SALA DE CINEMA
Să prevenim sau să vindecăm?
Ultimele analize prezentate de Unifrance le dau mari speranțe cineaști- lor francezi, pentru că aceștia au avut, în ultima perioadă, rezultate remarcabile. În 2024 s-au realizat 38,1 de milioane de intrări în sălile de cinema și 250,2 de mili- oane de euro venituri. Au fost lansate 250 de filme franceze, din care şapte filme au avut peste un milion de intrări. Cele mai multe intrări s-au înregistrat la drame și comedii, iar două treimi din totalul acestor intrări au fost obținute pe piețele europene. Germania, Rusia și Mexic sunt teritoriile cu cele mai multe bilete vândute la filmele franceze. Dar toate aceste motive de bucurie sunt umbrite de ultimele decizii și avertis- mente ce vin din partea primului parte- ner financiar al cinematografiei franceze. Filiera cinematografică se află în prezent într-un nou punct de cotitură al istoriei sale, pentru că Maxime Saada, preșe- dintele Consiliului de Administrație al Canal+, a lansat amenințarea unei posibile retrageri, în viitor, a suportului financiar, semnificativ ca valoare. Tot mai frecventa blocare a primelor ferestre de exploatare obișnuite în favoarea platformelor pune în pericol mai mulți piloni ai sistemului de finanțare clasic, care, de zeci de ani, s-a dovedit viabil. Prin urmare, este timpul ca producătorii să se decidă ce sector aleg. Angajamentul față de Disney+, Netflix și Prime Video crește cu siguranță numărul de opțiuni de finanțare pentru producători. Dependența de o singură platformă de difuzare va deveni, astfel, mai mică, dar cu ce preț? Canal+ are în vedere reducerea angajamentelor sale față de cinema cu 100 de milioane de euro pe an, dacă producăto- rii vor continua să facă și alte angajamente, suplimentare, cu platformele. Filiera cine- matografică se află, evident, la răscruce. Florian Krieg, redactorul șef al revistei „Le Film français”, recomandă, obsesiv, ca orice negociere pe această temă să aibă în vedere „păstrarea diversității producției. A fi sau a nu fi în război cu platformele?
Filmele cele mai fragile ar putea deveni primele victime ale acestei reduceri de investiții din partea difuzorului”. Mai mult ca oricând, clauzele din contractele cu platformele vor fi determinante pentru a proteja această chintesență a modelu- lui francez de distribuție. Mai ales că, în fiecare an, zeci de filme beneficiază de aportul unui singur difuzor, Canal+ (de exemplu, filme ca Le Procès Goldman , Les Misérables , La Nuit du 12 sau L’Histoire de Souleymane ). Între fidelitatea față de un model de distribuție dovedit ca viabil și adaptarea la noile dinamici de difuzare ale pieţei, distribuția cinematografică se găsește, în prezent, înaintea unei dificile misiuni – o alegere de schimbare struc- turală. Mai ales acum când, după trei ani post-Covid cu creșteri succesive, sălile de cinematograf europene înregistrează scă- deri la numărul de spectatori și la încasări. Conform estimărilor Uniunii Internaționale a Cinematografelor (UNIC), în 2024, în cinematografele de pe bătrânul continent s-au vândut 975,5 de milioane de bilete, cu 1,4% mai puține ca în 2023. „Pentru noi este, totuși, un rezul- tat pozitiv”, semnalează Laura Houlgatte, CEO la UNIC, „dacă ne gândim că a fost un an complicat, în care primul semestru a fost unul fără blockbustere americane, ca urmare a grevelor scenariștilor și actorilor americani”. Dintre cele 39 de țări membre ale UNIC, 23 au înregistrat scăderi de frec- ventare a sălilor de cinema, printre care Belgia, Bosnia și Herțegovina, Luxemburg, Norvegia, Cipru, Germania, Spania, ba chiar și Italia. Creșteri au înregistrat Franța, Rusia, Marea Britanie, Turcia, Albania, Lituania, Slovacia, Bulgaria și Polonia. Surprizele au venit din Albania și Bulgaria (aici s-au deschis și mai multe cinematografe importante). Potrivit datelor ComScore publicate de Asociația Franceză a Cinematografelor de Artă (AFCAE) pe 25 februarie, atât filmele, cât și cinematografele de artă au înregistrat în 2024 cote de piață mai mari decât îna- inte de Covid. Filmele de artă au înregistrat „un total de 45,26 de milioane de intrări,
Luminiţa Comşa U nifrance are, în ultimul timp, doar motive de bucurie, datorate unei duble sărbă- tori. În primul rând, pentru că recenta ceremonie a Premiilor César a fost cea a unei aniversări simbolice – împlinirea a 50 de ani. Celălalt motiv de bucurie este dat de box-office-ul filmelor franceze din anul precedent. Teama că audiența pierdută în timpul pandemiei de Covid-19 nu se va mai întoarce niciodată a fost aproape înlăturată. Și, mai presus de toate, ponderea filmelor franceze în acest scor general este cea mai bună din ultimii 15 ani, de aproape 45%. În acest peisaj în schimbare, organizatorii și deci- denții pentru Premiile César au încercat, așa cum se întâmplă adesea, să mulțu- mească cele două părți ale industriei – atât cinematograful independent, cât și pe cel care produce blockbustere –, fără a neglija elementele mai fragile, lăudate pentru prestigiul lor artistic sau relevanța lor politică. Între unele producții inde- pendente, care au costat mai puțin de trei milioane de euro ( Miséricorde , L’Histoire de Souleymane ) și blockbusterele care au costat între 21 și 42 ( Emilia Pérez , L’Amour ouf , Le Comte de Monte-Cristo ), decidenții au fost echidistanți, susținând utopia unui cinematograf național în care trebuie să-și găsească locul toate tipurile de cinema. Între cele două direcții, un film ca En fan- fare este singular, pentru că întruchipează o cale de mijloc (mai apropiată de prima în ceea ce privește bugetul – șase milioane –, dar, în cele din urmă, mai apropiată de cea din urmă, în ceea ce privește ambiția sa comercială și căutarea experimentată a eficienței). În mod inexplicabil, în ciuda celor 13 nominalizări ale sale, L’Amour ouf nu a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film. E ciudat că o peliculă nomina- lizată pentru regie, interpretare, imagine, montaj, sunet, muzică, decoruri și costume să nu fie nominalizată și pentru Cel mai bun film.
78
Nr. 1 | 2025
Made with FlippingBook - PDF hosting