dosar
natal de către noua cale ferată construită de guvernul federal (același guvern împotriva căruia luptase) și decide să devină un outlaw , jefuind bănci și sabotând operațiunile unor magnații corupți ( robber barrons ), care se îmbogățiseră grație unor afaceri ilegale cu guvernul. Într-un alt film în care Pancho Villa are un rol central, „Villa Rides!” („Oamenii lui Pancho Villa”, r. Buzz Kulik, 1969), caracterizarea lui este diferită față de versiunea pe care o găsim în filmul lui Conway. Dacă Wallace Berry îl joacă pe Villa în „Viva Villa!” ca pe un proscris violent (dar cu o inimă de aur), Yul Brynner îl joacă asemenea unui justițiar chipeș, integru și altruist, care nu respectă legile unui guvern falimentar, ci justiția de frontieră care apără poporul. În ciuda caracterizării fluide a figurii istorice din ambele filme menționate, acestea au în comun faptul că îl înfățișează pe Villa ca pe un erou arhetipal al westernului: varianta lui Wallace este construită în jurul mitului proscrisului Jesse James, iar cea a lui Brynner amintește de justițiari de frontieră ca Buffalo Bill, ai cărui inamici nu sunt indienii sau the bad men , ci armata unui dictator malefic. Aceste două filme ne prezintă o ficțiune romantică, „țesută din adevăr”, cum scrie în disclaimer -ul de la începutul filmului lui Conway. În „Viva Villa!”, protagonistul conduce pentru o perioadă scurtă țara (ceea ce nu s-a întâmplat în realitate) și este ucis de un aristocrat drept răzbunare pentru moartea fiicei lui (Villa a fost de fapt asasinat de guvern în 1923). În „Villa Rides!”, Pancho îl idolatrizează pe Madero (în realitate, Villa a fost dezamăgit de guvernarea acestuia), iar la sfârșitul filmul suntem informați (printr-un intertitlu) că Villa „va intra în mod triumfător în orașul Mexic”. Intertitlul nu menționează cum Villa a fost ajutat de Emiliano Zapata (de fapt, nu se face nicio referință la Zapata), faptul că Madero (care în film este încă în viață) murise cu vreo trei ani în urmă sau că armata revoluționară a fost forțată în cele din urmă să abandoneze capitala. Personajul principal din „Villa Rides!” nu este Villa (acesta apare abia după ce au trecut douăzeci de minute din film), ci pilotul american, genist și traficant de arme, Lee Arnold (Robert Mitchum). Filmul începe cu Arnold colaborând cu armata lui Huerta, oferindu-le mitraliere Gatling, fără să-i pese la ce vor fi folosite. Acesta decide să se
alieze cu Villa și miliția lui, când este martor la execuția brutală a unei familii mexicane care îl adăpostise, acuzată de guvern că a colaborat cu revoluționarii. Pe parcursul filmului, Arnold devine fermecat de această variantă romantică a lui Villa. Treptat, el uită de misiunea lui de răzbunare împotriva generalului Urbia (Robert Viharo) și se dedică complet cauzei lui Villa. Exceptând „Viva Villa!” și „Viva Zapata!” (r. Elia Kazan, 1952), majoritatea filmelor care abordează revoluția au ca protagoniști pistolari, cowboy-i sau mercenari implicați (de obicei fără voia lor) în evenimentele revoluției. În filme ca „The Treasure of Pancho Villa” („Comoara lui Pancho Villa”, r. George Sherman, 1955), „The Profesionals” („Profesioniștii”, r. Richard Brooks, 1968), „100 Rifles” („O sută de puști”, r. Tom Gries, 1969) sau „The Wild Bunch” („Hoarda sălbatică”, r. Sam Peckinpah, 1969), revoluția devine un fundal pentru povești de aventură, în care protagoniștii colaborează cu bandiți și revoluționari excentrici, iar contextul socio-politic este ignorat. În schimb, o temă comună în aceste filme (și un posibil motiv pentru care publicul echivala revoluția cu genul) este amurgul westernului. În „The Treasure of Pancho Villa”, proscrisul Tom Bryan (Rory Calhoun) se află în Mexic pentru că fuge de guvernul american care i-a prins sau i-a ucis pe membrii fostei sale găști, iar talentele lui sunt folositoare revoluționarilor. În „The Profesionals”, un personaj face un comentariu despre cum talentele sale nu mai sunt folositoare în Statele Unite și despre cum inamicii cu care se confruntă în Mexic sunt aceiași (bandiți și indieni) pe care îi vâna în America. În toate aceste filme (exceptând „The Wild Bunch”), eroii decid să rămână în Mexic, să ajute revoluționarii și să îmblânzească acest tărâm sălbatic, așa cum fusese îmblânzit „Vestul Sălbatic”. Singurul film hollywoodian despre care se poate spune că și-a propus să ofere o viziune mai nuanțată a revoluției este „Viva Zapata!” (r. Elia Kazan, 1952), despre celălalt revoluționar faimos, Emiliano Zapata. Pentru acest film, realizatorii au încercat să recreeze viața lui Zapata și cauzele conflictului într-un mod cât mai aproape de adevăr. Din păcate, în documentarea lor, Elia Kazan și scenaristul John Steinbeck și-au dat seama că o reprezentare fidelă a revoluției ar fi imposibilă
38
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator