dosar
GREY GARDENS: CRONICA UNEI CLASE SOCIALE DISPĂRUTE
de Andrei Luca
Deși lista personalităților care au colaborat cu frații Maysles include nume precum Marlon Brando, Truman Capote, Kazuo Ono sau membrii trupelor Rolling Stones şi Beatles, documentarul care a reușit să creeze cu adevărat un cult este „Grey Gardens”. O parte din celebritatea filmului poate fi atribuită legăturii care pune în relație arborele genealogic al protagonistelor cu cea mai înaltă funcție în stat din America. Edith Ewing Bouvier Beale și fiica ei, Edith Bouvier Beale, sunt mătușa, respectiv verișoara lui Jackie Kennedy, al cărei nume de domnișoară este tot Bouvier. Titlul documentarului împrumută numele proprietății pe care protagonistele o dețin în East Hampton, un orășel pe malul Oceanului Altantic, care s-a dezvoltat într-o oază de liniște și lux pentru cei bogați. Big Edie (82 de ani) a achiziționat Grey Gardens în anii ’20, când casa cu 28 de camere se număra printre cele mai scumpe proprietăți din zonă. Albert și David Maysles le-au întâlnit pentru prima oară pe Big Edie și Little Edie la începutul anilor ’70, prin intermediul surorii lui Jackie Kennedy, Lee Radziwill. Albert mai colaborase cu familia Kennedy în 1960, când lucrase în calitate de co-director de imagine pentru „Primary” (r. Robert Drew, 1960). Filmul produs
de Drew devenea un manifest al cinemaului direct, dând startul unui nou fel de a concepe documentarul. Emergența acestui stil a coincis cu o dezbatere extinsă în perioada anilor ’60 în jurul ideii de autenticitate. Particularitățile noului curent vizau o întreagă serie de elemente tăiate cu roșu de pe lista necesarului pentru un film. Regizorii au decis să renunțe la scenariu, actori profesioniști, lumini, platou de filmare și echipe numeroase. Noua generație de echipamente ușoare le-a oferit cineaștilor posibilitatea de a miza pe mobilitatea unui singur cameraman care se putea apropia până la prim-plan de epicentrul acțiunii și de personaje. În mod automat, calitatea imaginii sau a sunetului devenea secundară în raport cu ceea ce se întâmplă în film, însă această estetică ajungea să fie exploatată în folosul senzației de relatare autentică și utilizată pentru a susține pretenția de redare obiectivă a faptelor. Având un raport foarte puțin premeditat față de realitate, cinemaul direct presupune spirit de observație și răbdare pentru a captura acel moment esențial care explică elocvent situația unor personaje. O astfel de secvență care ancorează relația lui Little Edie cu mama ei într-o metaforă este cea în care Big Edie cântă
48
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator