FESTIVALURI
Festivalul Internațional de Film de la Berlin Victoria cineastului cinefil
aici de homelessul jucat de Gabriel Spahiu, care se sinucide după ce este evacuat brutal din subsolul unui imobil), cât şi a corupției ce dictează accelerarea eva- cuării, pentru ca rechinii imobiliari să obțină spaţiul pentru afacerile lor. Profilul lui Jude este confirmat de autenticitatea descrierii mediului şi moravurilor, dar şi de trimiterile cinefile, vizibile atât în construcţia narativă, cât şi în discursul său de mulţumire pentru trofeu. Povestea are asemănări deliberate cu aceea din Europa ’51 , de Roberto Rossellini, iar portretul eroinei duce cu gândul la personajul jucat acolo de Ingrid Bergman. Şi, desigur, noul film aminteşte şi de Film pentru prieteni , mai vechiul mediumetraj al lui Jude, unde eroul jucat de Spahiu vrea să se sinucidă, dar eşuează. Discursul regizorului a fost, de aseme- nea, marcat de postura lui de cineast cine- fil, categorie din care face parte şi Martin Scorsese, care l-a lăudat recent pe român. Jude i-a dedicat premiul lui Luis Buñuel, amintind că de la naşterea marelui cineast spaniol se împlinesc 125 de ani. Declarând că se consideră un scenarist slab, a afirmat că „primirea acestui premiu e foarte amu- zantă”. El a spus şi că îl bucură faptul că premiul dovedește că „există mult talent în
România şi, deşi trăim vremuri cumplite, sper că vor exista mai mulţi bani pentru cultură”. El le-a mulţumit colaboratori- lor săi (îi amintim doar pe cei constanţi, directorul de imagine Marius Panduru şi monteurul Cătălin Cristuţiu), fără de care nu ar fi ajuns la acelaşi rezultat. În încheiere, gala de premiere fiind în preziua alegerilor, Radu Jude le-a urat germanilor să nu înceapă ediţia următoare cu Triumful voinţei (documentarul de lungmetraj al lui Leni Riefenstahl, considerat un elogiu al fascismului). Vom reveni cu detalii despre film la ora premierei şi sperăm să vedem curând şi lungmetrajul realizat de Radu Jude în paralel cu Kontinental ’25 , purtând titlul Dracula . Iată şi palmaresul Juriului internațional pentru competiția principală a Festivalului de la Berlin 2025: - Ursul de Aur pentru Cel mai bun film: Drømmer / Dreams (Sex Love) (Norvegia), regia Dag Johan Haugerud - Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului: O último azul / The Blue Trail (Brazilia-Mexic-Chile-Țările de Jos), regia Gabriel Mascaro - Ursul de Argint – Premiul Juriului: El Mensaje / The Message (Argentina-Spania- Uruguay), regia Iván Fund - Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor: Huo Meng, pentru Sheng xi zhi di / Living the Land (China) - Ursul de Argint pentru Cel mai bun rol principal: Rose Byrne, pentru If I Had Legs I’d Kick You (SUA), regia Mary Bronstein - Ursul de Argint pentru Cel mai bun rol secundar: Andrew Scott, pentru Blue Moon (SUA-Irlanda), regia Richard Linklater - Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu: Radu Jude, pentru Kontinental ’25 (România), regia Radu Jude - Ursul de Argint pentru contribuție artistică deosebită: echipa creativă a filmu- lui La Tour de glace / The Ice Tower (Franța- Germania), regia Lucile Hadžihalilović
Dana Duma N u, anul acesta nu am ajuns la Berlin. Dar am urmărit, pas cu pas, evoluţia evenimente- lor, de la venirea starurilor pe covorul roşu, la discuţiile de după pro- iecţii, de la reportajele despre evenimen- tele paralele, la declaraţiile câştigătorilor. Speranţele noastre au fost îndreptate mai ales înspre aceste ultime momente, ştiind că Radu Jude este selectat în competiţie cu Kontinental ’25 , filmat cu telefonul mobil, în numai zece zile. Şi aşteptările ne-au fost confirmate la ora devoalării palmaresului, când lungmetrajul lui Jude a primit un Urs de Argint pentru scenariu. Autorul a mai fost premiat cu un Urs de Argint pentru regie în 2015, pentru Aferim! , şi cu un Urs de Aur pentru Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (2021). Noul său film completează, alături şi de Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii (premiat la Locarno în 2023), un fel de trilogie a privirii critice asupra României de azi. Povestea despre o executoare judecăto- rească chinuită de sentimentul vinovăţiei (interpretată de Eszter Tompa) este o cri- tică atât la adresa indiferenţei faţă de cei aflaţi la marginea societăţii (reprezentaţi
Eszter Tompa în Kontinental ’25 (r. Radu Jude)
54
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting