Unde merg elefanții (Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Șarga), realizare notabilă, dar amprentată de un aleatoriu scenaristic care face cu atât mai meritorie prestația actoricească a micuței Carina Lăpușneanu, și Tati part-time (Letiția Roșculeț), vehicul pentru fiica de vedete Eva Măruță, a cărei distribuire a reconfir- mat imensul potențial de hate pe care-l are vocea poporului de pe Facebook. În ultimul deceniu, social media au creat ele însele vedete, una dintre cele mai populare fiind Mircea Bravo. Convertit de câțiva ani la cinematografie, el a ajuns anul trecut la al treilea lungmetraj, Moartea în vacanță (Cristian Ilișuan), unde nu și-a mai păstrat statutul de vioara întâi, împărțind prim-planul cu doi artiști de stand-up, Maria Popovici și Constantin Bojog. Unul dintre actorii preferați ai firmei Bravo Films, Adrian Cucu, se găsește și pe genericul unei comedii dezinhibate, Spre punctul G (Andi Gherghe, Eszter Szitai), care aduce umorul ardelenesc într-o zonă unde funcționează cu intermitențe. Un potențial erotic repede risipit are Retreat Vama Veche (Petre Năstase), reșapare a tripletei feminine din dipticul Selfie , al Cristinei Jacob, acum cu Ada Condeescu, Adela Popescu și Laura Cosoi, aflate pe litoral în căutarea unor instructori de yoga pricepuți la toate cele. Fardurile politicii s-au dorit a fi date jos ca masca anti-Covid în 2020 , debutul în lungmetraj al lui Bobby Bărbăcioru spulberând aerul enigmatic care însoțea acest nume hiper-întâlnit pe IMDb. Tot la opera prima se încadrează Clara (Sabin Dorohoi), focus percutant pe figura unei femei care se împarte între munca în străinătate și copilul rămas în țară, precum și Horia (Ana Maria Comănescu), inspirat duel al generațiilor, care se soldează cu un road movie și cu o romanță platonic-adolescentină. O altfel de înfruntare, „cu cuțitele pe masă”, are loc în Familiar , reiterând schema din Poziția copilului (Călin Peter Netzer, 2013), premiat cu Ursul de Aur: copilul de bani-gata se ridică, cu vorbe grele, împotriva mamei dominatoare și a tatălui aflat în siajul ei (cu un bonus: o bătaie grotesc-ridicolă între fiu și părinte). Acum se compune un altfel de triunghi incendiar părinți-copil, girat de actori de forță, cărora Netzer le-a găsit câte un emploi inedit: în rolul regizorului, Emanuel Pârvu nu mai este flegmaticul imperturbabil, Ana Ciontea a abandonat aparența de bonomie, iar Adrian Titieni capătă nuanțe demonice. Laitmotivul filmului în film și al fobiei pe care o trăiește cineastul-protagonist sunt însă șubred articulate, Familiar coborând treptat atât ca tensiune, cât și ca ideatică. Am reținut discursul metacinematografic din Captura (Adi Voicu) și, mai ales, din Ext. Mașină. Noapte (Andrei Crețulescu), vădit adresat nu publicului larg, ci connoisseurilor,
fief care a apreciat apariții editoriale ale anului 2024 precum „Speculația cinematografică”, de Quentin Tarantino (traducere de Paul Slayer Grigoriu), sau „Ce am învățat de la Graham Greene”, de Andrei Gorzo. Unul dintre cele mai reușite documentare ale anului trecut, Amar (Diana Gavra), are ca subiect tot realizarea unui film: cel despre un grup de hoți, din care face parte și personajul titular, care a buzună- rit-o pe regizoare. Respectând convenția cu autoarea (retragerea plângerii, în schimbul acceptului de a fi filmat), încă tânărul Amar e călăuza într-o lume cu figuri captivante din punct de vedere cinemato- grafic, dar lipsite de orice urmă a simțului moral. Niciun regret față de posibilele drame pricinuite celor furați, ci doar teama egoistă de blestemele acestora. Cu aparentă neimplicare, Diana Gavra sugerează imposibilitatea acestei lumi de a se transforma în bine, permanenta ei autocauționare. Un reabilitat prin propria forță sufletească este, însă, Tiberiu Ușeriu, din nou erou al unui documentar, Apă și talpă (Mircea Gherase, Lucian Mircu), Filmul se poate circumscrie tematicii sportive substanțial reprezentată în 2024 de Nasty (Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), Hai România! (Claudiu Mitcu), În inima Naționalei (Remus Achim) și Ivan, omul cu rădăcini în ape (Ana Preda) – primul cu remarcabilă valoare arhivistică de entertainment, al doilea un remember (și cam atât) al campaniei Mondialului fotbalistic din 1994, al treilea o ipostaziere sufletească a facto- rilor care au dus la un reușit Campionat European al tricolorilor lui Edi Iordănescu, iar cel din urmă o lirică evocare a marelui Patzaichin. Complementare la această lume a bărbaților, două importante docu- mentare au în centru personalități feminine – Ana Blandiana ( Între tăcere și păcat , Diana Nicolae) și Marina Voica ( Fluturi de noapte , Andrei Răuțu) –, iar altele confirmă preocupările umane constante ale unor regizoare: Alice On & Off (Isabela Țenț) și Guvernul copiilor 2 (Ioana Mischie). Impresionantă a fost și evocarea bunicii de către Alexandra Gulea, în Maia – Autoportret cu mâini . Având premiera în toamna anului 2022, a ieșit pe ecrane în primăvara trecută sensibilul Phoenix – Povestea (Cristian Radu Nema, Mimis Ravanis), cu puțin înainte de intrarea în eternitate a lui Nicu Covaci. Ca formulă inedită, mix între filmul de ficțiune și documentarul de știință, merită amintit Principiul incertitudinii , al actorului și regizorului ieșean Sebastian Bădărău, provocare în alb-negru adusă prejudecăților privind impenetrabilitatea unor subiecte, cu câteva portretizări demne de interes. „Democratizarea” tot mai largă a producției cinematografice, care oferă acces talentelor venite din domenii conexe, este una dintre caracteristicile pozitive ale actualei epoci eclectice, în care alternează surprizele și deziluziile.
Nr. 1 | 2025 11
Made with FlippingBook - PDF hosting