Cum ai ajuns actor? Prin clasa a XI-a, am vrut să mă fac avocat și am început să mă pregătesc la română și economie poli- tică. Dar mi-am dat seama că nu-mi place. De când sunt mic, iubesc să văd filme, mă uitam chiar și la telenovele, inclusiv producțiile românești care apă- reau la TV. Nu prea știam eu de filme de artă sau de festival. Și mi-am zis: „Hai să încerc”. M-am dus la UNATC și am asistat la câteva cursuri. Acolo m-am îndrăgostit, apoi am început să mă pregătesc și am intrat la facultate. După scurtmetrajele de școală, ai avut câteva apariții în filme, unde, chiar dacă rolurile erau episodice, ai lucrat cu regizori importanți – Vali Hotea ( Roxanne ) și Nae Caranfil ( Closer to the Moon ). Ce ai învățat din acele prime experiențe pe un platou profesionist de filmare? Am văzut pentru prima oară ce înseamnă un film și ce desfășurare de forțe e. Am avut ocazia să-i văd făcând
roluri, în Roxanne , pe Șerban Pavlu și Mihai Călin. La Closer to the Moon , am avut onoarea să joc o scurtă secvență cu Mark Strong și Monica Bîrlădeanu, l-am cunoscut pe Nae Caranfil. Acolo chiar a fost o mare desfășurare de forțe, părea mai degrabă un film de Hollywood. Evident, pentru mine, atunci, era dureros că nu joc mai mult. Când eram mic, credeam că pot să le fac pe toate repede și bine. Oricum, au fost niște experiențe importante. Primul tău rol principal de cinema a venit în 2014. E vorba de Adrian, tânăr deținut dintr-un lagăr de muncă zilnică de la Canalul Dunăre- Marea Neagră, din filmul de epocă Poarta Albă . Cum ai colaborat cu reputatul regizor Nicolae Mărgineanu, care avea apoi să te mai distribuie și în Cardinalul ? Cred că eram în anul III. Unii colegi începuseră să lucreze cât de cât. De exemplu, știu că Anghel Damian prinsese ceva pe la Media Pro, o telenovelă numită Îngeri pierduți . Alții erau deja în niște minigăști de teatru. Începusem să-mi pun semne de întrebare: „Chiar o să fac actorie?”. În afară de faptul că luam note bune la examene și oamenii spuneau că sunt talentat, nu prea scosesem capul, adică nu prea făcu- sem mare lucru. Am văzut un afiș în școală că se caută actor pentru rolul ăsta din filmul lui Nicolae Mărgineanu. M-am dus fără mare încredere că o să iau. Țin minte că am spus un monolog din piesa mea de licență, „Semne de bună purtare” („Gruesome Playground Injuries”), de Rajiv Joseph. Am fost sur- prins să aflu că m-a luat în film. Când am aflat c-am luat rolul, evident că am crezut că o să ajung la Cannes, că lucrurile or să mi se întâmple cu o viteză mult mai mare din momentul acela. N-a fost chiar așa, dar mă bucur că filmul le-a plăcut anumitor oameni și am avut norocul ca el să fie selectat la TIFF și la Premiile Gopo. Practic, asta mi-a oferit mie șansa să fiu nominalizat la „Tânără speranță” la Gopo în anul respectiv și să mă cunoască industria de film la TIFF. A fost momentul în care l-am cunoscut pe Tudor Giurgiu și am mai cunoscut actori mari, cum sunt Boguță, Papadopol sau Bucur. Îi știam din filme ca Francesca , Occident sau Boogie , dar nu-i văzusem niciodată în carne și oase. Pentru mine, au fost întâlniri importante. Cu Nicolae Mărgineanu am colaborat foarte bine. În general, cu regizorii cu care mă înțeleg nu vorbesc foarte mult și nu mi se dau foarte multe indicații. Chiar cred că, în momentul în care încep să primesc multe indicații, lucrurile încep deja să scârțâie, ceva nu e în regulă. Poate așa funcționează pentru mine, dar, de cele mai multe ori, la regizorii cu care am lucrat bine, am înțeles repede ce își doresc, ei știau bine de ce m-au luat pe mine, de ce mă vor, și a fost o colaborare frumoasă. Evident, omul care mi-a dat șansa să fac
36
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting