eseu
80. Ibid. , p.199 81. „Interviews”, p. 119 82. Sontag în „Against Interpretation and Other Essays”, p. 199 83. Ibid. , p. 200 84. Roud, citat aici: http://studiesincinema.blogspot.ro/2010/02/ jean-luc-godard-audience-detachment_21.html 85. Într-un interviu televizat cu Dick Cavett din 1980: http://www. youtube.com/watch?v=KjiK5FfbCtE O afirmație oarecum asemănătoare face David Perlov în prima parte din „Yoman”, atunci când își filmează soția și fiicele în apartamentul familiei: „Aceste scene domestice obișnuite. Au prea multă prezență pentru mine. Am nevoie de distanță.” Nu intenționez să fac un paralelism între Perlov și Godard și nici să folosesc această trimitere în scopul argumentației – e pur și simplu o asociere care mi-a venit în memorie. 86. „Interviews”, p. 97 87. În interviul televizat cu Dick Cavett din 1980 (prima parte aici: https://www.youtube.com/watch?v=93HCeGy6vzk). 88. „Interviews”, p. 79 89. Mao Zedong citat în conversația lui Godard cu Jacques Bontemps, Jean-Louis Comolli, Michel Delahaye și Jean Narboni în Cahiers du Cinema, republicată în Film Quarterly, vol. 21., nr. 2 (iarna, 1968 – iarna 1969), p. 20 Apropo de această sintagmă, vezi secvența ilustratoare din „La chinoise”, în care personajul lui Leaud îi spune personajului lui Wiazemksy că nu înțelege cum ea (personajul lui Wiazemsky) poate face două lucruri în același timp. 90. Sontag în „Styles of Radical Will”, p. 156 91. Ibid. , p. 152
and counter cinema: Vent d‘Est” de Peter Wollen (în antologia „Movies and Methods”) și „Brecht and the politics of self-reflexive cinema” de Dana Polan (http://www.ejumpcut.org/archive/ onlinessays/JC17folder/BrechtPolan.html). 69. În cazul lui „À bout de souffle”, de exemplu, Sterritt vorbește despre ceea ce el numește „ cultural ventriloquism ” și afirmă că Michel și Patricia nu vorbesc, ci sunt „vorbiți” de societatea în care s-au format și de filmele pe care le-au văzut, că Michel este un „actor fără teatru” – gesturile sale „ larger than life ” împrumutate din filme sunt neadecvate mediului în care trăiește. (vezi capitolul lui Sterritt despre „À bout souffle” în „The Films of Jean Luc Godard – Seeing the Invisible”) 70. Bordwell – op.cit. , p. 322 71. Ibid. , p. 332 72. Ibid. , p. 324 73. Idem 74. Deseori, spune Sterritt, Godard așază plot -uri și personaje fabricate, vădit ficționale pe un fundal real; „El păstrează semne ale spontaneității «documentare» în timp ce continuă să controleze desfășurarea acțiunii.” (Bordwell – op.cit., p. 326) 75. „Interviews”, p. 33 76. Așa cum remarcă Sontag, unele momente din filmele lui Godard sunt consecințe ale accidentelor sau ideilor venite pe ultima sută de metri: de pildă, pur și simplu s-a întâmplat ca clopotele care se aud în finalul din „Vivre sa vie” (când Nana moare) să bată, ele nu erau incluse în vreun plan al regizorului. 77. Acest framework poate să fie inclusiv un fir narativ: „Dacă pot să improvizez în fiecare zi la filmare, asta e pentru că am în minte un fir narativ.” (J.L. Godard în „Interviews”, p. 40) 78. „Interviews”, p. 13 79. Susan Sontag – „Against Interpretation and Other Essays”, ed. Penguin classics, 2009, p. 198
92. „Interviews”, p. 81 93. „Interviews”, p. 132
68
REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ
Iulie 2016
Made with FlippingBook Ebook Creator