Cu Nicodim Ungureanu în Țăndări
film cu Bradley Cooper. Probabil că acolo lucrurile stau un pic diferit. Dar nici nu am fost disperat. Am avut ocazia să-mi fac și cont pe platforma Spotlight, am avut și un agent în Berlin. Teoretic, încă îl mai am, dar nu prea m-a mai căutat, cred că nu îi merge foarte bine. Am fost pe lista scurtă pentru un serial în Londra, Temple – Clinica ilegală , unde m-aș fi reîntâlnit cu Mark Strong, dar a venit pandemia și au preferat să ia pe cineva de acolo. De câte ori mă duc la casting, de cele mai multe ori rămân pe lista scurtă, sunt acolo, aproape să iau rolul. Sau pur și simplu nu sunt luat în considerare din prima. Cam așa a funcționat cariera mea. N-am fost niciodată refuzat ferm după casting. În schimb, vorbind de diferențe, am filmat recent în Londra cu Roxana Stroe și echipa era formată din studenți de la NFTS (National Film and Television School). Acolo da, am simțit o diferență destul de mare între profesionalismul lor și al nostru, în ceea ce privește școala de film. Studenții lor se pot com- para cu oamenii care fac film la noi. Nu-i compar cu studenții noștri, că la noi e mult de stat, se mai ceartă doi, se mai supără trei… Am rămas foarte plăcut impresionat de felul cum se lucrează acolo. Fiecare își face în felul lui meseria, fiecare ține cont de ea, departamentele lucrează între ele, dar nu se dau minute în plus, nu se fac favoruri. Adică, dacă noi așa ne-am înțeles să filmăm și ăsta e programul, dacă nu se termină de filmat secvența la timp, nici regizorul nu are ce să facă, asta e. Acolo am avut și intimacy coach (instructor pentru scenele de intimitate), pentru că
rolurile principale le aveau niște copii de nouă ani, care jucau incredibil de bine. Era nevoie de cineva care să le spună: „Aici e scena în care plângi” și copi- lul plângea. Da, sunt un pic mai reci ca actorie, nu sunt atât de „trăiriști” ca noi, merg mai mult după principiul „punct ochit, punct lovit”. Se vede că sunt antrenați de mici în direcția asta. Pentru cine era nevoie de intimacy coach în acest proiect, pentru copii sau pentru toți actorii? Pentru copii. Eu trebuia la un moment dat să mângâi pe picior pe o fetiță de nouă ani. Chiar m-am amuzat că el m-a întrebat: „Ești OK cu treaba asta?”. „Păi, de ce să nu fiu OK?”. „Știu, dar e datoria mea să vorbesc cu tine, să nu-ți rămână ceva…”. Zic: „N-are, dom- nule, ce să-mi rămână! Am soție și doi copii acasă”. Până la urmă, și-a pus regizoarea piciorul, nu am pus mâna pe piciorul fetiței, și au păcălit cumva din cameră, ca să putem noi crede că e un picior de fetiță. Dintre rolurile tale de film de până acum, ai vreo interpretare preferată? O noapte în Tokoriki (scurtmetraj de Roxana Stroe, 2016) e cu siguranță printre favorite. Apoi, cred că unul dintre cele mai bune roluri făcute de mine este cel din Un pas în urma serafimilor , chiar dacă mi-ar fi plăcut să fie mai mare și povestea lui Voinea să fie un pic mai amplă. Am revăzut de curând filmul și, pentru vârsta pe care o aveam și felul în care am improvizat anumite replici, chiar cred că e unul dintre cele mai bune roluri ale mele. Foarte puternic îmi rămâne în
38
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting