studiu critic
direct, revoluţionarii au făcut o repetiţie, s-au pus de-acord asupra unei regii minimale a intervenţiei lor televizate (imaginea 10). Un alt exemplu: Farocki și Ujică ne arată un jurnalist britanic de la ITN (Independent Television News) încercând să filmeze un cadru dintr-un reportaj despre luptele de stradă din București (suntem deja pe 23 decembrie). Mai exact, în cadru ar trebui să apară chiar el, adresându- li-se telespectatorilor britanici în timp ce, în planul doi al imaginii, niște revoluţionari români schimbă focuri de armă cu un inamic nevăzut. Reporter vorbind în prim-plan, lupte de stradă în fundal – e vorba deci despre un clișeu al reportajului de televiziune (imaginea 11). Și pentru ca acest clișeu să iasă bine (ce înseamnă „bine”? De pildă, „bine” înseamnă cu împușcături nici prea multe, nici prea puţine – să nici nu înceteze, să nici nu acopere vocea reporterului), reporterul trebuie s-o ia de mai multe ori de la început, să „tragă” mai multe „duble”. Incluzând „dublele” lui în „Videograme dintr-o revoluţie”, Farocki și Ujică ne atrag atenţia asupra felului în care exigenţele stilistice ale reportajului de televiziune – clișeele acestuia – pot influenţa înregistrarea unei lupte de stradă. Reporterul nu „înregistrează” pur și simplu realitatea, ci o ia de la capăt până când aceasta se vede și se aude corespunzător (cu clișeul). Abia această înregistrare o transmite lumii. Acesta e un exemplu minor de mod în care televiziunea, ca mediu de înregistrare și de prezentare la distanţă a unor eveni- mente revoluţionare, de fapt (în cuvintele lui Constantin Pârvulescu) „participă la construirea lor”. Participarea ei – a cărei poveste e, de asemenea, spusă în filmul lui Farocki și al lui Ujică – ia și forme mai importante. Pe 22 decembrie și în zilele următoare, în direct la Televiziunea Ro- mână au fost date decrete, au fost aduși și interogaţi arestaţi (în „Videograme dintr-o revoluţie” îl vedem pe Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului, dar și pe un tânăr și nenumit ofiţer de la Securitate, despre care toată lumea din studio crede fără nicio probă că ar fi tras asupra revoluţionarilor – (imaginea 12) și în primul rând au fost transmise publicului informaţii neverificate. Pe baza unor asemenea informaţii s-au lansat apeluri repetate către civili, pentru ca aceștia să iasă din case și să apere Revoluţia cu arma în mână, împotriva „teroriștilor” ceaușiști care o ameninţau. (Cine anume erau acești „teroriști” nu s-a stabilit niciodată cu
precizie, deși în acele zile s-a afirmat cu multă convingere ba că ar fi aparţinut unor trupe loiale până la capăt lui Ceaușescu, ba că ar fi provenit din ţări arabe ai căror conducători erau în relaţii de prietenie cu dictatorul român.) În filmul lui Farocki și al lui Ujică sunt incluse două astfel de apeluri. Mai întâi, cineva de la Televiziune anunţă în direct că „aceasta este atacată din toate direcţiile” și că „elemente teroriste” par să fi „pătruns chiar pe unele dintre culoare- le acestei instituţii”. Apoi, altcineva din studio li se adresează
noi ordine de la un comandament dezisese de Ceaușescu); dar nimeni nu e interesat să asculte ce-are el de spus în apărarea sa, după cum nimeni nu e interesat să examineze probele pe baza cărora e acuzat de „terorism”. La rândul lui, fiul lui Nicolae Ceaușescu este vizibil contrariat atunci când se spune în direct, cu el de faţă, că în momentul arestării luase ostatici niște copii; deschide gura ca să se apere, dar renunţă, nefiind momentul potrivit – revoluţionarii sunt foarte porniţi împotriva lui, iar faţa lui poartă deja urme de lovituri. Filmul are o secvenţă- prolog (plasată de realizatori înaintea titlului) în care, vorbind pe nerăsuflate, cu multă emoţie, o revoluţionară rănită la Timișoara trimite mesaje prin intermediul televiziunii de pe patul ei de spital: printre altele, ea cere un moment de reculegere pentru „cei 4.000 de morţi” din Timișoara – 4.000 fiind una dintre cifrele vehiculate la televizor în acele zile, deși numărul morţilor fusese în realitate mai mic. Și, într-o filmare datată 24 decembrie, șoferul unei furgonete care aduce în București cadavrele unor soldaţi căzuţi la aeroportul Otopeni îi descrie pe morţi drept victime ale teroriștilor sirieni și libanezi, parașutaţi în România, despre care se vorbea mult la televizor în acele zile. În realitate, victimele de la Otopeni căzuseră (pe 23 decembrie) sub gloanţele propriilor camarazi, care-i luaseră drept teroriști. Încă o dată, demersul lui Farocki și al lui Ujică în „Videograme dintr-o revoluţie” nu e unul de expunere a acestei dezinfor- mări mediatice ca dezinformare intenţi- onată, premeditată, și cu atât mai puţin un demers de demascare a eventualilor ei „orchestratori” sau „păpușari”. Vocea care intervine din când în când pe banda sonoră se mulţumește să menţioneze o dată, ca pe una dintre ipotezele vehiculate ulterior despre identitatea „teroriștilor” (alături de cea conform căreia aceștia ar fi fost oameni loiali vechiului regim), ipoteza conform căreia ameninţarea lor ar fi fost inventată special pentru ca armata să-și poată curăţa imaginea, ștergând amintirea participării ei iniţiale la acţiuni de înăbușire a protestelor și apărând ca o apărătoare eroică a Revoluţiei. Dar filmul lui Farocki și al lui Ujică nu investighează asemenea ipoteze, ci doar faptul verificabil că, în cuvintele lui Andrei State, „reprezentarea media [a revoluţiei] a fost [în acest caz] parte a procesului revoluţionar”, nu doar reflectându-l și documentându-l, ci și influenţându-l.
imaginea 11
imaginea 12
sportivilor din ţară, ideea lui fiind, după toate aparenţele, că ei sunt mai calificaţi decât alte categorii de cetăţeni pentru luptele cu teroriștii. Tânărul ofiţer, îmbrăcat în civil și cu faţa însângerată capturat, adus în studioul de televiziune și prezentat telespectatorilor ca „terorist” („Aţi văzut o mostră din cei care ne atacă.”), se apără susţinând cu argumente că el nicio clipă n-a constituit o ameninţare la adresa Revoluţiei (în momentul arestării sale se afla în drum spre unitatea de care aparţinea, ca să-și predea arma și să aștepte
27
Made with FlippingBook Ebook Creator