FESTIVALURI
O slujbă sigură/Il Posto (r. Ermanno Olmi) şi Călătorie spre începuturile lumii (1997), ultimul titlu din filmografia sa, semnat regizoral de marele cineast Manoel de Oliveira. Dacă primul, produs de Carlo Ponti, soţul vedetei feminine, nu este cel mai important titlu din opera lui De Sica, ci mai degrabă un vehicul pentru „talentul multiplu” al Sophiei Loren, al doilea este remarcabil pentru că Mastroianni, ales de Federico Fellini să-i fie alter ego, îndepli- neşte aici acelaşi rol în raport cu regizorul portughez, care transmite, prin replicile lui, gânduri absolut emoţionante despre cinema, bătrâneţe şi apropierea morţii. Un titlu foarte atractiv a fost şi O slujbă sigură/Il Posto (1961), de Ermanno Olmi, cineastul cunoscut la noi mai ales graţie lungmetrajului său premiat cu Palme d’Or la Cannes, Arborele cu saboți (1978). Filmul din retrospectiva prezentată anul acesta în România este primul care atrage atenţia asupra calităților regizorului, care surprinde schimbările din mentalitatea italiană dominantă, marcată de consolida- rea unei clase medii importante. Aceasta devenise interesantă şi pentru inspiraţia altor cineaşti (Antonioni, Bertolucci), care
i-au lăsat în urmă pe atât de faimoșii săraci ai neorealismului. La Olmi, urmărim un june cuprins de febra găsirii unui loc de muncă („ il posto ”) într-un mare oraş (aici, Milano) şi începuturile alienării, una dintre temele obsesive ale cinematogra- fului anilor ’60-’70. Selecţia a inclus şi lungmetraje sem- nate de femei, salvate şi redescoperite la Bologna, precum cel datorat Linei Wertmüller ( Duşi de val , 1974) ori cel al iranienei Marva Nabili ( The Sealed Soil , 1977). Dar cele mai interesante titluri din program au fost, desigur, lungmetrajul Andrieş (coregie: Iakov Bazelian, 1954) şi scurtmetrajul de artă nedifuzat Frescele Kievului (1966), care atestă talentul uriaş al armeano-georgianului Serghei Paradjanov. O coproducţie între Ucraina şi Moldova, cel dintâi este ecranizarea unui poem de Emilian Bucov inspirat de folclorul româ- nesc și impresionează nu prin subiect, ci prin stilul vizual extrem de personal şi rafi- nat. Acelaşi stil cucerește şi în documenta- rul de artă promovând tablouri şi numere de balet, a cărui inventivitate i-a speriat
pur şi simplu pe cenzori, astfel încât ei nu i-au dat viză de distribuţie „suspectului de serviciu” care a fost mereu Paradjanov în Uniunea Sovietică. Festivalul „Il Cinema Ritrovato on Tour”, ediţia 2025, le-a reamintit cinefililor români că mai sunt multe valori de des- coperit în operele cinematografice salvate de un festival precum Bologna. Modelul acestuia a inspirat şi festivalul maghiar Budapest Classics Film Marathon, la care am avut şansa de a participa în toamna trecută (vezi nr. 3/2024), descoperind şi pledoaria înfocată pentru salvarea filme- lor importante, susținută de invitaţii de onoare Wim Wenders şi Costa-Gavras. Iar cei care am participat la festivalul bolo- gnez, reprezentat prin câteva „vârfuri” la Bucureşti, nu putem decât să-i dăm dreptate Laurei Napolitano când afirmă: „Il Cinema Ritrovato este o bijuterie a producției culturale italiene, un festival care propune restaurări și redescoperiri surprinzătoare ale unor filme, amintin- du-ne de valoarea patrimoniului nostru cinematografic și de importanța restaurării și conservării acestuia”.
Nr. 1 | 2025 61
Made with FlippingBook - PDF hosting