PRIM-PLAN CRISTIAN BOTA
Țăndări (r. Bogdan Naumovici)
primul film rămâne în sufletul meu forever . Pentru că sunt foarte rare ocaziile în care cineva îi dă o șansă altcuiva, mai ales un rol principal într-un film. De obicei, regizorii caută să lucreze cu oameni care au mai făcut, pe care i-au mai văzut în ceva, care au cât de cât o experiență în cinema, pentru că la film nu prea ai timp să repeți, să experimentezi. Regizorul cu care ai lucrat cel mai mult până acum, la două lungmetraje ( Un pas în urma serafimilor și Tata mută munții ) și o serie de șase episoade ( Bani negri ), este Daniel Sandu. Care este secretul colaborării fructuoase dintre voi? Nu-mi dau seama exact. L-am cunoscut la Un pas în urma serafimilor . La câțiva ani după aceea, a venit serialul Bani negri . Cred că i-a plăcut ce am făcut în Serafimi , deși poate că ar fi fost marfă ca rolul să fie mai mare. Bine, el m-a plăcut și înainte de Serafimi . Atunci nu știa ce rol să-mi dea și mă întreba dacă pot să joc băieți răi și eu, fiindcă în facultate doar asta mi se spunea că o să joc, i-am zis: „Cred că da”. „Păi, tu ești timid și civilizat”. „Doar nu vin la casting să te înjur”. Și am înjurat de vreo două ori pe acolo și atunci și-a dat el seama că, de fapt, pot să fac și asta. După filmări, am rămas prieteni, și cu Iancu, și cu Toto, cu toată gașca aia a „serafimilor”. Asta pentru că și Daniel, fiind mai matur, cred că a făcut astfel încât să ne mai întâlnim, să mai vorbim. Rămânând prieteni, el ne-a și cunoscut mult mai bine. Târziu, când eu știam deja că el o să facă un serial, m-a sunat și mi-a spus: „Domnule, tu o să ai rolul principal. E un casting, nu aleg doar eu, trebuie să decidă și producătorii de la HBO, dar eu îmi doresc să fii tu”. Așa că am lucrat cu el și la Bani negri , unde iar a fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale mele. În primul rând, a fost cea mai lungă și cea mai grea pe
care am avut-o, pentru că am filmat vreo 55 de zile legat. Aproape trei luni de zile, cu mici pauze, am făcut doar asta. Apoi, am rămas prieteni. De câte ori a avut ocazia să mă distribuie sau să aibă nevoie de mine în vreun film, m-a contactat. După Bani negri , s-a născut fetița mea și el e nașul ei. Așa că acum e mai mult decât o prietenie, suntem chiar rude, cum s-ar spune. Ne-am sfătuit de multe ori și la nivel de scenarii, și la nivel de ce ne propunem. Iar dacă am avut momente grele, în care unul sau altul era supărat sau nu mai vedea luminița de la capătul tunelului, am știut de fiecare dată să ne întâlnim, să discutăm și să ne aducem aminte cine suntem și ce vrem să facem. Ai avut și șansa de a lucra la unele producții stră- ine, fie de cinema, fie de televiziune, filmate în România. Care ți se par diferențele dintre aceste producții occidentale și cele autohtone? Eu nu am prins ceva cu adevărat mare. Am prins mai mult proiecte de categoria C, aș spune, și roluri micuțe. Mi s-a părut că e mai mult industrie, mai mult fabrică, dar nu am văzut o diferență atât de mare între cum lucrează ei în România și cum lucrăm noi, românii. Adică, mi se pare că avem un nivel foarte bun și noi, știm să facem film și de foarte multe ori oameni din echipele din România pleacă să lucreze în străinătate. De exemplu, la serialul suedez ( Roslund & Hellström: Box 21 , din 2020), erau mai buni românii noștri decât suedezii. Oricum, chiar dacă era producție suedeză, majoritatea membrilor echipei erau români, de la grip la machiaj și la first AD (primul asistent al regizoru- lui). Chiar țin minte că, în momentul în care n-a mai putut veni first -ul nostru și a venit un first din Suedia, lucrurile au cam scăpat de sub control. Deci, nu văd o diferență atât de mare. Dar, repet, n-am prins La Casa de papel sau n-am fost într-un
Nr. 1 | 2025 37
Made with FlippingBook - PDF hosting