PRIM-PLAN KARINA JIANU
că am zis că nu prea îmi place faptul că e credulă. A trebuit să mă împac cu chestia asta. La Ana, îmi place foarte mult curiozitate ei, care într-un fel o mână să facă tot ce face în serial, și, în același timp, faptul că vede tot timpul lucrurile într-un mod foarte pozitiv. E deschisă, e pozitivă și, deși oamenii fac lucruri nașpa, ea merge înainte cu zâmbetul pe buze. Cred că asta ne aseamănă. Care este ritmul de lucru la serial? Nu lucrăm sâmbăta și duminica. În rest, în princi- piu, sunt 12 ore de filmare în fiecare zi. La început, în prima lună, eu cel puțin am avut zilnic filmări de dimineață până seara, dar, după aceea, s-au mai liniștit lucrurile. De exemplu, azi, când vorbim, am avut filmări de dimineață, am plecat la ora 5 și am terminat până-n prânz. Am filmat doar patru sec- vențe. Variază foarte mult și îți știi programul cam cu o săptămână înainte. Asta e, toată lumea află abia joi ce face săptămâna viitoare. Oamenii din producție sunt foarte deschiși, ceea ce apreciez, cu spectacolele de teatru. De exemplu, dacă anunț vineri: „Nu pot de la ora asta, pentru că seara am spectacol”, ei n-au nicio problemă. Cum faci față popularității pe care ți-a adus-o serialul? Mă copleșește. Pentru că mă simt foarte ciudat când, nu știu, sunt în mall să-mi cumpăr covrigi și sunt oameni care mă recunosc. Într-un fel, mă simt și bine, pentru că am primit și încă primesc foarte multe mesaje de la oameni care empatizează cu personajul meu. Asta m-a marcat cel mai mult, că oamenii au avut atâta încredere în mine, încât să-mi povestească lucruri atât de personale, poveștile lor de viață, cum au stat la orfelinat sau cum au fost adoptați. Lucrul ăsta mă enervează într-un fel. Eu mă enervez pe mine, pentru că nu știu cum să-i ajut. Încerc să mă gândesc cum să fac ceva mai mult în privința asta, referitor la case de copii și orfelinate. Devine frustrant la un moment dat, pentru că îmi zic: „Omul ăsta îmi poves- tește viața lui și eu nu pot decât să fiu acolo, lângă el, și să vorbesc cu el”. Și aș vrea să fac mai mult, numai că nu știu ce. Pe ce ai vrea să te concentrezi în continuare, pe filme de cinema sau pe seriale pentru micile ecrane (televiziune și streaming)? Nu știu, chiar nu știu. Dacă ar fi după mine, aș vrea să le fac pe ambele. Nu știu ce să aleg. Pentru că revista noastră are mai nou o rubrică intitulată „Filmul și școala”, iar pe tine te despart doar câțiva ani de absolvirea liceului, crezi că e importantă introducerea unui curs de educație
În mijlocul tinerilor actori din Hoții de subiecte
teatrală și/sau cinematografică în învățământul preuniversitar? Eu am făcut asta la limba română, pentru că profeso- rul meu era foarte pasionat de teatru și ne povestea foarte multe lucruri. Eu puteam să vorbesc doar cu el despre teatru, pentru că am fost la Științele naturii și ceilalți profesori ori nu erau interesați, ori erau total împotrivă. Mi se pare important ca liceenii să poată opta pentru un curs de educație cinematografică, pentru că, în primul rând, vezi filme din care poți înțelege foarte multe lucruri, din care te cultivi. E bine să nu vezi numai filme comerciale, mai ajută și puține filme de artă, pe care le vezi destul de rar în cinematografe. În plus, sincer, decât să meargă tinerii, nu știu, să stea la o cafea cinci ore, mai bine văd un film și beau o cafea. Sau înveți ceva din filmul ăla, îl dezbați, încerci să te gândești ce a vrut să facă regizorul acela. La fel, și în trupa de teatru, puteai să fii doar în trupă, nu te obliga nimeni să faci și meseria asta. Au fost și foarte mulți oameni care făceau lucrurile acestea din pură plăcere.
Nr. 1 | 2025 29
Made with FlippingBook - PDF hosting