dosar
dintre factorul natural (ploaia) şi cel uman este incontestabilă şi exploatată de o cameră dinamică, ţinută în mână, lucru care a permis captarea unor imagini fluide, fiecare cadru fiind construit pe un anumit tip de mişcare. În „Regen”, devine vizibilă afinitatea lui Ivens pentru stilurile practicate de Cavalcanti şi Flaherty în filmele lor; întâlnirea dintre cameră şi subiecţii umani este accentuată, ritmul este mult mai spontan şi mai puţin bazat pe artificialitatea montajului, aşa cum era în cazul filmelor realizate de Ruttmann şi de alți cineaşti inspiraţi de şcoala sovietică.
din laboratoarele de cercetare. Filmul a fost realizat la invitaţia companiei cu nume omonim (Philips Radio), care i-a dat mână liberă artistului şi un buget extrem de generos, reprezentaţii fabricii fiind interesaţi mai puţin de o reclamă explicită, şi mai mult de creşterea prestigiului fabricii prin realizarea unui proiect artistic. Stilul abordat de Ivens în „Philips Radio”, primul său documentar sonor, se distanţează astfel de cel abordat în cazul documentarelor din seria „Wij Bouwen”, fiind unul mult mai elaborat şi mai apropiat de filmele-simfonii ale sale („De brug”, „Regen”), dar şi de „Berlin: Die Sinfonie der Gro β stradt” (Walter Ruttmann); acesta foloseşte cu virtuozitate montajul de inspiraţie sovietică, unul dintre indicatoarele avangardei cinematografice în perioada respectivă, care lasă loc unui ritm de multe ori frenetic, unei continuităţi rupte, precum şi unor manierisme ale filmului mut, cum ar fi supraimpresiunile sau mişcarea accelerată. Alături de „De Brug” şi „Regen”, „Philips Radio” compune o triadă de documentare care se bucură de o înaltă apreciere critică, datorită esteticii abordate şi a lipsei mesajului politic.
La comandă (perioada olandeză)
Finalizarea lui „Regen” a coincis mai mult sau mai puţin cu perioada în care Ivens a realizat o serie de filme pentru Sindicatul Olandez al Muncitorilor din Construcţii - „Wij Bouwen” („Noi construim”, 1930) - şi care a marcat începutul unei faze complet noi în cariera documentaristului olandez. Aşadar, după o serie de proiecte artizanale dedicate comunităţii filmului de avangardă, Joris Ivens începe să realizeze filme sponsorizate de diferite organizaţii şi companii, cu mesaj prozaic, adresate unui public extrem de diferit de primul: muncitori şi lideri ai sindicatului, al căror interes pentru filmul de artă sau pentru film în general era inexistent. Filmele ce aparțin acestei serii serveau unui scop dublu, şi anume aniversarea de zece ani a sindicatului şi atragerea de noi muncitori. Unele dintre aceste filme prezintă pur şi simplu tehnici folosite în construcţie, cum ar fi turnarea de ciment pentru construirea unui etaj într-o clădire, activităţi din birourile centrale sindicale, din taberele de vară, sau analize ale arhitecturii olandeze din acea perioadă. „Tema centrală era mândria profesională a muncitorilor constructori. Aceasta era într-adevăr vechea idee de breaslă: mândria şi importanţa unui om care munceşte cu mâinile sale, care construieşte fabrici, case, şcoli şi baraje. Mândria muncii în sine, a rezultatelor sale şi funcţia sa în societate, şi sentimentul de demnitate, solidaritate şi forţă care vine din această mândrie.” 4 (Joris Ivens) Faza filmelor sponsorizate nu este una lipsită de importanţă şi de valoare în opera lui Ivens, conţinând mai multe filme importante, cum ar fi „Zuiderzeewerken” (1930) şi „Philips Radio” (1931). Acesta din urmă este unul dintre cele mai apreciate filme din perioada de început a carierei sale şi descrie procesul de muncă din fabrica Philips, de la suflatul sticlei pentru realizarea valvelor, asamblarea aparatelor radio şi până la activitatea
Radicalizarea
Intrarea sub aripa sovietică s-a produs după ce Ivens a vizitat URSS-ul în 1930 la invitaţia lui Vsevolod Pudovkin. La Moscova, Joris Ivens a simţit cu adevărat febra revoluţionară, a cunoscut numeroşi cineaşti, iar filmele lui s-au bucurat de un număr mare de proiecţii şi de recenzii publicate în presa rusă. În plus, a avut ocazia să poarte numeroase discuţii cu reprezentanţi ai clasei muncitoare, fiind expus astfel la comentariile şi criticile acestora: un membru din audienţă i-a reproşat că în „Zuiderzeewerken” a prezentat prea puţin condiţiile de muncă ale muncitorilor. Vizita în Uniunea Sovietică i-a lăsat o impresie atât de puternică olandezului, încât acesta a promis că va reveni şi va realiza un film acolo cu prima ocazie. Ivens s-a ţinut de cuvânt şi doi ani mai târziu a realizat „Pesn o Gerojach” / „Komsomol” („Cântecul Eroilor”, 1933), povestea construirii unui nou furnal în oraşul industrial Magnitogorsk din Urali. Filmul s-a bucurat de o înaltă apreciere din partea sovieticilor, care l-au pus pe lista celor zece filme proiectate la celebrarea finalizării Planului pe Cinci Ani. Întors în Amsterdam, realizează o versiune mai radicală (şi cu sunet) a „Zuiderzeewerken”, „Nieuwe Gronden” („Un Pământ Nou”, 1933), bătălia cu natura din „Zuiderzee” transformându-se într-o luptă de clasă în
53
Made with FlippingBook Ebook Creator