dosar
cu nouă filme mainstream care fuseseră proiectate în cinematografele din toată ţara. Perioada însă durează puţin, revenindu-se, odată cu popularizarea casetelor video, la filmele sărăcăcioase şi exploitation de dinainte, al căror singur scop este excitarea.
protagonistul își ascunde umanitatea, este poate la fel de misogină ca premisă precum cea conform căreia o femeie poate avea orgasm doar când îi produce orgasm unui bărbat, cum am întâlnit în „Deep throat”, menţionat mai sus. Popularitatea filmului este dată de prezentarea sexului explicit pe ecran, deoarece filmul, deși produs în Franța, nu diferă prea mult de un produs hollywoodian (cu dialoguri pe jumătate rostite în engleză și cu Marlon Brando ca figură centrală). Nu este un film (ca cele precedente) care prezintă un univers atât de diferit, nu e un film european despre valori europene, ci are o temă universală - pierderea unei persoane dragi şi mecanismele prin care încerci să îţi revii. Ceea ce a impresionat la „Last Tango in Paris” este că nu face o pauză în film pentru secvenţele de sex, apoi povestea continuă mai mult sau mai puţin la fel, aşa cum se întâmplă în filmele hollywoodiene, ca un „interludiu muzical”, ci că reprezentarea fiecărei scene de sex contează. La fel ca în filmele porno care au stârnit interesul publicului tânăr american, secvențele de sex din film sunt integrate în poveste şi prin modul în care sunt reprezentate. Încă de prima dată, când se întâlnesc în apartament, sexul este de o violenţă care schimbă ritmul lent de până atunci al filmului, dar fără să îl întrerupă fără rost, ci pentru a anunţa violenţa trăirilor pe care Paul le exteriorizează prin sex. Actul sexual este demistificat - cei doi nu „fac dragoste” în film - este carnal, de un realism violent, fără muzică, fără artificii vizuale sau alunecări de cameră pe trupurile vreunuia dintre ei. Acesta nu prezintă niciun fel de apropiere, fiecare pare că o face pentru propria plăcere (după ce Paul are orgasm, Jeanne se rostogoleşte mai departe, fără niciun pic de intimitate creată între cei doi, iar asta ne sugerează încă de la început dinamica relaţiei lor). Subiectul filmului nu este unul mai sexualizat decât cel din „Midnight cowboy”, însă ceea ce diferă este modul de tratare. Atât Paul, cât şi Joe, iniţial, caută ceva prin sex, primul - echilibru, iar celălalt - o situaţie financiară mai bună, iar amândoi, într-o măsură sau alta, caută să îşi valideze masculinitatea. Însă, „Midnight cowboy” îşi tratează subiectul superficial; singura scenă de sex este mizanscenată artificial, compusă din cadre strânse cu diverse părţi ale corpului, montate alert, cu
Revoluționarii satisfăcuți
Dorinţa publicului american pentru artă impudică este satisfăcută odată cu „Last Tango in Paris” („Ultimul tango la Paris”, r. Bernardo Bertolucci, 1972). Povestea este, la un anumit nivel, despre sex: filmul arăta sex, în rolul principal juca un (fost) sex-simbol masculin american, care încă are virilitate, şi o tânără sexy. Controversa pe care filmul o stârnise în prealabil în Franța aduce însă un public numeros în cinema odată cu lansarea în Statele Unite. Faimosul critic de film Pauline Kael scrie una dintre cele mai entuziaste şi faimoase cronici 8 ale carierei sale, în care laudă filmul lui Bernardo Bertolucci şi îl aclamă ca fiind un nou început în cinematografie. Paul (Marlon Brando) o întâlneşte pe tânăra Jeanne (Maria Schneider) când amândoi vizitează un apartament dat spre închiriere. Cei doi fac sex şi din acel moment între ei se naşte o relaţie pur fizică, în apartamentul în care Paul vrea să se refugieze de problemele vieţii sale după moartea soţiei. Marie are un logodnic, Tom (Jean-Pierre Léaud), a cărui fascinaţie pentru ea se transformă într-un film documentar care o are ca subiect. Relaţia dintre cei doi (Paul şi Jeanne) este departe de a fi sănătoasă, în majoritatea filmului el este abuziv (fizic, verbal și emoțional) folosind-o pentru sex şi pentru a defula ideile sale filozofice morbide despre viaţă, refuzând să asculte orice informaţii personale despre ea. Abia când îşi confruntă soţia (moartă) într-un monolog, la finalul procesului său de jelire sexuală, se întâlneşte cu Jeanne pentru prima oară în afara apartamentului. Tânăra însă începe să bată în retragere când dispare aerul misterios (odată ce îi află numele şi povestea vieţii), dar se bucură de un „ultim tango” (întâlnire, dans şi act sexual). Ideea că fata ar fi fascinată şi excitată de abuzurile bărbatului, printre care se numără un viol anal, folosind unt pe post de lubrifiant, atâta timp cât
46
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator