Cât au durat filmările pentru Hoții de subiecte și repetițiile de dinaintea filmărilor? Filmările au durat o lună de zile, dacă nu mă înșel, și repetițiile cam tot așa, numai că n-au fost foarte legate. Nu ne întâlneam chiar în fiecare zi la repetiții, dar erau constante. Îți recunoști generația în filmul Hoții de subiecte ? Da, da. Când am dat eu bacul, n-au furat subiectele și nici n-am avut un plan de genul ăsta, dar toți stăteam pe chat pe Discord, unde se făceau un fel de camere secrete. Am intrat acolo în ziua în care am dat bacul la română. Trebuia să intri pe la 4 dimineața și posta cineva un mesaj cu subiectul, pe care îl ștergea ime- diat. Scria numai, de exemplu, „Enigma Otiliei”. Am intrat atunci, am văzut că scria fix „Enigma Otiliei”, am făcut screenshot și le-am trimis prietenilor. Până la urmă, n-a picat „Enigma Otiliei”, ci „Moara cu noroc”, dar, când le-am dat screenshot -ul, le-am zis: „Eu vă trimit asta, dar nu știu dacă e sigur”. Deci, crezi că Hoții de subiecte este filmul gene- rației tale? Da, și cred că și al multor alte generații. Bine, cred că încă se mai întâmplă lucrul ăsta. De ce este important ca publicul din România să meargă să vadă la cinema Hoții de subiecte ? Pentru că prin perioada liceului am trecut sau vom trece toată lumea. E o perioadă pe care nimeni n-are cum s-o rateze. Iar, dacă vei trece, filmul te ajută să îți faci niște visuri despre ce urmează sau, nu știu, să-ți vină niște idei. Dacă ai trecut și nu mai ești la liceu, e foarte bine să-ți amintești de perioada aia. Cum ai reușit să obții rolul central din serialul Ana, mi-ai fost scrisă în ADN ? La fel, am dat un casting random . Bine, pusese Domnica (Cârciumaru) un anunț de casting, dar nu zicea pentru ce e. Era foarte aproape de Revelion. Am aplicat la cas- ting și primesc, la câteva zile după Revelion, un mesaj că am trecut în etapa doua la nu știu ce serial. M-am întrebat: „Ce serial?”. Apoi mă cheamă la casting și îmi zice cum să mă prezint acolo. Asta depinde și de casting. Mie mi-a cerut să am o rochie și tocuri stiletto. Problema mea cea mai mare era că nu mai fusesem pe tocuri stiletto până la castingul acesta. Atunci am purtat prima dată. M-am dus la casting, care s-a desfășurat în biroul Domnicăi. Eram eu cu alte o sută și ceva de fete. Eram OK. După două zile, m-a anunțat doamna Ruxandra (Ion) și m-a chemat în birou la ea. M-a întrebat de ce cred eu că sunt acolo, de ce m-a chemat singură, iar eu i-am răspuns că nu-mi fac așteptări în viață. Ea m-a întrebat cine vorbește, eu sau Ana, și așa am aflat că am luat castingul.
Mi se pare un rol foarte solicitant, pentru că între- gul serial gravitează în jurul personajului tău. Și, fiindcă vorbeai mai devreme de scenele de sex din film, aici ai una chiar în primul episod. Cât de greu este lucrul la acest serial? Mie mi se pare ușor, deși, când încep să povestesc că sunt 12 ore de filmare (bine, nu mereu ai 12 ore de filmare, dar în general așa sunt) și să zic ce secvențe trebuie să învăț, lumea nu mă crede. Mi se pare ușor pentru că îmi place, pentru că ador să merg acolo, să stau cu oamenii respectivi, să fiu în conjunctura aia. Îmi dau seama că asta e ce mi-am dorit, de asta nu mi se pare foarte greu. Nu simți că ai o responsabilitate mai mare, știind că serialul stă pe umerii tăi? Ba da, deși… Știu că toată lumea că protagoniști sunt cei mai importanți, dar mie mi se pare că fiecare are părticica lui. OK, eu și Vlad (Udrescu) suntem scoși în față, dar fiecare actor contribuie și are secvențe foarte frumoase. Am simțit o presiune și am încercat să scap de chestia asta, ca să pot să-mi fac treaba cât mai bine. Cam așa funcționează, nu poți să lucrezi altfel. Normal că există presiune. Există când trebuie când mă întâlnesc cu oameni pe care-i admir și tre- buie să citesc textul cu ei. Când sunt acolo, mi se mai îmbârligă limba în gură și nu știu ce să zic, dar, cu timpul, trece. Așa am observat. Și rolul din Hoții de subiecte , și cel din Ana, mi-ai fost scrisă în ADN îți solicită destul de des să plângi. Mulți actori au diverse secrete ca să poată să lăcri- meze instant în fața camerei. Care e secretul tău? Încerc să nu apelez la „sertărașe”, deși am auzit de chestia asta – să te gândești, nu știu, că ți-a murit pisica și plângi. Acasă stau mereu pe text, îl iau foarte bine, până înțeleg situația și mecanismul de gândire al personajului. Pentru că da, OK, poate e o chestie pe care pe mine nu m-ar face să plâng, nu m-ar emoționa absolut deloc, dar pe Ana sau pe Sofia le-ar emoționa și le-ar face se plângă. Și de asta stau acasă foarte bine pe text, înțeleg situația, încerc să deslușesc la ce s-ar gândi ele, care e punctul de pornire și, astfel, îmi creez nu un mecanism, ci o bază reală pe care să plâng. Mereu încerc să fac chestia asta, ca să fie cât mai real, cât mai de acolo. Consider că, dacă fac o chestie falsă și mă gândesc la altceva, publicul se prinde, că nu-i prost și n-am cum să-l mint. Ce ai în comun cu personajele tale din film și serial, Sofi și, respectiv, Ana? Cu Sofi am în comun determinarea asta de a face lucruri, de „hai să mergem înainte, până în pânzele albe”. Cred că și dorința asta a ei, visul ei la un cavaler pe un cal alb. Dar cam atât. Nu am vorbit-o de rău, dar
28
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting