dosar
Italienii și Revoluția Mexicană „Nice little revolution we’re having here.” (John Mallory)
Spaghetti westernul este un subgen al westernului, produs de studiourile italiene între anii ’60-’70, cu bugete mici, cu vedete ale căror faimă se diminuase în State, filmat în Spania pentru că deșertul Tabernas arată similar cu marile câmpii ( the great plains ) ale vestului Statelor Unite în care sunt plasate westernurile hollywoodiene. Spaghetti westernul a devenit popular într-o perioadă în care publicul se cam săturase de westernul hollywoodian, după sute de producții care urmăreau aceeași formulă, și era pregătit pentru ceva diferit. În westernul hollywoodian, viața este sacră și viitorul este promițător pentru comunitate; personajele bune și cele rele sunt clar delimitate; personajul principal este o legendă în devenire (mai ales când are numele de Wyatt Earp, Billy the Kid sau Buffalo Bill). Spaghetti westernuri ca „A fistful of Dollars” („Pentru un pumn de dolari”, r. Sergio Leone, 1964), „Navajo Joe” (r. Sergio Corbucci, 1966) sau „Sabata” (r. Gianfranco Parolini, 1969) sunt plasate în orășele mizere, înconjurate de „un deșert aspru și ostil, unde pot supraviețui doar cei ostili” 13 ; „For a Few Dollars More” („Pentru câțiva dolari în plus”, r. Sergio Leone, 1965) nu tratează „viața ca un lucru sacru, ci ca o marfă intrinsec fără valoare” 14 ; protagoniștii acestor filme sunt anti-eroi fără nume – un film notabil al genului este „My name is Nobody” („Numele meu este Nimeni”, r. Tonino Valerii și Sergio Leone necreditat, 1973) – sau cunoscuți prin porecle descriptive – Blondie/Blondul (Clint Eastwood) din „The Good, the Bad and the Ugly” („Bunul, răul și urâtul”, r. Sergio Leone, 1966) sau Pollack/Polonezul (Franco Nero) din „Il Mercenario” (r. Sergio Corbucci, 1968) – și sunt bărbați violenți, care se deosebesc de răufăcători pentru că nu sunt la fel de sadici. Foarte multe spagheti westernuri sunt plasate la granița cu Mexic sau
într-un film finanțat de Hollywood. Deși liderii Revoluției Mexicane nu urmăreau o ideologie marxistă, Revoluția Mexicană a avut multe elemente în comun cu mișcările socialiste ale secolului XX (revolta împotriva exploatării muncitorilor și a prăpastiei dintre săraci și bogați, de exemplu). În 1915, politicianul de stânga Salvador Alvarado, un aliat al lui Zapata, a întemeiat în regiunea Yucatán „ceea ce jurnalistul Gregory Mason a numit «un stat comunist în vechiul Mexic» 9 ” 10 . Or, în anii ’50, în mijlocul „Războiului Rece”, când la Hollywood erau vânați comuniști de senatorul Joseph McCarthy, ar fi fost imposibil să realizezi un film care înnobila o revoluție presupus socialistă. Așa că „Viva Zapata!” a devenit un film mai mult despre „democrația americană, decât despre cea [socialistă] mexicană,” 11 unde Zapata devine „un erou american tragic, unde poziția sa radicală față de reforma agrară și protecția drepturilor populației indiene este ignorată, fiind caracterizat ca un idealist victimizat de oportuniști politici” 12 . Așa că restul filmelor hollywoodiene nu s-au mai preocupat cu motivele revoluției. Când Pancho susține că luptă pentru dreptul fiecărui individ de a trăi în libertate în „Villa Rides”, el nu intră în detalii despre ce pași o să urmeze ca să asigure această libertate. Pentru Hollywood, misiunea principală nu era să ofere o poveste fidelă istoriei, ci să creeze situații și imagini ușor de digerat pentru un public internațional, care recunoaște mult mai ușor convențiile westernului (dueluri la amiază între cowboy-i buni și haiduci răi, teritorii imense și virgine care așteaptă să fie mulate în raiuri pentru popor, proscriși care luptau pentru popor), decât istoria din spatele revoluției.
39
Made with FlippingBook Ebook Creator