un subiect dificil atât pentru știință, cât şi pentru artă, căci nu e uşor să pătrunzi în straturile suprapuse ale eului. Selecționat în competiția de la Berlin, filmul de debut al cantautoarei şi actriței, acum regizoare şi coscenaristă, Margherita Vicario, Gloria! , plonjează și el în trecut – începutul secolului al XIX-lea –, dar pentru a susține o teză feministă din pre- zent. Într-un institut pentru orfane al bise- ricii catolice din Veneția, un grup de tinere muziciene reuşeşte pe ascuns să compună şi să interpreteze o muzică modernă, ce sfidează ierarhiile puterii religioase şi, în final, produce un adevărat dezastru, prin dezlănțuirea ritmurilor afro şi pop chiar în fața Papei. Din fericire, filmul se doreşte o comedie şi chiar reuşeşte, în unele momente, să te facă să zâmbeşti vag. Dar proporția de umor involuntar a peliculei este prea mare, iar intenția comică nu scuză lipsa de consistență în construcția personajelor şi a situațiilor conflictuale. De pildă, una din muziciene (Galatéa Bellugi) este servitoare şi reuşeşte să învețe singură să cânte la pian şi să şi exceleze, aşa cum numai în filme e posibil, ba chiar să inventeze popul cu peste 150 de ani mai devreme (muzica, compusă de regizoare şi Davide Pavanello, a fost premiată cu un Nastro d’Argento). Această
peliculă pseudo-feministă m-a făcut să îmi amintesc de teoria protocronistă, din România lui Ceauşescu, care îi descria pe români ca adevărații inventatori ai tuturor lucrurilor minunate din lume. Demersuri cinematografice precum Gloria! , nutrite de excesele culturii woke, aduc un deser- viciu adevăratului activism feminist, prin forma filmică incertă în care sunt omagiate femeile talentate care în secolele trecute erau ignorate de societate. În 2025, „Visuali Italiane” a făcut parte- neriate cu alte două festivaluri din România, prezentând, desigur, filme gândite şi rea- lizate de femei. One World Romania şi-a făcut „încălzirea” cu documentarul Adelei Tulli intitulat Real . Înconjurați cum suntem de virtualul creat de tehnologiile digitale, e firesc să ne întrebăm şi noi, asemenea autoarei acestui film, ce mai este real în viața noastră, în condițiile în care experiențele noastre au devenit tot mai mult mediate sau create artificial. Premisa incitantă a filmului se mate- rializează cinematografic printr-un calei doscop de poveşti ale oamenilor, din diverse colțuri ale lumii, care trăiesc în, cu şi prin digital. În focus sunt influence- rii, pe care regizoarea nu doar i-a filmat făcându-şi meseria, exhibându-se, ci a și reuşit să surprindă momentele unora de
sinceritate, tristețe și singurătate în fața computerului. Parteneriatul cu Bucharest International Experimental Film Festival a adus două scurtmetraje. Primul, Allégorie citadine , poartă o semnătură consacrată, cea a regi- zoarei Alice Rohrwacher, care a colabo- rat, la acest proiect, cu nonconformistul „photograffeur” francez JR, cel care trans- formă spații urbane prin instalații uriaşe cu fotografii ale unor chipuri diverse. Cei doi pornesc de la mitul peșterii lui Platon, care, povestit de băiețelul Jay, devine şi foto- grafie pe perete, și îl adaptează la cerințele Parisului contemporan. Ipoteza lor este că prizonierul care scapă din peştera lui Platon este tocmai Jay. În cele 22 de minute ale celui de al doilea scurtmetraj, Majonezë , regizoa- rea şi scenarista Giulia Grandinetti reuşeşte să țină încordat arcul revoltei tinerei Elyria (Caterina Bagnulo) împotriva regulilor de conviețuire ale tatălui (Alessandro Egger), ale familiei şi ale satului. Tânăra aspiră să fie liberă, vrea să trăiască doar cu iubitul ei şi nu să fie măritată forțat, într-o căsătorie aranjată. Cu puțin dialog, dar cu multă ges- tică semnificativă şi o interpretare energică din partea întregii trupe de actori, autoarea izbândește să spună o poveste puternică, în alb şi negru, în care vechile obiceiuri se înfruntă cu modernitatea.
Il Cinema Ritrovato on Tour Cinemaul regăsit, în versiune italiană
(„Cahiers du Cinéma”, „Positif”), care, an de an, dedică acestor filme comentarii ample. România s-a aliniat şi ea unor asemenea practici, prin „Il Cinema Ritrovato on Tour” (anul acesta, ediţia a doua), graţie, în princi- pal, Institutului Italian de Cultură şi entuzi- asmului directoarei sale, Laura Napolitano, o mare cinefilă. Prezenţa celor şase filme selectate de curatorul principal, Călin Boto, la Bucureşti şi apoi la Timişoara (unde au fost integrate în programul festivalului
„Ceau Cinema”), îi ajută pe iubitorii fil- mului să-şi întregească informaţiile despre cineaşti la al căror nume tresar, dar despre care nu ştiau chiar totul. Anul acesta, o parte preţioasă a progra- mului i-a fost dedicată regretatului actor Marcello Mastroianni, cu ocazia împlini- rii a 100 de ani de la naşterea sa. În pro- gram au fost incluse două filme avându-l ca protagonist: Ieri, azi mâine (1963), de Vittorio De Sica, compus din trei scheciuri în care o are parteneră pe Sophia Loren,
Dana Duma P robabil că toţi cinefilii ştiu deja că la Bologna există un festival dedicat filmelor restaurate – şi, deci, „regăsite” –, ajuns în 2024 la ediţia cu numărul 38. Pledoaria pentru restaurarea filmelor care merită cu adevă- rat este prelungită prin prezentarea unor selecţii cu peliculele redescoperite în alte ţări, precum Franţa, după cum putem afla din revistele specializate de mare prestigiu
60
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting