EVOCĂRI
Lucian Bratu
mătuși, ulterior a unor veri, existența sa lipsită de o solidă ancoră familială fiind înăsprită, în adolescență, de introducerea legislației rasiale. Eliminarea din învăță- mântul central îl va direcționa către Școala de Artă pentru evrei, unde i-a fost profesor și mentor reputatul pictor M.H. Maxy, pe care l-a apreciat a fi hotărâtor pentru destinul său de cineast, reper fiindu-i
ideea că „în artă este inevitabilă reflecta- rea confruntării contrariilor în conținut și orchestrarea contrastelor în formă: alb/ negru, tonalități reci/calde”. Acumulările realizate de Lucian Bratu în domeniul plasticii reverberează în articolele sale din „Glasul armatei”, al cărui redactor a fost în 1947, în partea a doua a stagiului militar. Pe parcurs, și-a diversificat sfera de interes, extinzând-o la teatru, spre a ajunge la film. Astfel, recenzează Vis de glorie (Clarence Brown) și va continua pe linie cinematografică până la finalul colaborării sale la revista militară, scri- ind inclusiv despre Amiralul Nahimov , al marelui Vsevolod Pudovkin. Revenit la vatră, își reia preocupările legate de pictură, obținând un important premiu la Salonul Oficial 1948, și devine asistent la secția de artă plastică de la catedra de Estetică a Institutelor de Arte, condusă de Nicolae Moraru, figură tragi- comică a epocii dogmatice. Sunt anii în care oropsiții războiului își croiseră drum spre vârf, mulți cu aplomb, dar și destui cu un anumit bun-simț, cum a fost cazul lui Lucian Bratu. Propus de Moraru spre a merge la studii plastice în URSS, intră în dizgrația acestuia prin neașteptata opțiune exprimată către film. Cu toate acestea, mergând în audiență la Nicolae Bellu (ilegalistul devenit președintele Comisiei Cinematografiei), Bratu ajunge pe orbita concursului de admitere pentru locurile rezervate României la VGIK (Institutul de Film din Moscova), pe care îl câștigă. Prin urmare, studiază în URSS între 1950 și 1955, la clasa condusă mai întâi de Mihail Ciaureli și apoi (după debarcarea acestuia, ca autor al filmelor de proslăvire a defunc- tului Stalin) de Ivan Pîriev. Conform pro- priilor spuse, Institutul îl va absolvi abia în anul universitar 1959-60, când s-a dus la Moscova cu lungmetrajul său de debut, Secretul cifrului . Până la această „lucrare de diplomă”, Lucian Bratu (angajat la Studioul Buftea imediat după întoarcerea de la studii) mai avusese în 1956 o tentativă de lungmetraj, Admirabilul X Popescu , pe scenariul lui
Dinu-Ioan Nicula L a 14 iulie 1924, într-o relativ modestă familie evreiască din București, se năștea Lucian-Fred Bergman, cel care se va afirma sub pseudonimul artistic Lucian Bratu. Rămas orfan de mamă la opt luni, apoi de tată la opt ani, va ajunge în grija unei
Lucian Bratu
70
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting