eseu
Spuneam mai sus că un film de Godard trebuie văzut, la toate nivelele sale, drept o construcție a naratorului-autor. Totuși, felul în care construiește Godard nu are prea mare legătură cu maniera de lucru a unui regizor tradițional și nici cu cea a unui regizor precum Hitchcock sau Lang, unde fiecare detaliu face parte dintr- un masterplan foarte bine pus la punct. Nu există la Godard un plan detaliat al filmului, care să fie urmărit cu strictețe în timpul realizării. Filmele sale sunt rezultatul interacțiunii dintre ficțiune și realitate 72 , dintre procedeul de construcție și șansă/imprevizibil - și improvizație. Despre acest aspect Godard afirmă: „[Filmul] e ca știința. Lucrezi cu șansa. (...) Când lucrezi cu șansa se poate întâmpla să iasă bine o dată și prost de 100 de ori. Și nu știi când e bine și când e prost, pur și simplu speri.” 73 Iar Godard consideră că s-ar afla undeva între un regizor hollywoodian și unul underground , întrucât îi place să lucreze atât cu șansa, cât și cu controlul. În segmentul lui Godard din filmul colectiv „Paris vu par” un sculptor își descrie metoda de lucru – „action sculpture”: „Iau bucăți de metal și le arunc în aer și le sudez împreună așa cum cad.” Această manieră de a face lucrurile poate fi asemănată, spune Sterritt, cu felul în care lucrează Godard. 74 Însă lui Godard nu îi place să spună că improvizează: „Fac filme ca și când aș trăi o zi din viața mea. Nimeni nu improvizează în viață – eu, cel puțin, n-am făcut asta. (...) Dacă acum [1968] pot fi mai liber în felul în care realizez filme, asta e pentru că ideile mele despre film nu sunt preconcepute. Am o noțiune de bază – un framework general sau o idee 75 – dar e atât de generală încât pot să fac orice în limitele ideii respective. (...) Când inventezi un scenariu cu ajutorul imaginației – ca o fantezie sau un vis cu ochii deschiși – trebuie să lucrezi cu mare precizie și să planifici totul în detaliu. Dar când iei ceva din viață poți
lucra foarte liber. Cinemaul nu e un vis sau o fantezie. E viață. [s.m.] Nu văd nicio diferență între filme și viață. Sunt același lucru.” 76 Ce fel de a privi lucrurile presupune această căutare? Sontag afirmă despre filmele lui Godard, și în special despre „Vivre sa vie”, că acestea nu analizează, ci pur și simplu dovedesc. „Analiza arată de ce s-a întâmplat ceva. [Ea] e, prin definiție, mereu incompletă; cu alte cuvinte, interminabilă.” 77 „«Vivre sa vie», pe de altă parte, e o expunere, o demonstrație. Arată că ceva s-a întâmplat, nu de ce s-a întâmplat, expune inexorabilitatea unui eveniment. (...) De aceea filmele lui Godard sunt, de fapt, cât se poate de ne-la-obiect [«untopical»].” 78 Ceea ce e cumva paradoxal, observă tot Sontag, din moment ce orice operă de artă care se preocupă de probleme sociale, de pildă, nu se poate limita la a arăta că ceva este, ci trebuie să arate și de ce este cum este. Astfel, a spune că „Vivre sa vie” sau „2 ou 3 ...” sunt filme despre prostituție sunt afirmații superficiale. Nu știm de ce și cum a ajuns Nana prostituată, nu putem identifica niște motive, nu putem psihologiza. Ceea ce vrea Godard să arate, să „dovedească” este „anti-magicul, structura lucidității”, spune Sontag – „O farfurie e o farfurie. Un om e un om. Viața e...viață.”, cum ar zice Nana. „Imaginea e ca o probă în instanță (...) Mă simt apropiat de oamenii de știință pentru că și eu și ei construim abordări ale lucrurilor. De aceea nu mai lucrez în critica de film – pentru că acolo cuvintele vin mereu primele,” 79 mărturisește Godard într-un interviu. Dar cum expune Godard „dovezi”? În două moduri spune Sontag: pe de o parte el oferă „o colecție de imagini ce ilustrează ceea ce vrea să dovedească” și, pe de altă parte, „o serie de «texte» care explică imaginile.” 80 Aceste două elemente rămân separate unul de altul (în special la nivelul
64
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator