Divorţ de umor Adrian Ionescu
„E u cred că un film poate fi judecat abia după câteva zeci de ani. Cele cu adevărat bune sunt urmărite peste generații și mi-aș dori să fie cazul.” (Mihai Bendeac) Am scris în numărul trecut despre câteva dintre comediile românești lansate în 2024 și punctam, cu părere de rău, faptul că am avut de-a face mai degrabă cu cantitate, și nu cu calitate. Pentru acest „Remember 2024”, mi-am propus să mai fac un tur al celor în jur de zece filme de comedie românești ale anului și să trag niște concluzii. Diferite, speram eu. Dezamăgit și plictisit de mârlănia gratuită, „glume” de internet și grosolănii scuipate pe ecran din lipsă de talent și idei, mi-am pus ceva speranțe în Căsătoria , filmul scris și
regizat de Mihai Bendeac, care părea, din trailer și declarații, ceva mai profesionist și mai asumat. Din păcate, Căsătoria este un film cu glume cu oameni cu dantură defectă, cocalari neinteresanți, personaje caricaturale lipsite de surprize, poveste fără tâlc și multe miștouri care funcționau la TV acum vreo zece ani, pe vremea când regizorul debutant era pe cai mari în prime-time. Filmul este despre un cartofor înrăit care află că fata unui bogătan de la țară caută să se mărite și decide să o seducă pentru a avea acces la averea ei. Așa ajunge la conacul ăstuia, unde încearcă să intre în grațiile familiei de parveniți. Acest „încearcă” este, totuși, un cuvânt prea puternic pentru ceea ce face de fapt Temistocle (Liviu Pintileasa) pe ecran timp de o oră și 50 de minute. Pentru că face mai nimic: o minciunică aici, o vorbă dulce dincolo, o cină și o plimbare prin parc. Cam atât. Un scenariu șchiop de două picioare, care se târăște foarte lent între situații cu adevărat interesante, care sunt, în total, vreo trei sau patru, și mai niciuna notabilă, în afară de schema cu broșa falsă amanetată, în urma căreia protagoniștii rămân și cu banii, și cu originalul. Povestea e dezlânată și lipsită de straturi diferite de discurs, totul e pus cu mâna și, din această cauză, Bendeac recurge la o groază de scene care spun prea puțin într-un timp mult prea lung, scene care există doar pentru o glumiță sau un banc de almanah, momente care se doresc a fi „meta”, în care perso- najele vorbesc în jargon de teatru și își oferă indicații despre cum trebuie să joace etc. Un set-up clasic de comedie, pe care Bendeac abia reușește să îl ducă la final, demonstrând că are talent pentru sketch-uri demodate și cam atât. Având în vedere că Bendeac a terminat Facultatea de Teatru la UNATC și are și o oarecare carieră de actorie în spate, mă așteptam că înțelege ce înseamnă comedia, de ce și cum există, care sunt mecanismele specifice și cum funcționează ele în raport cu povestea, lumea poveștii și personajele care o populează. Mi se pare că Bendeac fie nu știe despre lucrurile astea, fie știe, dar preferă să le ignore, fie știe, dar nu e capabil să le țină în mână. Cred că suntem în fața unei nefericite combinații dintre toate cele trei variante de mai sus. Bendeac pare că știe câte ceva, dar a uitat exact cum stă treaba și, într-un final, ce contează? A vândut bilete? A vândut. Monologul lui Pufulete (Lucian Ionescu), de la final, este chiar bun. Problema e că e total lipsit de
Gloria Găitan, Liviu Pintileasa și Mihai Bendeac în Căsătoria (r. Mihai Bendeac)
14
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting