eseu
JEAN-LUC GODARD ȘI FILMUL- PROCES
de Anca Tăbleţ
Îmi propun în acest eseu să văd în ce măsură Godard crede într-o esență a cinemaului și în posibilitățile acestuia de a ajunge la real și la adevăr, scop în care voi încerca să înțeleg care e raportul lui Godard cu una dintre cele mai influente și cunoscute teorii referitoare la această problemă – realismul bazinian 1 . Ideea la care voi ajunge e aceea că Godard caută o esență a realului și e preocupat de relația cinemaului cu adevărul, dar că face acest lucru prin metode care, de cele mai multe ori, contrazic o estetică și o viziune ca cea realist- baziniană (asociată în genere cu preocuparea pentru realitate și adevăr). Voi deduce apoi că această căutare presupune o aruncare în aer a convențiilor și a seturilor de norme și că ea se realizează sub forma filmului-proces . Voi examina și alte aspecte presupuse de felul în care are loc căutarea la Godard. Pe alocuri, argumentele expuse (ale mele sau ale altora) se vor bate cap în cap, lucru pe care voi încerca doar rareori să-l atenuez. Mă interesează aici să cercetez niște aspecte ale cinemaului godardian și nu neapărat să ajung la un consens al argumentelor (coerența și valabilitatea teoriei la care voi ajunge nu țin (doar) de asta). Filmele și gândirea lui Godard sunt, de altfel, pline de paradoxuri și de contradicții. Perioada pe care o am în vedere se întinde de la debutul lui Godard până în 1967 inclusiv 2 . Unele dintre citatele lui Godard la care voi face referire sunt luate din interviuri care depășesc, cronologic vorbind, perioada menționată. Includerea lor este însă justificată de relevanța lor pentru subiectul care mă interesează în acest eseu. Una dintre cele mai cunoscute și influente teorii referitoare la o posibilă esență a cinemaului este cea a lui André Bazin. Redusă la pilonii săi principali, teoria lui Bazin ar suna așa: 1. Specificul și esența cinemaului țin de legătura sa cu realitatea. 2. Legătura aceasta este una directă, cvasipură la nivel de percepție și este favorizată de felul în care funcționează și este construit aparatul de filmat – natura sa mecanică asigură o intervenție minimă a autorului asupra realității, precum și acea cvasipuritate a percepției. 3. Adevărul se află în mod manifest în realitate iar misiunea cinemaului este revelarea acestui adevăr printr-o relație directă cu realitatea. Adevărul e „out there” și tot ce trebuie autorul să facă este să știe cum să se uite la lume, la realitate și atunci el va putea ajunge la adevăr. 4. Acest mod de a te uita la lume presupune în cinema recurgerea
la niște procedee și elemente formale care asigură o intervenție cât mai mică a autorului asupra realității: continuitate spațio-temporală, cadru lung, mizascenă în adâncime, montaj redus la minimum. 5. Autorul trebuie să respecte și să pună în valoare o anume ambiguitate caracteristică realității, precum și (o relativă) libertate a privirii spectatorului (unul dintre motivele pentru care Bazin elogiază montajul în cadru pe care îl realizează Wyler și Welles vs. montajul ca relație între cadre). Spre deosebire de Bazin, Godard nu pare să creadă într-o esență realistă a cinemaului (în orice caz, nu așa cum e ea formulată de Bazin) și, implicit, nici în capacitatea acestuia de a ajunge la adevăr (cu alte cuvinte, nu pare să adere la concepția conform căreia adevărul, esența realității se află în lume ca atare și tot ceea ce trebuie să fac e să găsesc acel mod de a mă uita la lume care mă va conduce la acest adevăr). Peter Wollen spune undeva în finalul eseului său despre „Le vent d’est”: „Cinemaul nu poate arăta sau revela adevărul întrucât adevărul nu e «out there» în lumea reală, așteptând să fie filmat. [s.m.] Ceea ce poate face, însă, cinemaul este să producă semnificații iar semnificațiile au nevoie, mai mult sau mai puțin, de o intrigă/trebuie construite, dar asta nu în raport cu un reper abstract sau cu un criteriu al adevărului, ci în relație cu alte semnificații [apropo de metoda citării, n.m.] (...) Funcția sa [a cinemaului alternativ/„counter cinema”, n.m.] e să lupte contra fanteziilor, ideologiilor și mijloacelor estetice ale unui cinema cu propriile fantezii, ideologii și mijloace estetice antagonice.” 3 Relația dintre cinema și realitate/adevăr nu e una directă în viziunea lui Godard: „Arta nu e doar o oglindă. Nu există pur și simplu doar realitatea și camera-oglindă. (...) Am descoperit că nu poți separa oglinda de realitate. Nu le poți distinge atât de clar. Cred că filmul nu e ceva înregistrat de cameră; filmul e realitatea filmului mișcându- se de la realitate spre cameră. E undeva între ele.” 4 Apropo de aceste spații intermediare, Youseff Ishaghpour spunea în cartea sa de conversații cu regizorul că „Godard (...) vede cinemaul ca pe o multitudine de posibilități necunoscute, care nu puteau fi realizate prin dezvoltarea posibilităților deja existente, ci prin pauze, întreruperi, printr-un dezechilibru perpetuu, prin inversiuni și răsturnări [s.m.] (...). Godard a lucrat mereu în acea pauză, în spațiul dintre, pe frontiera neclară și schimbătoare dintre ficțiune și document, în spațiul dintre artă și viață (arta lui,
56
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator