MICUL ECRAN
reușește, ajutându-l pe acesta să destruc- tureze rețeaua infracțională. Ceea ce te izbește la o primă vedere este o scădere de tensiune acolo unde ar trebui să regăsești tensiunea, la vârful famigliei, și substituirea unui rol cu o con- venție de gen. Băiatul dur trebuie mereu să fie nervos, cu capsa pusă, și să înjure, dar nu să și gândească, ceea ce și face cel poreclit Dracu, numai că supărarea este în general privilegiul șefilor, acolo trebuie să sară țandăra cu adevărat. Și asta face și jupân Tănase, pe bună dreptate, din moment ce i-au dispărut toți bitcoinii din cont când era pe punctul să se extindă, să lucreze la nivel mare cu un dealer euro- pean. Florin Piersic Jr. joacă alternativ două stări: furia reținută în calm al celui care este singurul în drept să gândească pentru toți și furia cu scrâșniri menită să-i mobilizeze locotenentul, căruia i se alătură fata cea rea și utilă. Pentru a pudra cu puțină psihologie povestea de familie, Tănase își iubește doar pe una dintre fiice, cea cuminte, fata tatii, și are foarte mari rezerve față de cea care-i calcă pe urme și pe cadavre deopotrivă, Tili, trimisă împreună cu Dracu să rezolve situațiile tot mai încurcate. De ce una da și alta ba, nu reiese din film, pentru că regizorii apelează la o schemă fără niciun fel de preocupare pentru aprofundarea perso- najului care vine cu emoțiile la pachet, iar dublul standard afectiv este menit să fisureze din interior monolitul familiei. Regizorii au vrut să creeze, în Nicolae Tănase, un mafiot cu ștaif, mult mai rasat decât odraslele sale, cu alură de gentle- man, mereu la costum, manierat, reți- nut până și în scrâșnelile vituperante, departe de un Bebe Măcelaru alias Tătuțu’ (George Mihăiță) din serialul omonim, al lui Anghel Damian, sau de Căpitanu’ (Doru Ana) din Umbre , al lui Bogdan Mirică și Igor Cobileanski. Aproape că te întrebi ce caută el în lumea lui Dracu – care i-a vândut pontul cu bitcoinii, cea mai importantă investiție nefiind ideea șefului atotștiutor! – și a lui Tili cea sexy, pe care toate hăinuțele se mulează conve- nabil, fată de fată a cartierului. Această diferență de clasă nu se regăsește în filmele menționate mai sus, unde toți gangsterii sunt extrași din același mediu, vorbesc aceeași limbă, și-au făcut mâna
Irina Artenii
în aceleași suburbii mizerabile, mustind de violență, poartă același slin și același venin în ei. În plus, în fiecare moment se simt în ei școala golănească a vieții de car- tier și instinctul de prădători, care le-au asigurat o poziție dominantă în lanțul trofic al crimei organizate. Și Tătuțu’, și Căpitanu’ conduc clanuri războinice de pe poziția criminalului alfa, nu a gulerelor albe corupte sau a unui manager care contabilizează intrările și ieșirile în și din portofel. Mai simplu spus, Nicolae Tănase nu emană pericol, nu are nimic din acea onctuozitate vulpină, din acea bonomie otrăvitoare, nu dă fiori nici când adminis- trează o palmă părintesc-educativă copi- lului de suflet, mâna sa dreaptă, Dracu. Există ceva dintr-o scârbă princiară a unui lord, nu al unui băiat amestecat în subterana de sânge și mațe a sin city -ului autohton, nu este un „măcelar”, precum Tătuțu’ sau Bill „Măcelarul”, interpretat de Daniel Day-Lewis în Bandele din New York , al lui Martin Scorsese. Chiar dacă ambianța sonoră rămâne cea a manelelor, a hip-hop-ului ca energizant sonor pentru bad boys de cartier, Nicolae Tănase este din alt film, mai aproape de gangsterul rafinat-nevropat, cu puseuri isterice,
precum Stansfield, interpretat de Gary Oldman în Léon (1994), al lui Luc Besson. Dincolo de toate acestea, cursul acțiunii devine tot întortocheat și tot mai necre- ditabil prin aplicarea rețetei de gen fără discernământ. Bandiții deghizați în poli- țiști, avocată și infractor atacă o circă de poliție pentru a sustrage laptopul buclucaș, cu dezinvoltura cu care Bonnie și Clyde vidau de marafeți băncile în etapa de pio- nierat a îndeletnicirii, și ies fără probleme, după ce ucid absolut inutil un IT-ist și îi umilesc pe polițiștii locali (ulterior, ei mai postează și un filmuleț pe TikTok, pentru amuzament). Filmul cade în derizoriu cu această scenă neverosimilă, importată din- tr-un crime story american. Dincolo de puțină culoare locală, made in Romania, filmul nu aduce nimic nou și din păcate, nu joacă bine nici în regimul convenției de gen, dar păstrează totuși un ritm alert, care poate să inducă adrenalina necesară să-l urmărești până la capăt. Evitarea unui final al deplinei rectificări morale – slujbașii răului rămân neclintiți în sistem, câțiva bine intenționați plătesc cu capul – mai salvează ceva din poveste, în cazul în care nu constituie firul cu care se poate înnoda o continuare.
Nr. 1 | 2025 47
Made with FlippingBook - PDF hosting