FILMUL ȘI ȘCOALA
o colaborare foarte bună și o reacție pe măsură din partea participanților. La prima ediție, MiniTIFF a oferit ateliere de film, voice-over , ilustrații, bandă desenată, animație stop-motion și păpuși marionete. Cum îi găsiți pe acei traineri care reu- șesc să comunice eficient cu publicul tânăr? E un proces de research continuu, deoarece vrem ca în fiecare an să venim cu cel puțin o noutate. Așadar, cerem sfaturi și reco- mandări, urmărim diverși facilitatori cu experiență și încercăm să ne împrietenim. De multe ori ei sunt cei care vor colaboreze cu noi și ne contactează. Suntem mereu deschiși să explorăm tipuri de ateliere noi, care explorează mai multe arte, nu doar filmul. Școala de vară pentru adolescenți „Let’s Go Digital!” este un alt eveniment cu tradiție asociat cu TIFF-ul, cea dintâi ediție având loc în 2005. Cum este pro- movat LGD în liceele din țară și cum evaluezi impactul acestui program, al doilea pe care îl manageriezi? Proiectul este așteptat în fiecare an de adolescenți din toată țara, iar aproxima- tiv 100 de persoane se înscriu la fiecare ediție, dintre care sunt aleși zece juniori și doi seniori, care au șansa să se reîntoarcă. Promovăm intens prin școli și inspectorate școlare. Trimitem newslettere cu informa- ții despre înscriere și către toate liceele cu profil artistic din țară, dar și prin alte asociații de profil care poate au identificat deja tineri cu potențial. Foștii participanți devin destul de rapid ambasadori LGD și povestesc cu foarte mare entuziasm despre program, astfel că aproape jumătate din înscrieri provin de la elevi care cunosc personal un LGD-ist pasionat. O mare parte dintre participanții la școala de vară ajung să urmeze o carieră cu profil artistic, în film sau în domenii conexe, precum fotografia, jurnalismul, animația etc. Câteva exemple: Ioana Bugarin, Letiția Ștefănescu, Anghel Damian, Andrei Huțuleac, Agata Tabacu sau Iulia Voicu. Sper ca programul să continue încă 100 de ani și, la fel ca la MiniTIFF, să putem ține pasul cu așteptările participanților,
care sunt din ce în ce mai experimentați. Cum se împarte anul tău în funcție de proiectele educaționale pe care le mana- geriezi sau coordonezi (MiniTIFF, LGD, „Ora de cinema”), cu activitățile și res- ponsabilitățile aferente? Fiecare an este destul de ciclic. Începem în ianuarie cu un draft de calendar, încer- căm să batem în cuie datele principale. Reconfirmăm echipele pentru fiecare pro- iect în parte. Finalizăm ultimele docu- mente cu diverși finanțatori și în februa- rie-martie începem organizarea efectivă. Pentru „Ora de cinema”, echipa lucrează din februarie până în noiembrie (perioada de decont). Avem întâlniri lunare, ne ocupăm de noua selecție de scurtmetraje, încercăm să identificăm profesori și parteneri noi, scriem fișe educaționale. LGD are loc mereu în timpul TIFF-ului, dar trebuie să pregătim calendarul pentru perioada de selecție (aprilie). Reluăm legă- tura cu trainerii, care se ocupă personal de procesul de selecție. Eu mă ocup de toate detaliile logistice și administrative ale implementării proiectului. Pentru MiniTIFF, selecția filmelor începe cel mai devreme. De regulă, selec- ționerul nostru (Raluca Bugnar) vizio- nează în jur de 80 de filme din circuitul internațional de film pentru copii și tineri. În selecția finală, avem aproximativ 12 titluri. La început de an, luăm legătura
cu locațiile pentru a seta data evenimen- tului. Anul acesta ne propunem o dată în luna octombrie. Astfel, până la final de august trebuie să finalizăm tot programul (proiecții, ateliere, evenimente speciale), pentru ca în septembrie să putem începe promovarea. De regulă, septembrie este o perioadă potrivită pentru pregătirea aplicațiilor de finanțare pentru anul care urmează. Iar pe final de an pregătim diverse deconturi și raportări. Tot timpul anului avem câte ceva de pregătit, dar perioada cea mai aglomerată pentru noi este aprilie-august. Ce planuri de dezvoltare aveți pentru cele trei proiecte educaționale ale TIFF-ului? Pentru MiniTIFF, ne dorim să se dezvolte pe cont propriu și să devină un festival cu tradiție. Este o perspectivă nouă pentru noi și vrem să realizăm un program atractiv. Pentru LGD, cea mai mare provo- care este să-i păstrăm popularitatea și să ajungem la cât mai mulți adolescenți în fiecare an. Pe cât posibil, vrem să identi- ficăm tineri pasionați și din orașele mici și zona rurală. Sperăm ca „Ora de cinema” să se dez- volte într-un program național. Sper să ajungem la acea colaborare instituțională pe care ne-o dorim și să depunem un pro- gram care să treacă testul timpului. Vă dorim mult succes!
„Ora de cinema”
Nr. 1 | 2025 53
Made with FlippingBook - PDF hosting