EVOCĂRI
Orașul văzut de sus l-a îndreptățit pe Lucian Bratu să revină la căutarea supor- tului literar aparținând unui prozator autentic, așa cum fusese cazul lui Radu Cosașu și al lui Petru Popescu; îl va găsi în persoana lui D.R. Popescu, al cărui scenariu Mireasa din tren fusese depus la Buftea încă din 1974. Bratu obține în 1978 aprobarea intrării în producție și conduce filmul pe linia unui lirism cu elemente de fantastic, pe care un cineast atent la lucrările confraților, Dan Pița, îl va prelua tale quale în Pas în doi (1985). Eroii din Mireasa din tren continuă rați- unea existenței celor din mai vechea piesă a lui D.R. Popescu, „Acești îngeri triști” (1970). Triunghiul platonic este alcătuit din motociclistul la zidul morții – macaragiul – ospătărița (Gheorghe Visu – Radu Gheorghe – Aurora Leonte) și a suscitat imaginația cronicarilor, apogeul atingându-l clujeanul Teohar Mihadaș („Tribuna”), care l-a conectat la romanul dostoievskian „Idiotul”. Estetizarea vieții muncitorilor și a unor oameni cu condiție socială modestă, toți vorbind îngrijit și având preocupări alese, este făcută la un mod poetic suficient de apăsat încât să sugereze imaginarul acestui peisaj uman. Culturnicii epocii au sesizat că o aseme- nea înfrumusețare este o veștejire subtilă a „eroismului de zi cu zi” din peliculele conformiste („Tributul tematicii obligat industriale îl va plăti doar imaginea, prin fotogenii de furnal și caligrafii de noxe”,
orice caz, finalul cu râsu’-plânsu’ eroinei a rămas același. Întâmpinat, la grabnica redifuzare, cu ignobile cronici comandate (Silvia Cinca în „Contemporanul”), Un film cu o fată fermecătoare a fost reabilitat după câțiva ani de instanța criticii, parte verticală, parte snoabă, pelicula însăși nutrindu-se din estetica Nouvelle Vague și British New Wave. În anul 2018, Andrei Gorzo îi redescoperă valențele, printr-o micromonografie analitică apărută la LiterNet.ro. Omologat de protipendada intelectu- ală care nu prea consonase la primele lui trei filme, marcate politic, Lucian Bratu s-a apropiat, după câțiva ani, de un sce- nariu provenit de la un reprezentant al acesteia, Petru Popescu, ajuns la o mare popularitate datorită primelor sale romane. Detestându-se reciproc la modul cordial, cei doi reușesc totuși ca, prin Drum în penumbră (1972), să ofere o mostră esenți- ală de lirism contemporan, efect al poveștii de dragoste începute pe litoral între doi vilegiaturiști, aflați la vârsta când încă pot conjuga amintirile cu faptele: Maria, dacti- lografă la o revistă literară bucureșteană, și Radu, un inginer care se laudă cu inovați- ile sale „de milioane”. Filmată de Nicolae Girardi în stil cald, cu o cromatică impre- sionistă, pe muzica incantatorie a lui Dan Ștefănică, idila se consumă mai ales prin limbajul nonverbal care surclasează dialo- gul abundent, grație Margaretei Pogonat și lui Cornel Coman, la ora aurorală a carierei lor. Insolit pentru cinematografia noastră socialistă, personajul femeii des- părțite de un soț abuziv, rămasă cu grija a doi copii puberi și a unei mame domina- toare, este privit cu o sensibilitate de care unii nu l-ar fi crezut în stare pe placidul Lucian Bratu. Peste decenii, posteritatea îl va aclama ca pe un precursor al feminis- mului, chiar dacă el însuși a refuzat să se ralieze explicit acestei idei. Regizorul ține perfect balanța până la un punct, scoțân- du-l pe bărbat din categoria crailor de-o vară, dar cedează către final imperativelor ideologice și-l ridică pe acesta împotriva copiilor iubitei. Este înlesnită, astfel, des- părțirea cuplului și întoarcerea eroinei pe calea neabătută a sentimentului matern și, în subtext, a preluării ștafetei prejudecăților de la mama ei, care tocmai a răposat. Prin introducerea unei secvențe nondiegetice,
cu reveria matinală a Mariei alături de un soldat (Iulian Vișa), Bratu a ridicat mingea la fileu pentru exegeții care au considerat că acela ar fi trebuit să fie adevăratul sfârșit al filmului. Margareta Pogonat, ca femeie puternică față-n față cu dragostea, este și emblema următorului film al lui Lucian Bratu, Orașul văzut de sus (1975). În mod cert, regizorul vrea să prelungească aura eroinei din Drum în penumbră asupra personaju- lui principal, directoarea unei școli de copii care este numită primăriță a unui oraș por- tuar. Lupta ei se duce pe mai multe fron- turi: cu inginerul-șef (George Constantin) al unui șantier, lider informal al orașului inclusiv printr-un grup de muncitori zur- bagii, cu trecuta dragoste față de prima- rul (Ilarion Ciobanu) care și-a abandonat postul spre a se întoarce la marinărie și cu afecțiunea maternă care o leagă de unul dintre copiii instituționalizați. Imaginând o eroină larger-than-life în tiparele închis- tate ale filmului de actualitate, scenariștii Marcel Păruș și Dumitru Solomon nu i-au oferit o sarcină deloc ușoară lui Lucian Bratu, care izbutește să țină sus ștacheta, conform lui D.I. Suchianu („România lite- rară”), prin „delicatețe intelectuală, nu delicatețe mondenă de bune maniere”, centrată pe „acel personaj care e omul des- tinat din naștere, aș zice chiar condamnat, să aibă totdeauna dreptate” și care putea fi întruchipat doar de Margareta Pogonat, în viziunea seniorului criticii.
Margareta Pâslaru și Ștefan Iordache în Un film cu o fată fermecătoare
Nr. 1 | 2025 73
Made with FlippingBook - PDF hosting