dosar
în timpul Revoluției Mexicane, în parte pentru că rolurile secundare erau jucate de actori spanioli și italieni, acestora fiindu-le mult mai ușor să joace mexicani, decât indieni sau americani. Această practică a dus la nașterea unui subgen (sau poate, mai bine-zis, a unui sub- subgen) cunoscut ca zapata western. O influență puternică a acestor filme a fost „cinemaul politic al lui Gillo Pontecorvo [care a regizat „La Battaglia di Algeri” („Bătălia pentru Alger”, 1966), un film realist și crâncen despre Războiul din Algeria (1954-1962)] și cinemaul lui Francesco Rosi [autorul unor filme ca „Il Caso di Mattei” („Cazul Matei”, 1972) și „Cadaveri eccellenti” („Cadavre de lux”, 1972) despre cazuri faimoase de corupție în politica italiană]” 15 . O figură reprezentativă a acestui tip de cinema a fost Franco Solinas, „scriitor marxist (activ încă din anii ’50), care a colaborat la un număr de filme politice importante și apreciate pentru discursul lor politic (printre ele, numărându-se „La Battaglia di Algeri”)” 16 . Cele trei westernuri zapata pe care Solinas le-a scris – „The Big Gundown” („Reglare de Conturi”, r. Sergio Sollima, 1966), „A bullet for the General” („Un glonte pentru general”, r. Damiano Damiani, 1966) și „Il Mercenario” („Mercenarul”, r. Sergio Corbucci, 1968) – sunt foarte probabil primele care acoperă latura socială a revoluției. În loc să ofere escapism de tip hollywoodian, în loc să prezinte un simplu conflict între bine și rău, ele se străduiesc să creeze un tablou complex, concentrându-se pe „o reprezentare grafică a condiției oprimaților care nu pot găsi dreptate din partea guvernului („The Big Gundown”) - mineri care muncesc în condiții mizere („Il Mercenario”) și care nu pot găsi mai mult de un candidat la primărie după revoluție („A bullet for the General”) -, respectiv pe dificultățile întemeierii unui regim post-colonial (tema principală din „A bullet for the General” și „Il Mercenario”)” 17 . Dar nici aceste filme nu trebuie considerate relatări veridice ale Revoluției Mexicane. Așa cum „Viva Zapata!” este mai mult despre „democrația americană, decât despre cea mexicană”, filmele la care a lucrat Solinas abordează situația politică din Italia în anii ’60 și ’70 – marcată de proteste socialiste împotriva guvernului de dreapta –, și sunt influențate de „politica de stânga a realizatorilor, folosindu-se [de Revoluția Mexicană] pentru a comenta asupra
situației precare în care se afla Italia în perioada de declin a anilor ’60. [În această perioadă] era un sentiment general în aer că se apropie o perioadă de schimbări sociale în Europa, iar Salinas și Damiani au văzut în aceste filme o șansă să politizeze omul de rând, [să servească] un declanșator pentru revoluția ce avea să vină” 18 .
Cazul Revoluției Mexicane
„And Starring Pancho Villa as Himself” („În rolul principal, Pancho Villa”, r. Bruce Beresford, 2003) este o docudramă despre producția filmului „The Life of General Villa”. Ca în filmele menționate mai sus („Villa Rides!”, „The Profesionals” etc.), protagonistul din „And Starring Pancho Villa as Himself” este un outsider , Frank Thayer (Eion Bailey), trimis de D.W. Griffith în Mexic ca să-l convingă pe Villa (Antonio Banderas) să-și vândă drepturile de autor pentru producerea unui film de către studioul lui Griffith. „And Starring Pancho Villa as Himself” se confruntă direct cu modul în care Revoluția Mexicană a fost redusă la o simplă poveste despre lupta dintre bine și rău. Într-una dintre scenele centrale ale filmului, Villa se ceartă cu Thayer pe seama scenariului filmului „The Life of General Villa”. Aici, Villa susține că „fiecare pagină este o minciună!”, pentru că Villa este transformat în președintele Mexicului și devine revoluționar, pentru că guvernul fură pământul tatălui lui (deși pământul tatălui lui Pancho Villa era „mormântul lui”). Thayer îl convinge pe revoluționar să lase echipa să filmeze această poveste inventată pentru că asta cere publicul. Spre sfârșitul filmului, imediat după prima proiecție a lui „The Life of General Villa”, jurnalistul John Reed (Matt Day), într-o discuție cu Frank Thayer, rostește următoarea replică: „Înțeleg motivele financiare pentru care ai transformat un criminal într-un aristocrat. Înțeleg de ce țăranii sărmani au dreptul la libertate doar după ce sunt îmbrăcați cum trebuie pentru ocazie. A venit rândul cinematografului să facă din adevăr prima victimă a războiului”. În momentul în care Villa a lăsat echipa de producție a filmului „The Life of General Villa” să filmeze minciuni, astfel încât să satisfacă nevoia publicului american pentru spectacol și conflicte simpliste, Revoluția Mexicană
40
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator