Margareta Pogonat și Cornel Coman în Drum în penumbră
scria mult mai târziu Tudor Caranfil, în „Dicționar de filme românești”) și, prin urmare, au blocat premiera filmului. Apoi, însă, tot ei l-au folosit spre a contracara critica socială acerbă din Proba de micro- fon a lui Mircea Daneliuc, dând OK-ul Miresei din tren pentru Marele premiu al Festivalului de la Costinești, ediția 1980. Revăzut astăzi, filmul pierde o bună parte din mesajul său contestatar, simbolistica lui nemaifiind în rezonanță cu psihologia omului contemporan, însă câștigă pe latura durabilă a adevărului uman întrupat de doi actori care au devenit „monștri sacri” și o studentă la IATC, a cărei frumusețe atipică doar Lucian Bratu a știut s-o descopere pentru cinema, în care n-a făcut o carieră comparabilă cu cea scenică (Teatrul de Comedie). Ca și cum calul alb care îl purta pe Visu era un Pegas, cineastul merge pe calea inspirației și renunță in extremis la Rodica Tapalagă în favoarea Dorinei
Lazăr, ca protagonistă a următorului său film, Angela merge mai departe (1982). Scenariul criticului Eva Sîrbu, una dintre admiratoarele lui Bratu, se bazează pe o asiduă muncă de documentare în rândul taximetriștilor, profesie îndeobște non- feminină, motiv pentru care personajul principal este cu atât mai original. Venită după remarcabilul rol de anostă soție înșe- lată din Stop cadru la masă (1980, regia Ada Pistiner), Dorina Lazăr debordează de vitalitate, căutând să compenseze cu lumea orașului ceea ce-i lipsește eroinei în cea proprie, unde se refugiază în fața micului ecran: un bărbat (avusese un soț violent) și un copil (făcuse un avort, subiect tabu în filmele de atunci). Nu mai vedem Bucureștiul „lumii bune” din Un film cu o fată fermecătoare , ci unul cu mai mare valoare documentară, anticipând atât deprecierea vertiginoasă care va urma în traiul românilor, cât și distrugerea carti- erului Uranus, peste care pare că plutește
un suflu de moarte. Având alături un artist al portretisticii de talia lui Anghel Deca, Dorina Lazăr devine un pattern al proletariatului neuzinal, care îi confirma lui Radu Cosașu („Cinema”) că „Bratu nu s-a înşelat cu nici o femeie din filmele sale şi nici una nu i-a înşelat ochiul de artist”. În rolul pasagerului devenit iubit al taximetristei, distribuirea orădeanului László (Vasile) Miske a fost neașteptată, însă peste ani critica feminină (Iaromira Popovici) l-a ratificat ca având ceva „din seducătorii sălbatici din romanele Barbarei Cartland”. Odată cu Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (2023), Radu Jude a preluat în distribuție pe cei doi eroi (ajunși la senectute) și pe interpreții lor, readucân- du-l în atenția publică pe Bratu, cu prețul folosirii cuplului de bătrâni ca exponent caricatural al prejudecăților. Greu de crezut, dar Angela mai departe a fost cântecul de lebădă, ca reușită artis- tică, al lui Lucian Bratu. Insistând peste
74
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting