FESTIVALURI
Filmikon (18-25 ianuarie, în București și alte orașe din țară, precum și la Vatican) premiera documentarului Un munte de iubire , dedicat de către realizatori (preotul Dan Suciu și Bogdan Slăvescu) celui care a fost monseniorul Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj și, în același timp, alpinist de performanță. Trecut la cele veșnice în 2021 (din cauza infectării cu Covid), acesta a rămas o prezență atașantă pentru cei din comunitatea montaniarzilor, care îl evocă foarte călduros, dar și cu o undă de tristețe, nu doar din cauza dispariției sale înainte de vreme (62 de ani), ci și a ratării celor două încercări de cucerire a vârfului Matterhorn. Fiind de fiecare dată nevoit să renunțe aproape de final, părintele s-a consolat prin însuși sensul ascensiunii către Dumnezeu, cel care i-a dat forța sufletească de a se opri la timp, mărturisită de el însuși în secvențele fil- mate ce s-au păstrat. Întrucât Florentin Crihălmeanu (absolvent al Institutului Politehnic din Cluj) a avut o lungă viață laică premergătoare celei ecleziastice, ne-ar fi interesat calea care l-a îndreptat spre cele sfinte, precum și ecourile avute în rândul enoriașilor de apostolatul lui, test necesar pentru feedbackul pe care o figură bisericească populară îl mai poate produce pentru tineret. În pandant cu acest documentar poate fi privit mai vechiul film biografic Cardinalul , proiectat în prezența realiza- torului său, Nicolae Mărgineanu. Eroul său, părintele Iuliu Hossu, urcă o Golgotă a suferinței în închisorile dejiste, iar Radu Botar, bine ales pentru acest rol cu încăr- cătură istorică, conferă verosimilitate unui stil regizoral care unora le-ar părea hiera- tic, iar altora scorțos. Revăzut, Cardinalul devine un memento al abuzurilor făcute în numele democrației („populare”, pe atunci) și o atenționare pentru cei care, copleșiți de drobul de sare al pericolului „repetării istoriei”, nu vor să vadă că ea deja se află la o nouă reprezentație. După ce, anul trecut, Filmikon ne-a invitat la Catedrala Sfântul Iosif pentru capodopera lui Dreyer, Patimile Ioanei d’Arc / La Passion de Jeanne d’Arc (1928), cu acompaniamentul la orgă susținut de Alexandre Catau, acum evenimentul dedicat marelui mut l-a constituit Christus (Giulio Antamoro, 1916, cu unele secvențe
Un munte de iubire (r. Dan Suciu și Bogdan Slăvescu)
refilmate de Enrico Guazzoni), un clasic al filmului istoric, readus în actualitate pe clapele lui Baptiste-Florian Marle- Ouvrard. Deși copia prezentată a fost deficitară calitativ, publicul din lăcașul de cult a consonat la ceea ce Antamoro dorea să fie un poem cinematografic, ilustrat cu scene care trimit la tablourile unor pictori celebri. Construcția întrucâtva nonnara- tivă denotă o conceptualizare avansată pentru momentul în care a fost reali- zat Christus (1914, efectiv) și doar lipsa de grandoare a interpretului principal, Alberto Pasquali, frânează filmul dintr-un zbor mai amplu. Nu departe de Catedrala Sfântul Iosif se află sala Union, „personaj” și gazdă pentru proiecția scurtmetrajului Pisica moartă , realizat de Ana-Maria Comănescu și lau- reat la TIFF 2024 cu premiul Signis. S-a confirmat, încă o dată, validitatea acelei distincții, regizoarea fiind o maestră a aluzivului erotic ( Pipa, sexul și omleta , 2016), de astă dată sub forma unui triunghi amoros: un cuplu care dorește, în aceeași zi, să-și îngroape animalul de companie și să ajungă la un „film cu Q&A”, traseu pe care sunt conduși de o prietenă șoferiță ce-și înghite în taină lacrimile geloziei. A fost momentul de apogeu al actriței
Dana Marineci, de la teatrul bucureștean Excelsior, remarcată anul trecut și în Clasat (Horia Cucută și George ve Gänæaard). La ediția trecută a TIFF-ului, Premiul Publicului a fost câștigat de producția olandeză Frate de-o vară / Zomervacht (Joren Molter), incursiune într-o lume care, pe alocuri, amintește de Touch Me Not , al Adinei Pintilie. Lungmetrajul lui Molter, văzut la Filmikon, poate constitui baza unei dezbateri privind deontologia recurgerii la oameni cu dizabilități (uneori aflați la limita lipsei de discernământ) vs. utilizarea de actori în aceste roluri. La fel de actuală este și tema condiției femeii în țările islamice, reflectată în Semințele smo- chinului sacru / Dane-ye anjir-e ma’abed (Mohammad Rasoulof). Cineastul este un performer al studiului patologicului în cazul omului care se află „sub vremuri” (un judecător care nu poate aplica decât obedient directivele Teheranului), dar practică și un conformism subtil, dat fiind că tragedia din film este, totuși, cauzată de tânăra generație feminină din Iran. Prezentat la Filmikon în avanpremieră românească, Semințele smochinului sacru ne-a făcut să căutăm cu înțelegere – adică în spirit ecumenic – determinările ascunse ale oricărei ființe umane.
Nr. 1 | 2025 67
Made with FlippingBook - PDF hosting