review
The Lobster
din felul în care regizorul alege să experimenteze cu niște contexte și elemente din viața pe care o cunoaștem împinse la niște extreme suficient de absurde cât să le considerăm SF la prima vedere. Mai exact, regizorul pornește de la un concept sau de la o situație care i se pare interesant de explorat și, cu ajutorul co-scenaristului său, Efthymis Filippou, ajunge să îi ofere concretețe într-o poveste fictivă care, și în acest punct, poate varia în funcție de improvizațiile sau de jocul actorilor în timpul filmărilor, totul cu scopul de a obține o reacție cât mai intensă, accentuată până la a provoca un sentiment de disconfort. Actorilor nu li se lasă timp să gândească într-un mod controlat replicile sau jocul (scris și așa schematic, fără indicații precise referitoare la înfățișare sau intonație), totul cu scopul de a produce emoții primare, cât mai aproape de un instinct animalic. Regizorul intenționează, pe cât posibil, să ridice niște întrebări, să provoace un dialog atât cu spectatorii săi, cât și cu actorii, lăsându-i să găsească o formă nouă pentru exprimarea unor emoții arhifolosite și verbalizate dintotdeauna în societatea prezentă, atât de mult încât au devenit sterile. Pentru „Dogtooth”, Lanthimos a fost interesat de cât de mult se poate distorsiona percepția umană despre lumea exterioară; de la aceasta ajungându- se la povestea unei familii cu copii adulți ținuți închiși și învățați noțiuni false, instigându-le o teamă aberantă față de lumea de afară astfel încât să nu aibă dorința de a își părăsi casa părintească. În „Alps” , filmul următor, ideea inițială era despre cum oamenii percep conceptul de moarte, iar, de la aceasta, s-a ajuns la un grup care oferă un serviciu de joc de rol pentru a înlocui pierderea celor dragi familiilor lor. În ultimul lui film, „The Lobster” , s-a pornit de la conceptul de relație și cupluri și de la felul în care sunt percepute ele de către societatea modernă. Personajele de aici, rămase
Homarul Grecia 2015 regie : Yorgos Lanthimos scenariu : Efthymis Filippou, Yorgos Lanthimos
imagine : Thimios Bakatakis montaj: Yorgos Mavropsaridis sunet : Johnnie Burn distribuție : Colin Farrell, Rachel Weisz, Jessica Barden, Ariane Labed
de Alina Stănescu
Sentimentul pe care îl ai când te uiți la primul cadru dintr-un film de Yorgos Lanthimos este că te afli pe o stație extraterestră, la mult timp după dispariția planetei Pământ, unde cultura și comportamentul genei umane sunt reamintite în mod greșit. Noile generații de umanoizi sunt învățate să se comporte, să vorbească și să trăiască în sânul unei societăți asemănătoare cu a oamenilor, fără să se apropie totuși de umanitatea emoțiilor trecute. Ne aflăm într-o lume epurată de tot ceea ce se numește afect, cu personaje aparent lipsite de inflexiuni și sentimente, dar care ajung să răbufnească spre sfârșitul filmului în manifestări aberante ale trăirilor interioare refulate. După ce treci de această primă impresie, îți dai seama că discomfortul reiese tocmai din înțelegerea că ceea ce se întâmplă are loc în realitatea imediată,
18
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator