CARTEA DE CINEMA
Scrisoare către nepoatele mele. Însemnările unui regizor de Stere Gulea Autoportretul unui mare regizor
mulți oameni care să aibă o asemenea pasi- une pentru cinema. Tânăr, slab, îmbrăcat cu acelaşi costum gri-argintiu, vorbea tare şi clar, cu un uşor accent italienesc încântător, despre absolut orice era legat de cinema; felul cum vorbea Gigi despre divele italiene de la începuturile cine- matografului italian – Francesca Bertini ( Assunta Spina ), Lyda Borelli ( Malombra ) – nu poate fi descris. Exemplul şi destinul lui mi se lumi- nează neaşteptat odată cu trecerea tim- pului: şi-a dedicat viaţa exclusiv pasiunii pentru cinema, trăind extrem de modest; el rămâne chiar şi acum, la câţiva ani buni după moartea lui, cel mai iubit şi vene- rat profesor de la Facultatea de Cinema. Exemplul lui a fost o splendidă lecţie a generozităţii şi dăruirii pentru profesie”. Ca una care i-am fost şi eu studentă lui George Littera, nu pot decât să con- firm şi să mă emoționez de autenticitatea portretului. Seria portretelor valoroase se între- gește, în carte, prin evocarea marelui actor Toma Caragiu (aromân, ca şi Stere Gulea), care era cât pe ce să joace într-un film al său, ori portretul colectiv al generației ’70, întregit de relatarea pățaniilor repre- zentanților generației lor până la realiza- rea debutului colectiv cu Apa ca un bivol negru , un documentar foarte atipic despre inundaţiile din 1970 (semnat de regizorii Dan Piţa, Mircea Veroiu și Andrei Cătălin Băleanu, alături de operatorii Iosif Demian şi Dinu Tănase). Calitatea de redactor-pro- ducător la film a lui Stere Gulea, alături de colega sa Roxana Pană, oferă detalii suplimentare despre realizarea acestui lungmetraj, ca şi despre Dincolo de nisi- puri , filmul care l-a dus pe Radu Gabrea la Cannes, el nemairevenind în țară decât după revoluţie. Multe detalii interesante aflăm şi despre alți actori şi oameni de cinema întâlniţi în timpul activităţii de regizor şi de producător, ceea ce amplifică interesul acestei cărţi. De citit neapărat.
din comunitatea aromână. După cum ar trebui să apreciem și paralela sugerată de regizor între personalitatea propriului tată şi Ilie Moromete, personajul mult îndrăgit atât de cititorii romanului „Moromeţii”, cât şi de cinefilii care l-au văzut întruchipat de Victor Rebengiuc, în prima adaptare a prozei lui Preda, şi de Horațiu Mălăele, în Moromeţii 2 și 3 , continuările care se îndepărtează treptat de litera cărţii. Înţelegem, citind volumul, de ce Stere Gulea e un atât de bun cunoscător al lumii satului. Se pare că acest detaliu a şi salvat de la interdicţie primul episod al trilogiei, din 1987, pentru că însuşi marele cenzor Dumitru Popescu (zis şi „Dumnezeu”) a recunoscut autenticitatea imaginii satului. Înţelegem şi importanţa
Dana Duma A proape în acelaşi timp cu premiera mult așteptatu- lui Moromeţii 3 , de Stere Gulea, filmul ce încheie tri- logia inspirată de Marin Preda, a apărut, la Editura Humanitas, „Scrisoare către nepoatele mele. Însemnările unui regi- zor”, un volum cu valoare de autoportret. Cinefilii care au umplut sălile, în multe oraşe ale ţării, să vadă noul film au apre- ciat şi paginile cineastului care explică legătura lui cu satul românesc și relaţia sa cu lumea filmului, oferind totodată multe detalii despre minoritatea aromână, căreia familia sa îi aparţine. Cum nepoatele cărora li se adresează,
Jeanne şi Louise, fiicele fiului său, care trăiesc în Franţa, ştiu prea puţin despre con- diţia țăranului de dinainte şi de după schimbările de regim sau despre comunitatea etnică a familiei lor, Stere Gulea pare că scrie în primul rând pentru ele. Cei care ştim ceva mai mult despre autor şi formarea sa, la IATC „I.L. Caragiale”, la specializarea Teatrologie-
unor profesori de la IATC în formarea lui, mai ales în pagi- nile afectuoase dedicate lui Florian Potra şi George Littera. Despre primul, autorul scrie, admirativ: „Florian Potra era un om şarmant, îmbrăcat întot- deauna elegant, fără să epateze, amintind de moda italiană de dinainte de război. Purta ceas cu lanţ la jiletcă. Îşi făcuse stu- diile universitare în Italia, se
Filmologie, înţelegem probabil mai mult decât cititorul „obişnuit”. Cunoştinţele teoretice şi dezvoltarea abilităților sale lite- rare l-au ajutat şi în cariera de redactor la Studioul Cinematografic Bucureşti, unde a ajuns după absolvire, dar şi ulterior, când, devenit regizor, se descurca mai bine decât alţii la redactarea şi susţinerea proiecte- lor, deşi hățișul administrativo-ideolo- gic de atunci era greu de trecut. Aflăm detalii şi despre începuturile sale literare, când, în urma participării la un cenaclu la Constanţa, a fost declarat „prozator dobrogean”. Ar trebui să observăm, în primul rând, portretele creionate cu fineţe ale părinţilor, Alexandra şi Leonida, precum şi credibila descriere a solidarității exemplare a celor
mişca dezinvolt în cultura italiană şi deve- nise specialist în teatrul şi cinemaul italian. Era marxist de orientare gramsciană; cita din Gramsci cu regularitate şi în exces. Biblia teoriei cinematografice o găsise în cartea lui Aristarco.” (vezi şi portretul lui Florian Potra, cu ocazia centenarului naşterii sale, din rubrica lui Titus Vîjeu de la pagina 76). Deşi pe parcursul cărții mai apar şi alte considerații admirative dedicate lui Florian Potra, Stere Gulea îşi aminteşte: „Omul care dădea culoare și viață sec- ţiei de teatrologie-filmologie era profesorul de istoria cinematografului George Littera. Gigi, cum îi spuneam noi, făcuse filo- logia la Universitate şi alesese să-şi dea teza de licenţă în cinema. Nu am cunoscut
68
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting