MyFrenchFilmFestival Statui vivante
mitic Pygmalion-Galateea. Premiul juriului internațional al presei i-a fost atribuit filmului Ieșirea din noapte / Quitter la nuit , regizat de către Delphine Girard, extensie a scurtmetrajului ei O soră / Une soeur , cu care în 2020 a fost nominali- zată la Premiul Oscar (ultima ediție care nu a fost schimonosită de malformațiile ideo- logice ce au culminat în 2025 cu excluderea lui Alain Delon de pe lista in memoriam, derulată în cadrul ceremoniei decernă- rii Statuetei de Aur). Cineasta belgiană a păstrat actorii principali, dând anvergură unei investigații morale asupra traumelor pe care le provoacă o relație aflată pe firul subțire dintre tonifiere sufletească și toxici- tate, totul filtrat printr-un martor implicat sufletește, operatoarea care preia apelul de urgență al victimei. Același juriu a premiat pentru scurtmetraj filmul Cezarului ceea ce i se cuvine / Ce qui appartient au César (Violette Gitton), sensibilă privire asupra unui mic scrimer, care conștientizează resorturile animalice ale ființei, după ce sora sa a fost molestată. O excelentă impresie a lăsat documenta- rul Omul cu o mie de fețe / L’Homme au mille visages , conturare a portretului unui escroc sentimental sud-american pripășit pe bătrâ- nul continent, realizată de către victimele sale (impropriu spus abuzate). Trecută de prima tinerețe, regizoarea franceză Sonia Kronlund nu pune încrâncenare în demer- sul ei quasi-detectivist (lucru care i-a și fost reproșat de către criticii cu propensiuni activiste) și reușește chiar să-l descopere în Polonia pe spărgătorul de inimi (și, spo- radic, devalizator de budoare), disimulat sub identitatea unui maratonist amator. Cel care s-a afirmat ca un coureur este pus acum de cineastă să alerge nu după femei, ci în paralel cu dubița din care ea îl filmează, pedepsindu-l astfel printr-o epuizare care nu are nimic hedonistic. Premiul publicului i-a revenit lung- metrajului Fiica tatălui ei / La Fille de son père (Erwan Le Duc), agreabilă punere în contradictoriu a elementelor unei familii
monoparentale: un bărbat care întârzie perpetuu să se maturizeze, optim întruchi- pat de Nahuel Pérez Biscayart (protago- nistul din 120 BPM , Robin Campillo, 2017) și o adolescentă care-și caută pro- priul sens al emancipării, interpretată de Céleste Brunquell. Ideea paternă străbate și filmul istoric Timpul pentru a iubi / Le Temps d’aimer (Katell Quillévéré), apa- rent curajos, dat fiind că se centrează pe figura unei ospătărițe franțuzoaice oribil pusă la stâlpul infamiei de către revanșarzi, după ce a rămas gravidă cu un ofițer din trupele germane ocupante al Franței, în Al Doilea Război Mondial. Linia filmului revine la conformism din momentul în care scenariul o aduce pe eroină (ferme- cătoarea Anaïs Demoustier) în centrul unor scene care vizează depravarea, la care este actor/spectator soțul ei, un pro- fesor cu o natură mai curând feminină, ipostaziat cu nuanțe fine de către Vincent Lacoste. Acest remarcabil actor se află și în fruntea genericului de la O meserie seri- oasă / Un métier sérieux (Thomas Lilti), frescă a mediului didactic dintr-o școală franceză contemporană, onestele intenții auctoriale fiind subminate de o anumită edulcorare, mai specifică pentru elevii de acum unul-două decenii, decât pentru cei ai prezentului. O actualitate care, pe același teren al sufletelor tinere, frizează adesea aberantul prin implicarea tiranică a serviciilor de protecție a copilului, lucru pe care în Nimic de pierdut / Rien a perdre îl ilustrează realizatoarea Delphine Deloget, grație admirabilei Virginie Efira, în rolul mamei deposedate de ceea ce are mai drag. Din programul festivalului online nu a lipsit animația, răsplătită cu două premii: o mențiune specială din partea juriului presei pentru SF-ul Mars Express (Jérémie Périn) și un premiu al publicului (scurtmetraj) acordat lui GiGi (Cynthia Calvi), care la un moment dat reface în cheie contemporană scara evoluției din Scurta istorie a lui Gopo: acolo unde era darwinism, acum este tranziția de gen.
Dinu-Ioan Nicula P us lesne la dispoziția cine- fililor din toată lumea prin intermediul internetului, MyFrenchFilmFestival se des- fășoară anual, de la mijlocul lunii ianuarie până la cel al lui februarie, oferind peste 20 de producții de lung- și scurt metraj, turnate în Franța în cei doi ani care pre- merg manifestarea. În 2025, structurarea a fost făcută pe mai multe grupaje tema- tice: „O poveste de familie”, „Business ca de obicei”, „Identități caleidoscopice”, „Privește în jur, ce vezi?”, „Să nu mai tăcem”, „Eroi ai clasei muncitoare”. De aici – ca și din sublinierea faptului că aproape jumătate din numărul filmelor au femei ca autori – se poate deduce, pe alocuri, un coté politic aflat în moda civică, dar inserat soft , cu toate că menționarea în catalogul festivalului a acestor titluri în engleză, fără a fi dată și versiunea lor originală, îi poate contraria pe cei fixați în ideea că spațiului Hexagonului este conservator din punct de vedere lingvistic. Juriul secțiunii competitive a reunit nume mari ale cinematografului con- temporan: actorul danezo-american Viggo Mortensen, regizorul rus Andrei Zviaghințev, actrița franceză Noémie Merlant, regizorul suedez Tarik Saleh și actrița franco-iraniană Zar Amir. Ei au acordat Marele Premiu filmului Omul de argilă / L’Homme d’argile , opera prima a franțuzoaicei Anaïs Tellenne captivând atât publicul de la Veneția (secțiunea „Orizzonti”), cât și pe cel de la Cluj, cu ocazia TIFF-ului. Actriță ca formație, rea- lizatoarea comunică perfect cu cele două nume mari din distribuție, Emmanuelle Devos și Raphaël Thiéry, reușind perfor- manța de a da contur real unei povești de dragoste imposibile și, în această lumină, de a plămădi raportul aparență-esență, cu aceeași măiestrie cu care rafinata sculpto- riță din film își transformă modelul brut, inversare deloc conjuncturală a binomului
64
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting