CINEMATECA VORBITĂ
Centenar Florian Potra. „Profesiune: filmul”
nici înainte, nici după aceea, motivând tot ceea ce a fost, (…) anticipând tot ceea ce avea să urmeze”. La Timișoara, Silvio Guarnieri a trăit drama războiului și tragedia prefacerilor politice postbelice. La Roma, discipolul său avea să fie martorul aceluiași segment temporal, marcat de metamorfoze: ieșirea Italiei din Axă, răzbunarea foștilor aliați germani, ping-pongul politic jucat prin arestarea, răpirea și instalarea lui Mussolini în fruntea Republicii de la Saló, execuția dictatorului fascist, confruntările dintre noile partide din arena politică, aboli- rea monarhiei și instaurarea Republicii Italiene… A studia la Roma, chiar și în marea uni- versitate a Cetății Eterne, într-un vacarm general, alimentat de sărăcia endemică a peninsulei, nu era o treabă ușoară. Dar ambițiosul bănățean a dorit să arate că
merită să fie „fruncea” promoției sale. Prieteniile închegate în acei ani se pro- duceau pe fondul unei așteptate renașteri a artei și culturii italiene, mutilate timp de două decenii de regimul fascist. Peste ani, își va aminti de plimbările prin oraș, ocazii de discuții intelectuale cu colegi de facultate precum Ignazio Ambrogio, care avea să coordoneze, la Editura Riuniti din Roma, colecția „ Nuova biblioteca di cultura ”, în care a apărut și „Condizione della letteratura”, a lui Silvio Guarnieri. Probabil că orientarea sa fermă spre cinematograf și problemele sale estetice a fost consecința faptului că devenise, la fața locului, martorul inițierii și afirmării depline a unei mișcări artistice inegalabile, neorealismul. Într-o Italie traumatizată de excesele ideologice ale fascismului, dar și de un război care, în loc să restituie gloria de cândva a strămoșilor, îndoliase tot mai multe familii din peninsulă, neorealismul a apărut simultan ca o reacție politică și ca una estetică față de o realitate istorică ce trebuia cu necesitate înlocuită. Dezbaterile teoretice și, mai ales, operele artistice rezul- tate au acordat neorealismului un certificat de excelență, grație prestației unor mari cineaști ca Luchino Visconti ( Ossessione ), Michelangelo Antonioni ( Gente del Po ), Roberto Rossellini ( Roma, città aperta ; Paisá ), Vittorio De Sica ( Sciuscià , Ladri di biciclette ). Tânărul intelectual român va lega prietenii durabile cu toți aceștia și cu mulți alți regizori și scenariști celebri ai neorealismului. Ca și cu o sumedenie de literați italieni, precum Giorgio Bassani, supus în timpul lui Mussolini segregației rasiale și care, după război, devine direc- torul editorial al Editurii Feltrinelli. În prefața la „Bâtlanul” („L’Airone”) apărut în limba română (Ed. Univers, 1973) în traducerea sa, Florian Potra își amintește cum grupul de tineri din care făcea parte la Roma „scria poezii pe șaua bicicletei lui Bassani”. Chiar și după ce, în 1962, scriitorul cunoaște o certă celebritate
Titus Vîjeu S -ar putea ca unii cititori să și-l reamintească din emisiunile de cultură cinematografică ale Televiziunii Române; să nu-i fi uitat chipul și, mai ales, rostirea, marcată de influența limbii sale materne, italiana, pe care a utilizat-o întreaga viață, împre- ună cu româna, desigur, în realizarea unor conjuncții culturale de anvergură, prin mijlocirea traducerilor. A iubit atât literatura română, cât și pe cea universală, o parte din viață petrecân- du-și-o în redacția revistei „Teatrul” și, mai ales, în cea a revistei „Secolul XX”. Dar, dacă ar fi să-i atribui un certificat profesional menit să-i particularizeze pre- ocupările, aș folosi chiar titlul uneia din cărțile sale, „Profesiune: filmul”. Chiar viața sa părea a fi un film. Se născuse în anul 1925 (3 martie) la Timișoara, dintr-o mamă originară din peninsulă și un tată român, cu studii economice la Torino și care avea să joace un rol important în siste- mul bancar interbelic din România. După absolvirea în 1943 a prestigiosului liceu „Constantin Diaconovici Loga”, mândrie a învățământului din Banat și din întreaga țară, tânărul Potra a beneficiat de o bursă a statului italian, plecând la Roma, unde va fi studentul faimoasei Universități „La Sapienza”, pe care o absolvă cu mențiunea magna cum laude, în 1948. Recomandarea pentru bursă îi aparți- nuse lui Silvio Guarnieri, literatul care a condus între 1938 și 1949 Centrul Cultural Italian din orașul de pe Bega. Peste ani, în 1986, prefațându-i volumul de eseuri „Condiția literaturii”, apărut la Editura Univers, Florian Potra își va exprima con- vingerea că „anii petrecuți în România au reprezentat, fără îndoială, o verigă în absența căreia lanțul biografic al lui Guarnieri s-ar rupe într-o parte vitală de experiențe, căliri și împliniri umane deter- minate, într-un mod unic, nemaiîntâlnit
76
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting