review
Orizont
întreb ce s-a întâmplat cu acel Marian Crișan în momentul în care a filmat „Orizont”, cel mai recent film al său, o adaptare liberă a nuvelei „Moara cu noroc”, scrisă de Ioan Slavici, și, în cuvintele regizorului, „un omagiu adus capodoperei regizate de Victor Iliu, «La moara cu noroc» (1955), un film care putea reprezenta o direcție interesantă pentru cinematografia de la noi”. Cuvintele lui Crișan sunt importante. Cinematografia românească pre-decembristă, cu excepția filmelor din marea epopee națională cinematografică și a unora dintre comedii, este deseori ignorată. Filmele produse în perioada 1949-1989 fie sunt inaccesibile publicului larg (chiar dacă Cinemateca din București proiectează din când în când filme din această perioadă, populația care locuiește în provincie nu apucă să se bucure niciodată de o proiecție a acestora în cele câteva cinematografe de stat care mai există, cu excepția momentelor în care o televiziune românească alege să difuzeze un film produs în această perioadă), fie sunt considerate tarate, mult prea mânjite de propagandă stalinistă (cum e cazul filmelor produse în timpul dictaturii lui Gheorghe Gheorghiu- Dej, ex. filmul lui Iliu) pentru a fi privite cu bucurie și nu cu suspiciune. Dacă Marian Crișan a pornit la drum cu gândul de a (re)populariza filmul lui Iliu în rândul publicului tânăr, atunci demersul său merită aplaudat și sprijinit. Este de apreciat și faptul că a ales să proiecteze, înainte de premieră, filmul lui Iliu, urmat de o proiecție a remake -ului său. Aleg să îi numesc filmul un remake și nu o adaptare liberă, pentru că o adaptare presupune o minimă interpretare a operei (literare sau cinematografice) aflate la bază, pe când filmul lui Crișan este, într-o anumită măsură, o refacere schematică și stângace a filmului lui Iliu, ce respectă, până la un punct, împărțirea pe secvențe pe care o alege Iliu pentru filmul său; iar despre interpretarea modernă a nuvelei nici nu poate fi vorba, așa cum voi menționa mai jos. De asemenea, nu pot cataloga filmul lui Crișan nici drept un omagiu adus filmului din 1955.
România 2016 regie : Marian Crișan scenariu : Marian Crișan; Ioan Slavici (nuvela)
imagine : Oleg Mutu montaj : Tudor Pojoni sunet : Florin Tăbăcaru muzica : Cristian Lolea distribuție : András Hatházi, Zsolt Bogdán, Rodica Lazăr, Emilian Oprea, Valeriu Andriuță
de Raluca Durbacă
Într-un eseu publicat în volumul colectiv coordonat de Andrei Gorzo și Andrei State, „Politicile filmului. Contribuții la interpretarea cinemaului românesc contemporan” (editura Tact, 2014), încercam să înțeleg cinemaul lui Marian Crișan, pentru care mărturiseam o oarecare admirație, comparându-l cu cinemaul lui Corneliu Porumboiu: „Dacă în cazul lui Porumboiu lentoarea cadrelor secvență este o afirmație în sine, lentoarea celor ale lui Marian Crișan are o anumită fluiditate și organicitate, un anumit ritm natural, intern, al vieții. […] Spre deosebire de camera fixă a lui Porumboiu, camera lui Crișan se plimbă peste toate aceste spații largi (n.m. – periferia provinciei și spațiile aflate dincolo de granițele orașelor de provincie). Chiar dacă vorbim doar despre mici panoramări sau scurte trav-uri, fluiditatea camerei dă cadrelor secvență un anumit dinamism. Mai mult, chiar și în cazul cadrelor fixe, lumea din interior e într-o perpetură mișcare; norii traversează cerul, vântul adie printre frunzele copacilor, păsările planează pe deasupra caselor, oamenii forfotesc continuu, fiecare preocupat cu câte ceva, fiecare cu câte un scop.” 1 Recitind aceste rânduri, nu mă pot reține să nu mă
10
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator