eseu
17. Într-o conversație cu Jacques Bontemps, Jean-Louis Comolli, Michel Delahaye și Jean Narboni în Cahiers du Cinema, republicată în Film Quarterly, vol. 21., nr. 2 (iarna, 1968 – iarna 1969), p. 32 Sigur, afirmația poate fi înțeleasă și în alt sens, nu doar ca relevantă în privința tendinței minții de a găsi semnificații acolo unde nu sunt: ea poate, la o adică, să spună ceva despre lucrurile care există, dar pe lângă care trecem; iar atunci când ne uităm la ele într-un anume fel, suntem capabili să vedem acel ceva pe lângă care, altminteri, am fi trecut – luată așa, afirmația sună aproape bazinian. 18. Wollen în „Movies and Methods”, p. 507 19. Sterritt – op. cit. , p 21 20. Ibid., p.22 21. „For ever Godard”, pp. 70-71 22. „Interviews”, p. 174
dat, pe bună dreptate, că nu vede vreo diferență între a regiza film și a face critică de film. A precizat, de asemenea, că nu a renunțat la critica de film, ci că a continuat să facă asta, „dar în film, nu cu stilou și hârtie.” („Interviews”, p. 102) 42. Sontag – op.cit., p.167 43. Menționez din nou că am aici în vedere activitatea lui Godard de la debut până în 1967 inclusiv; e posibil ca afirmația de mai sus să nu se susțină pentru unele dintre filmele sale ulterioare, și asta cu atât mai mult pentru perioada de militantism politic a lui Godard – mă refer la activitatea lui cu grupul „Dziga Vertov”; totuși, strict la nivel de opinie personală neverificată, cred că nici măcar în aceste filme Godard nu poate fi suspectat de vreun soi de tezism. 44. Sontag vede în acest procedeu și pontențialul unor anume riscuri: căderea în auto caricaturizare sau în exprimarea unor emoții doar când acestea sunt „mutilate”. Filmele lui Godard, spune ea, au o relație detașată cu grotescul și suferința, precum și cu erotismul serios. (Vezi, apropo de asta, unele scene-trimitere la Bergman, mai precis la abordarea lui Bergman în ce privește sexualitatea – în „Masculin féminin” și „Weekend”; nu știu dacă poate fi vorba neapărat de parodierea lui Bergman aici (din câte știu, Godard și-a exprimat în repetate rânduri admirația pentru el), însă contrastul este clar.) 45. Godard în „Interviews”, p. 30 46. Ibid. , p. 48 47. Sontag – op.cit. , p. 170 48. Bordwell – op.cit. , p. 320
23. Ibid. , p. 29 24. Ibid., p. 32
25. Sterritt – op.cit. , p6 26. „Interviews”, p. 14
27. James Crawford spunea la un moment dat că „Arma lui Godard este grenada, care face bucăți mecanismul, lăsând în urmă doar fragmente carbonizate, de nerecunoscut și care sunt incredibil de dificil de reasamblat” (http://www.reverseshot.com/article/celine_ and_julie_rivette). 28. Sontag în „Styles of Radical Will”, p. 150 29. Ibid. , p.151 30. Într-o conversație cu Jacques Bontemps, Jean-Louis Comolli, Michel Delahaye și Jean Narboni în Cahiers du Cinema, republicată în Film Quarterly, vol. 21., nr. 2 (iarna, 1968 – iarna 1969), p. 32 31. „For ever Godard”, pp. 70-71 32. Apropo de asta, vezi discuția Nana-Brice Parain din „Vivre sa vie” 33. „Lucrez, mai curând, ca un om de știință în laborator.” (Godard în „Interviews”, p. 40) 34. Împărțirea în fragmente/episoade care implică aici procedeul elipsei arată din nou imposbilitatea unei cunoașteri exhaustive, a obținerii unei totalități coerente – nu știm, de pildă, ce se întâmplă cu Nana între episoade. 35. „The Films of Jean Luc Godard – Seeing the Invisible”, p. 16 36. Bordwell în David Bordwell – „Narration in the Fiction Film”, ed. University of Wisconsin Press, 1985, p. 325 37. Idem 38. Nicole Brenez face o clasificare a formelelor pe care le ia întrebărea în filmele lui Godard – vezi eseul său „The Forms of the Question” în antologia „For Ever Godard”. 39. Și totuși Godard se descrie uneori în acest fel: „Mă consider un scriitor de eseuri.” (Godard citat în Sontag- op.cit. , p. 155) Nici termenul „didactic” nu e foarte potrivit pentru filmele lui Godard: singurul lucru despre care se poate spune că e demonstrat e caracterul arbitrar al convențiilor cinematografice. Iar Godard nu e „ all work and no play ”, cum ar spune Rainer, e prea ludic, prea neliniștit ca să fie doar asta și nici nu e apriori împotriva spectacolului, ci a unui anume tip de spectacol (convețional, suspect d.p.d.v. ideologic). În „Weekend”, de exemplu, un personaj anunță „ sfârșitul erei gramaticale și începutul unei ere a flamboaianței în fiecare domeniu. Mai ales în cinema. [s.m.]” Punctul de vedere al lui Godard în ceea ce privește plăcerea și didacticismul e sugerat de următoarea afirmație: „The Beatles și The Rolling Stones sunt foarte importanți pentru că sunt populari și intelectuali în același timp. Asta e bine. Asta încerc să fac în filmele mele [s.m.]. Trebuie să provoci publicul [„You have to fight the audience”].” („Interviews”, p. 15) 40. Sontag în „Styles of Radical Will”, p. 175 41. Apropo de ideea de critică – Godard a afirmat la un moment
49. Idem 50. Idem 51. Bordwell – op.cit., p. 315
52. O speculație: poate că scena ambuteiajului din „Weekend” ar putea fi interpretată în acest sens: toate aceste posibilități adunate la un loc duc la un soi de blocaj, la o suprasaturare, iar la finalul acestui drum se află un fel de moarte a cinemaului (a unui cinema convențional); numai eliberând cinemaul de toate aceste norme își poate acesta realiza potențialul ( = după ce mașina protagoniștilor trece de șoseaua aglomerată, blocată, ea intră pe un alt drum, unul mult mai liber, și își urmează cursul). 53. http://socialismandorbarbarism.blogspot.ro/2008/10/essay-on-
godards-weekend.html 54. Sontag – op.cit. , p. 176 55. Godard citat în Sontag- op.cit. , p. 177
56. Și, dacă vorbim despre arbitrar, atunci nu există nici ierarhii între elementele filmului (de tipul „coloana sonoră e subordonată imaginii”) - de aici rezultă o democratizare a acestora. 57. „Interviews”, p. 97 58. Sontag – op.cit. , p. 154 59. Ibid. , p. 151 60. Ibid. , p. 167 61. Erik Luers, aici: http://godardmontage.blogspot.ro/2011/12/erik- luers-final-paper-topic.html 62. Godard în „Interviews”, p. 132 63. Leslie Hill în „For Ever Godard”, pp.399-400 64. Bordwell – op.cit. , p. 326 65. Sontag observă că atunci când personajele citează, trimiterile respective nu pot fi puse în legătură cu vreo psihologie a
personajelor sau cu opiniile lor. 66. Godard în „Interviews”, p.184
67. În cazul menționării „Călugăriței” contextul discuției, precum și faptul că „La chinoise” e un film care se preocupă de aspecte socio- politice cât se poate de actuale pentru vremea respectivă și, nu în ultimul rând, legătura dintre cele două aspecte menționate fac ca această citare să nu fie la fel de frapantă ca cea referitoare la „À bout de souffle”. 68. Pentru înțelegerea unor aspecte privind relația dintre brechtianism, realism și cinemaul lui Godard vezi eseurile „Godard
67
Made with FlippingBook Ebook Creator